Adela spune că nu s-a temut niciodată de schimbări. Mai mult decât atât, a căutat mereu să iasă din zona de confort. „Eu rareori am știut cum o să arate viața mea peste două sau trei săptămâni. Așa a fost toată studenția, când făceam două masterate, așa a fost și după aceasta, când aveam două joburi în paralel. Așa a fost când m-am mutat la Lyon și tot așa, când am decis să plec mai departe”, povestește femeia.
Atunci când, în 2019, un vânător de talente a invitat-o să lucreze la Stuttgart, pentru compania farmaceutică Wörwag Pharma GmbH & Co. KG, Adela nu a stat mult pe gânduri. I s-a propus să construiască o echipă de experți în această companie care, anterior, se baza doar pe consultanți externi.
Noul departament urma să colaboreze cu autorități în domeniul sănătății din 35 de țări ale lumii, iar Adela l-a format așa cum a vrut ea, chiar dacă, inițial, a întâmpinat rezistență. „Germanii sunt foarte buni în a repeta lucrurile și a le perfecționa, dar se lasă greu convinși când e vorba de schimbări”, spune ea.
Astfel, a decis să aducă în noua echipă oameni din culturi și cu origini diferite. „Toți sunt azi cetățeni francezi sau germani, dar de fapt, s-au născut în Albania, Belarus, România sau Iran. Învățăm zilnic unii de la alții, din abilitățile și reziliența noastră”, adaugă moldoveanca.
Cu timpul, colegii s-au obișnuit cu modul ei de a gestiona echipa, care a ajuns să lucreze la proiecte care nici nu erau planificate. „De obicei, după ce înregistrăm medicamentele, noi trecem printr-un proces foarte lung de lucru cu dosarele clinice și non-clinice, care se transmit apoi autorităților. Ei le revizuiesc, iar noi le răspundem la întrebările care apar. În funcție de felul în care răspundem, se ia decizia privind înregistrarea sau refuzul înregistrării medicamentului în țara respectivă. E foarte multă muncă acolo”, explică Adela.
Eforturile lor nu se opresc odată cu obținerea licenței pentru un medicament, deoarece aceasta trebuie ulterior menținută. În Uniunea Europeană, de exemplu, licențele pentru medicamente sunt acordate pentru 5 ani, iar la încheierea acestei perioade, companiile trebuie să depună cereri de reînnoire.
„Ne putem descoperi doar ieșind din rutină”
Adela a consolidat echipa și a extins-o până la 10 membri. Ulterior, i s-a încredințat un al doilea departament, care se ocupă de colaborarea cu medicii, gestionarea publicațiilor științifice, participarea la studiile clinice și organizarea conferințelor științifice.
Noua echipă pe care urma să o coordoneze era formată exclusiv din germani, ea fiind și cea mai tânără dintre toți acolo, iar asta a venit cu noi provocări.
„Dacă m-ați vedea cum gestionez echipa pe care am format-o eu și cum sunt cu cealaltă echipă, probabil, v-ați crea impresia că sunt doi oameni diferiți. Cu prima, îmi permit să fiu mai spontană, cu a doua, pentru că știu că funcționează altfel, sunt mult mai precaută”, explică Adela.
A decis, însă, să vadă acest obstacol ca pe o nouă oportunitate de a învăța. „De fapt, îmi place foarte mult tot ce e dificil la început. Cred că noi avem foarte multe șanse de a ne testa și descoperi, dar asta se întâmplă doar atunci când nu ne temem să ieșim din rutină și obișnuințe”, spune moldoveanca.
Alți factori care au determinat-o să persiste în a-și consolida a doua echipă au fost pasiunea sa pentru inovații și impactul pe care munca sa îl are asupra unui număr enorm de pacienți la etapa de tratament, dar mai ales la cea de prevenire a bolilor.
Într-un final, cele două echipe au fost comasate și transformate în departamentul medical, al cărui director este Adela acum.
Trenul visurilor, din gara Ungheni
La 5 ani de la decizia sa de a se muta în Germania, Adela spune că a învățat să iubească această țară, cu regulile stricte și ordinea sa. „Am făcut și studii în biologie genetică și știu de acolo că adaptarea este cea mai bună abilitate pe care o poți dezvolta. Aceasta te face să vezi partea pozitivă, în loc de suferință, și să ai o anumită plasticitate mentală”, consideră ea.
Pentru a împăca și acea parte din sufletul ei care mai duce dorul altor țări, Adela evadează periodic în vacanțe, urcând munți prin America de Sud sau stând pe plajă în Indonezia.
Privind în urmă, ea concluzionează că, pentru un copil crescut la Ungheni în anii ’90, cu visul de a învăța la Paris și de a vedea lumea, lucrurile au mers cum nu se putea mai bine.
„Cred că în viață avem momente care seamănă cu staționarea unui tren în gară: ai doar câteva minute ca să decizi dacă urci sau nu. Multe dintre aceste trenuri reprezintă niște mari oportunități și trebuie să ai un anumit grad de nebunie ca să te hotărăști să le iei. Desigur, ar putea să nu meargă așa cum vrem, dar ar putea și să ne ducă spre orizonturi pe care nici nu ni le imaginam”, încheie Adela.
