Analiștii ucraineni însă sunt de părere că trupele ruse dislocate în regiunea transnistreană pot fi o sursă de amenințare mai degrabă pentru Ucraina decât pentru malul drept al Republicii Moldova. Pe fundalul tensiunilor din jurul Ucrainei, deputații Partidului Comunist rus din Duma de stat de la Moscova au propus recunoașterea independenței așa-numitelor republici Donețk și Luhansk, regiunile separatiste din Donbasul ucrainean susținute de Rusia. Și istoricul conflictului transnistrean, văzut de analistul Igor Boțan.
Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a avut joi prima sa videoconferință cu negociatorul din partea Tiraspolului, Vitalii Ignatiev. S-a discutat despre relansarea activității grupurilor de lucru la nivel de experți, iar Oleg Serebrian a reafirmat disponibilitatea Republicii Moldova de a participa la următoarea rundă de negocieri în formatul „5+2 ”.
Cu o zi mai devreme, miercuri, Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, cu care, potrivit comunicatului oficial, a discutat despre reglementarea transnistreană. Întâlnirea are loc în condițiile în care în stânga Nistrului au avut loc exerciții militare cu participarea Grupului Operativ al Trupelor Rusești (GOTR) staționat în regiunea transnistreană. Exercițiile au trezit îngrijorări la Chişinău, pe fundalul tensiunilor în creștere dintre Rusia și Ucraina. Platforma Demnitate și Adevăr, de opoziție, a cerut autorităților moldovene să-l cheme pentru explicații pe ambasadorul rus la Chişinău.
Președinta Maia Sandu a declarat într-un interviu pentru TV8 că autoritățile de la Chişinău speră să se ajungă la o soluție pașnică pentru criza din regiune, dar se pregătesc pentru orice scenariu. Șefa statului a făcut apel la cetățenii Republica Moldova să se informeze din surse sigure și să nu se lase manipulați:
As vrea ca cetățenii să fie alerți, dar în același timp să nu fie panicați...Președinta Maia Sandu
„As vrea ca cetățenii să fie alerți, dar în același timp să nu fie panicați. Asta înseamnă să știm că există aceste riscuri, să ne informăm din surse credibile. Pentru că un risc foarte mare este dezinformare ași manipularea și am văzut mai multe personaje politice care încearcă să speculeze acest subiect și care încearcă să dezinformeze oamenii spunând că Republica Moldova este cea care își dorește război sau formulează tot felul de acuzații la adresa conducerii Republicii Moldova. Noi suntem o țară pașnică și ne dorim foarte mult ca să ne fie respectat dreptul la pace. Noi nu reprezentăm niciun pericol”, a spus președinta Maia Sandu.
Prim-ministra Natalia Gavrilița, dar și executivul în general, se confruntă cu un val de critici pentru faptul că ar fi cerut instituțiilor Uniunii Europene o derogare ce vizează importul metalelor uzate în Republica Moldova. Principalul beneficiar al acestei măsuri ar fi Uzina Metalurgică de la Râbnița, de peste Nistru, necontrolată de autoritățile constituționale și care asigură aproape o treime din veniturile bugetare ale regiunii transnistrene. În primă fază, șefa guvernului a explicat că „a acționat conform interesului național, care prevede protejarea pieței și crearea de oportunități în Republica Moldova”.
Asociația Promo-LEX, specializată inclusiv pe monitorizarea respectării drepturilor omului în regiunea separatistă, a criticat viteza cu care executivul s-a preocupat cu ceea ce Asociația a numit de afaceri dubioase cu fier vechi „în condițiile evitării abordării problemelor și a cazurilor grave de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană”. Între altele, experții Promo-LEX au reproșat guvernării că perpetuează situația în care Uzina metalurgică consumă gaze la prețuri de nimic, sporind datoriile la gaze ale autoproclamatei republici transnistrene. Guvernul PAS însă insistă că vrea să „spargă monopolul” celor de la Râbnița în favoarea unui investitor strategic care și-a manifestat intenția de a intra pe piața Republicii Moldova. Șefa guvernului, Natalia Gavrilița, a respins criticile aduse, subliniind că subiectul drepturilor omului se află în permanență pe agenda cabinetului de miniștri și, în special, a Biroului politici de reintegrare.
