Când a ajuns în Cehia, prima frază pe care Elena a învățat-o din dicționarul pe care l-a luat în acea călătorie era: „Bună ziua! Caut de lucru. Mulțumesc”. Pe lângă faptul că nu știau limba cehă, ea și soțul său nu aveau nicio cunoștință acolo. „A fost greu, ca orice început. Eu, cu studii superioare (că sunt magistră în Litere), nu trebuiam nimănui”, povestește femeia originară din satul Sagaidac, raionul Cimișlia.
Și-a găsit un post de muncă în tura de noapte la o brutărie. Mai apoi, a lucrat la curățenie. „A durat un an a durat până am început să mă orientez. Am înțeles că nu vreau să trăiesc așa și nu mă pot mulțumi cu aceste joburi”, adaugă moldoveanca.
Elena devine directoare
Elena și soțul ei au deschis un mic magazin de legume, fructe și vin din R. Moldova, pe care l-au ținut timp de aproape 15 ani. Directoarea de atunci a casei de copii „Kralupy” trecea adesea să cumpere produse de la ei și, din vorbă-n vorbă, a aflat că Elena are studii pedagogice. „Mi-a propus un post de educatoare. Am închis magazinul a doua zi”, își amintește moldoveanca.
După ce a susținut examenele de stat la limba cehă, a trecut câteva cursuri de perfecționare și a echivalat diploma din Moldova, Elena a început, din 2015, să lucreze la casa de copii. Un an mai târziu, a fost numită educatoare superioară, urmând să gestioneze munca altor șase colege. Peste încă 2 ani, atunci când directoarea a decis să iasă le pensie, i-a sugerat Elenei să participe la concursul pentru această funcție.
„Nu voiam neapărat să fac avansez în carieră, eram mulțumită cu viața pe care o aveam și cu ceea ce dobândisem până la acea etapă. Mi-am sunat părinții să mă sfătuiesc și tata m-a îndemnat să încerc, ca să nu regret mai târziu”, își amintește Elena.
A mers la concurs, ținut la un departament al Ministerului Educației din Praga, unde a trebuit să prezinte planul său de administrare a instituției pentru următorii ani, a răspuns la întrebări despre finanțe și management, iar la scurt timp, a fost desemnată câștigătoare.
„Nu voiam să arate ca un spital”
Vila de trei etaje în care Elena acum se întorcea cu mandatul de directoare avea nevoie de multe schimbări. Pentru că acel spațiu îi amintea de imaginea tipică a unui orfelinat, s-a apucat să-l reconstruiască, încercând să atragă diverse fonduri, pentru a-l transforma într-o locuință mai prietenoasă copiilor.
Întâi, a stricat și a refăcut băile. „Nu voiam să arate ca la spital și le-am vopsit în diferite culori: una –crem, alta – verde și tot așa”, spune Elena. Apoi, a modernizat instalațiile electrice și a adus climatizoare. A scos covoarele mari și grele și le-au schimbat cu linoleum. A înlocuit draperiile și lenjeria de pat, ținând cont de preferințele copiilor. Nu mai erau toate la fel.
„Ei și-au dorit diferite imprimeuri, cu mingi sau cu personaje din desene animate, și le-am schimbat după cum au vrut. Acum, când intri în aceste încăperi, nu ai spune că e o casă de copii, ci reședința unei familii obișnuite”, adaugă Elena.
A încheiat înnoirea casei cu florile de cameră, pe care le-a mutat în ghivece de același fel.
„Primii ani a fost foarte complicat. Veneam la 8 dimineața și plecam la miezul nopții, pentru că voiam să ascult fiecare copil, să-i urez noapte bună. Aveam acest ritual, pentru că știam că sunt zile când un copil sau altul adoarme în lacrimi, după ce mama nu i-a răspuns la telefon și mă chinuia acest gând”, explică directoarea.
Visul Elenei: „Copiii să fie la noi doar în trecere”
După ce a reamenajat casa în care locuiesc acum 20 de copii (10 fete și 10 băieți, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani), Elena și-a propus să-i pregătească de viața de adult.
„Vreau ca atunci când pleacă de la noi, să nu aibă cu ei doar o valiză, ci să poată gospodări acasă, să aibă un permis de conducere, poate, și o meserie”, afirmă directoarea.
Primul lucru pe care-l face, de câțiva ani, atunci când vine un copil nou, e să meargă cu el la un dentist, care s-a oferit să trateze gratis. Uneori, Elenei și echipei sale le ia jumătate de an ca să întremeze un copil sănătatea căruia a fost neglijată în familie. Trece apoi la pasiunile lui și la cursurile unde poate merge, ca să-și dezvolte abilitățile.
„Aici, am înțeles ce ființă puternică e un copil, pentru că el rezistă la o durere care este, probabil, mult peste cât ar putea duce chiar și un adult. El poate nici nu știe că asta e, de fapt, o mare tragedie. E impresionant cum acești copii, în pofida circumstanțelor, se agață de firul vieții. Noi încercăm să-i ajutăm”, mai spune Elena.
Dincolo de educație, directoarea se străduie să atragă fonduri și pentru a-i duce, o dată la 2 ani, pe copii la mare. Anul acesta, au mers în Bulgaria pe două săptămâni, iar unii dintre ei au călătorit pentru prima dată cu avionul. „S-au întors bronzați și veseli. Mi-au zis că ar fi vrut să rămână acolo toată viața”, povestește Elena.
De Crăciun, sala de festivități se umple cu daruri și copiii spun poezii pentru oaspeți – învățători, sponsori sau părinți, chiar dacă, așa cum a fost în acest an, la eveniment a venit un singur părinte, mama unui copil din Ucraina.
Visul Elenei e ca toți copiii care ajung în instituția pe care o conduce să fie acolo doar în trecere, pentru o vreme, cât părinții lor (și toți copiii de-acolo au cel puțin unul) se pun pe picioare.
„Din păcate, acum nu e așa și rămâne responsabilitatea noastră să-i pregătim pe acești copii de viață, să le dăm un sentiment de siguranță și să-i ajutăm să-și continue studiile, pentru că așa, știm că nu se vor pierde. Învățarea și dobândirea unei profesii le salvează viitorul. Am copii talentați: cântă la pian și chitară, fac parkour, merg la fotbal sau pictează”, încheie ea.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