În regiunea transnistreană numărul de noi cazuri de Covid-19 s-a dublat practic față de acum o săptămână – numărul de îmbolnăviri se apropie de o mie pe zi. În aceste condiții, administrația de la Tiraspol a introdus noi restricții și a închis până pe 1 martie teatrele, cinematografele, cluburile sportive, bazinele, iar de luni, 31 ianuarie, elevii vor studia la distanță, în regim on-line.
În regiunea transnistreană rata de vaccinare este sub 30 la sută...
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus omologului său francez, Emmanuel Macron, că răspunsurile Statelor Unite și NATO la cererile Moscovei de garanții de securitate „au ignorat” „preocupările fundamentale” ale Kremlinului. Potrivit interpretării date de Kremlin discuției telefonice de vineri, 28 ianuarie, dintre cei doi lideri, Putin a precizat că partea rusă va studia „cu atenție” răspunsurile scrise „după care va decide asupra acțiunilor ulterioare”. Rusia cere garanții de securitate din partea Occidentului în schimbul detensionării situației de la granița cu Ucraina, unde – potrivit estimărilor occidentale – a concentrat peste 100.000 de soldați și echipament militar.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a vorbit, într-un interviu pentru Radio Europe Liberă/Radio Libertatea, despre conținutul răspunsurilor NATO și SUA la ultimatumul de securitate pus de Rusia, răspunsuri care au fost prezentate Moscovei miercuri, 26 ianuarie.
„Am ascultat îngrijorările formulate de Rusia. Ne-am împărtășit preocupările foarte profunde în legătură cu acțiunile pe care Rusia le-a întreprins și continuă să le întreprindă și care amenință securitatea în întreaga zonă euro-atlantică. Și am prezentat câteva idei generale despre cum am putea – dacă Rusia își asumă angajamente semnificative pe bază de reciprocitate – întări securitatea colectivă pentru toată lumea. Astfel încât întrebarea acum este: „Ce cale va alege președintele Putin?”. Va alege să se angajeze pe un parcurs diplomatic pentru a vedea dacă putem spori securitatea colectivă? Sau va relua agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei? Noi suntem pregătiți pentru orice evoluție”, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken.
Vineri, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus că Occidentul continuă să ignore interesele Rusiei, dar că există cel puțin „ceva” în răspunsurile scrise transmise miercuri de Statele Unite și NATO la propunerile Rusiei. Lavrov a mai spus că se așteaptă să se întâlnească din nou cu secretarul de stat american, Antony Blinken, în următoarele două săptămâni.
Documentarul Navalny istorisește ce s-a întâmplat după ce politicianul disident rus...
Un documentar despre politicianul de opoziție rus Alexei Navalnîi a câștigat două premii importante la un festival de film din SUA dedicat producției independente de film. Filmul Navalny a câștigat premiul publicului pentru documentare și premiul favorit al publicului la Festivalul de film de la Sundance. Documentarul Navalny istorisește ce s-a întâmplat după ce politicianul disident rus a supraviețuit otrăvirii cu substanța neurotoxică Noviciok și încearcă să afle cine s-a aflat în spatele atentatului.
***
Componenta transnistreană a misiunii de pacificare de pe Nistru a publicat joi un apel repetat pentru mobilizarea rezerviștilor pentru exerciții militare care ar urma să înceapă în stânga Nistrului pe 1 martie și care vor dura trei luni. Prima dată anunțul a fost publicat săptămâna trecută. Acesta spune că „sunt invitați toți doritorii, bărbați cu vârsta de până la 55 de ani, care timp de trei luni vor primi un salariu de peste 2800 de ruble transnistrene, aproximativ 170 de dolari, dar și cazare, echipament și masă asigurată”. Anunțul Tiraspolul nu precizează dacă este vorba despre aplicații militare la nivelul tuturor componentelor a misiunii de pacificare de pe Nistru, sau doar a celei transnistrene.
Misiunea militară de pacificare de pe Nistru este condusă de Federaţia Rusă și are în componența sa un număr egal de militari ruși, transnistreni și moldoveni, precum și observatori militari din partea Ucrainei.
Federaţia Rusă are în Republica Moldova un contingent de 1500 de militari în cadrul Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR), care, prin rotație, asigură componenta rusească în misiunea de pacificare de pe Nistru și paza depozitului de muniții vechi de la Cobasna.
Chişinăul, prin vocea directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco, a declarat într-un interviu pentru publicația ucraineană Glavcom că Rusia și-a mărit efectivele de militari ruși care păzesc depozitul de muniții de la Cobasna și care se află ilegal, adică fără mandat, pe teritoriul Republicii Moldova. „Din câte cunoaștem, protecția acestor depozite este acum întărită și înțelegem că acest factor este unul dintre elementele-cheie în ceea ce privește utilizarea elementelor destabilizatoare în țara noastră”, a declarat Esaulenco în interviul cu Glavcom, citat de G4media.
Pe de altă parte însă, președinta Maia Sandu a repetat ceea ce spusese și cu o săptămână mai devreme – că în pofida exercițiilor militare și declarațiilor tăioase de la Tiraspol, autoritățile de la Chişinău nu văd în stânga Nistrului o amploare mai mare decât de obicei a mobilizării militare. Militarii ruși și forțele paramilitare transnistrene efectuau și anii trecuți zeci de exerciții militare lunar. Diana Răileanu are detalii:
Șefa statului, Maia Sandu, a dat asigurări că la Chișinău este luat în calcul scenariul unui posibil conflict militar în țara vecină, Ucraina. Ea a precizat că sunt actualizate protocoalele pentru orice situație, inclusiv cu faze active în regiunea transnistreană.
Maia Sandu: „Analizăm declarațiile care se fac la nivel de țări, la nivel de instituții internaționale și din aceste declarații vedem că sunt riscuri foarte mari. Noi sperăm că aceste riscuri nu se vor materializa, sperăm că vor continua discuțiile și se va găsi o soluție diplomatică. Dar nu putem să excludem și scenariul cel mai prost, scenariul unor acțiuni militare.
Suntem obligați să analizăm toate situațiile...
Suntem obligați să analizăm toate situațiile. Dar, repet, sperăm foarte mult și vedem că se depun eforturi la nivel internațional pentru ca să nu se ajungă la scenarii proaste.”
Într-un interviu pentru postul de televiziune TV8, președinta Maia Sandu le-a transmis cetățenilor să se informeze din surse credibile, dar și să „nu fie panicați”, pentru „că există în continuare șansa unei soluții diplomatice”. Comentatorul politic Nicolae Negru crede că nu întâmplător autoritățile statului insistă pe informarea corectă a cetățenilor, or spațiul public abundă de știri false ce vizează un posibil conflict între Rusia și Ucraina:
„Li se spune cetățenilor să se informeze foarte bine și din surse sigure, fiindcă circulă informație neverificată. Dacă ne uităm ce se spune, de exemplu, din Rusia, reiese ce sursa tuturor relelor este Ucraina și Occidentul. Cetățenii care se informează doar dintr-o singură sursă nu fac bine, fiindcă acea sursă ar putea fi toxică. Mesajul că nu trebuie să intrăm în panică este logic, fiindcă dacă intrăm în panică ne pierdem luciditatea și există riscul să nu acționăm așa cum trebuie. Sigur că trebuie să ne spunem și noi punctul de vedere în această criză geopolitică, chiar dacă Republica Moldova este un stat mic, suntem nemijlocit interesați. Un război dacă izbucnește în Ucraina, s-ar putea să nu se oprească la Nistru, s-ar putea să treacă și peste Nistru.”
***
Pe fundalul tensiunilor din jurul Ucrainei, deputații Partidului Comunist rus din Duma de stat de la Moscova au propus recunoașterea de către Rusia a independenței așa-numitelor republici Donețk și Luhansk, regiunile separatiste din Donbasul ucrainean susținute de Rusia. Comuniști ruși și-au argumentat solicitarea prin „necesitatea de a-i apăra pe locuitorii republicilor nerecunoscute de genocid”. Politologii ucraineni încearcă să-și dea seama ce înseamnă acest demers al comuniștilor ruși, poziționați teoretic în opoziție cu partidul de guvernământ Rusia Unită. Experții se întreabă dacă aceasta este o încercare a Partidului Comuniștilor de a-și face imagine pe seama subiectului numărul unu al acestei perioade sau o inițiativă reală a administrației președintelui Putin avansată prin intermediul comuniștilor pentru a testa reacția Occidentului și a Ucrainei, dar și, pe intern, reacția societăți ruse?
Rusia a recunoscut așa-numita independență în cazul regiunilor separatiste din Georgia – Abhazia și Osetia de Sud...
Administrația de la Tiraspol a cerut și ea de mai multe ori Rusiei să recunoască independența Transnistriei, dar Moscova nu a dat curs acestui demers – experții explică acest lucru inclusiv prin faptul că regiunea transnistreană nu are frontiere comune cu Rusia și nici acces la Marea Neagră.
Expertul ucrainean Serghei Gherasimciuk, vicepreședintele Consiliului pentru politică externă de la Kiev și analist la Ukrainian Prism, spune că în cazul regiunilor separatiste din estul Ucrainei Kremlinul încearcă să schimbe accentele pe model transnistrean – adică să oblige Kievul să discute direct cu regiunile sale separatiste, ca părți în conflict, situație în care Rusia și-ar revendica rolul de mediator și chiar de garant, statut pe care a reușit să-l obțină în conflictul separatist din Republica Moldova.
Europa Liberă: Dle Gherasimciuk, comuniștii din Duma de Stat a Federaţiei Ruse au propus ca Moscova să recunoască independența „republicilor Donețk și Luhansk”, cum spun ei – pentru a „apăra poporul de acolo de genocid”. Cât de serioase sunt aceste discuții, sau este o încercare a Kremlinului de a verifica reacția comunității internaționale și a societății ruse? Și să ne amintim că și Transnistria visează deja de câteva decenii la o recunoaștere din partea Rusiei.
Serghei Gherasimciuk: „În ultimul timp Moscova a ridicat foarte mult miza în jocul geopolitic internațional. Și o ilustrare vie a acestei teze este așa-numitul ultimatum înaintat de Kremlin țărilor NATO și SUA, în care aceasta și-a expus viziunea asupra securității în lume. Și această viziune presupune, într-o formă ultimativă, slăbirea considerabilă a NATO, retragerea Alianței din țările care au făcut parte din Tratatul de la Varșovia. Rusia a cerut promisiuni clare din partea NATO că nu se va mai extinde, iar limbajul folosit este unul ultimativ. Probabil că a fost o încercare de a testa reacția partenerilor occidentali, o încercare de a demonstra că Rusia din nou, la fel ca și URSS pe vremuri, discută la egal cu Washingtonul și decide soarta lumii desenând linii de separare în Europa. Dar, în mod neașteptat pentru Rusia, Occidentul și-a demonstrat solidaritatea.
O încercare de a demonstra că Rusia din nou, la fel ca și URSS pe vremuri, discută la egal cu Washingtonul…
Acum, când situația a intrat din nou în impas, este evident că Rusia încearcă să-și păstreze fața. Este evident că pentru Kremlin este categoric inacceptabil să se resemneze cu refuzul NATO de a-i accepta propunerile și este evident că Rusia este interesată să arate și comunității internaționale, și propriului alegător, rușilor, că Moscova este la fel de puternică ca altădată.
Cum poate Rusia face acest lucru? Nu sunt prea multe opțiuni. Una este să meargă pe o escaladare în continuare, spre un război global. Dar chiar dacă politica Kremlinului nu este mereu rațională, adepți ai unei astfel de abordări nu sunt foarte mulți, pentru că asta ar însemna o izolare completă a Rusiei și prăbușirea economiei. Dar Moscova trebuie totuși să facă ceva, pentru că atunci când ai scos o bâtă trebuie să o și folosești, pentru că altfel arăți ridicol. Iată de ce abordarea pe care o are acum Moscova, din punctul de vedere al intereselor ei, este una destul de avantajoasă – fără a intra într-o confruntare directă cu Occidentul și fără a implica propriile trupe, să susțină forțele pe care le controlează, inclusiv pe cele din așa-numitele republici Donețk și Luhansk, să le doteze financiar, cu armament, cu instructori și „omuleți verzi” fără semne distinctive și să genereze escaladări prin intermediul acestora.
Moscova va demonstra încă o dată că acest conflict nu are loc cu participarea Kremlinului...
Evident că și recunoașterea așa-numitelor republici poate face parte din același pachet, pentru că, odată recunoscute, Moscova va demonstra încă o dată că acest conflict nu are loc cu participarea Kremlinului, a Rusiei, că acest conflict are loc pe teritoriul altor state și a Ucrainei. O eventuală decizie în acest sens va transforma regiunile temporar ocupate ale Ucrainei în subiecți egali cu Kievul în acest conflict, iar Moscova poate reveni oricând la scenariul precedent, cel în care Kremlinul spunea că discuțiile trebuie să fie purtate între Ucraina și regiunile sale separatiste, care să fie părți în procesul de negocieri. Iar Moscova ar vrea să revină la statutul pe care îl are deja în Moldova și pe care ar vrea să-l obțină și în Ucraina – de așa-numit mediator, sau chiar garant al procesului de negocieri.
Astfel, Rusia ar scoate de pe agendă conflictul său direct cu Occidentul și ar încerca să ducă negocierile într-o direcție nouă, cea în care apar aceste „republici” recunoscute, iar Moscova să figureze ca patron al acestora, și nu ca participant direct la conflict. Iată de ce cred că nu trebuie să excludem ca acest lucru chiar se va întâmpla.”
Europa Liberă: Dle Gherasimciuk, încă din 2014 se discuta despre faptul că Rusia avea în plan să facă un fel de cordon circular în sudul Ucrainei, prin regiunea Odesa, sudul Basarabiei și Transnistria. Recent a existat o declarație a serviciilor speciale ucrainene legate de faptul că în Transnistria pot avea loc provocări care să vizeze trupele ruse de acolo pentru a acuza ulterior Ucraina sau Moldova de escaladarea situației. În ce măsură Kievul percepe drept pericol regiunea transnistreană? Acum atenția cea mai mare este îndreptată către frontiera cu Rusia și Belarus. Dar în ce măsură este considerat potențial periculos factorul transnistrean?
Serghei Gherasimciuk: „Dacă în 2014 se vorbea despre proiectul Novorosia, care includea stabilirea unei conexiuni terestre între regiunile Donețk și Luhansk prin sudul Ucrainei până în Transnistria, atunci acum nu se mai discută despre proiectul Novorosiei. Deși pentru Rusia indiscutabil rămâne interesant controlul asupra sudului Ucrainei, în special controlul barajului pentru a asigura livrările de apă potabilă în Crimeea.
Deja atunci, în 2014, Kievul își amintea că Transnistria este o verigă slabă pentru că acolo sunt amplasați nu doar pacificatorii ruși, ci și așa numitul Grup Operativ de Trupe Ruse. Mai mult, Transnistria, are o proprie așa-numită armată. Iar militarii ruși, ignorând Acordul de încetare a focului din 1992, organizează cu regularitate exerciții militare comune cu transnistrenii. Asta, chiar dacă, atunci când au rămas pe Nistru, se discuta doar despre faptul că ei vor păzi depozitul de armament de la Cobasna și că vor avea o poziție complet neutră.
Acțiuni diversioniste din partea trupelor transnistrene sau ruse, provocări și atacuri sunt foarte posibile…
Încă de pe atunci, după 2014, Ucraina a fortificat această parte de frontieră. Și de atunci până acum estimarea militarilor ucraineni a fost că nu este cazul să ne așteptăm la un atac direct din partea Transnistriei, cu toate că acțiuni diversioniste din partea trupelor transnistrene sau ruse, provocări și atacuri sunt foarte posibile. Nu vorbim deci despre riscul unei ofensive, dar vorbim despre faptul că din partea transnistreană pot veni provocări, pot fi create circumstanțe care să necesite folosirea armelor ca răspuns la anumite atacuri. Și aceste lucruri pot provoca destabilizări.
Plus că au fost multe cazuri când locuitori din Transnistria au fost reținuți în Ucraina pentru activități diversioniste. Nu pot să nu amintesc și faptul că unii așa-numiți lideri transnistreni au fost de facto consultanți ai Rusiei în regiunile Donețk și Luhansk și îi instruiau pe cei din Rusia cum să construiască acolo „o Transnistrie ucraineană”.”
Europa Liberă: Kremlinul spune că cei 1500 de militari ruși pe care îi are în Transnistria în GORT sunt prea puțini pentru a desfășura acțiuni militare, aceștia ar fi acolo doar pentru a păzi depozitele de la Cobasna. Pe de altă parte, experții moldoveni vorbesc despre faptul că Rusia în orice moment poate aduna în jur de 10 mii de miliari în Transnistria, unde există și destul de multă tehnică militară în stare funcțională. Vedeți vreun pericol pentru Chişinău în toată această situație? Nu sunt totuși decât 50 de kilometri între aceste trupe și Chişinău.
Serghei Gherasimciuk: „Rusia nu are acum un motiv direct pentru a iniția un atac asupra Chişinăului. Și asta, pentru că situația în Republica Moldova continuă să fie neunivocă, în pofida victoriei Maiei Sandu și a majorității deținute de partidul ei în Parlament. Sunt încă prea mulți dintre cei care susțin cooperarea cu Rusia, sunt prea mulți cei care susțin o poziție cel puțin neutră a Moldovei, adică încercările de „a fi prieteni” simultan și cu Moscova, și cu Bruxellesul. Moldova nu a declarat niciodată că este gata să-și modifice statutul de neutralitate și să opteze pentru aderarea la NATO. Iar pe exemplul Ucrainei Moscova s-a convins că un conflict deschis, o escaladare, duce la scăderea bruscă în rândul populației a susținerii pentru apropierea relațiilor cu Rusia.
Vorbitorii de limbă rusă vor înțelege că susținerea Rusiei nu aduce niciun fel de avantaje suplimentare…
O escaladare în Republica Moldova, în opinia mea, poate duce la scăderea gradului de susținere pentru Rusia. Vorbitorii de limbă rusă vor înțelege că susținerea Rusiei nu aduce niciun fel de avantaje suplimentare și că, din contra, Rusia poate lovi dur domeniile economic, social și de securitate ale Republicii Moldova.
Iată de ce impresia mea este că din partea regiunii transnistrene acum sunt mai multe amenințări pentru Ucraina decât pentru malul drept al Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Dle Gherasimciuk, ce urmează? Și ce poate face la modul real Ucraina în această situație?
Serghei Gherasimciuk: „Mi-aș dori să am răspunsul exact la această întrebare. Din păcate, nu-l am. Cert este faptul că sunt posibile trei scenarii – negativ, relativ neutru și pozitiv.
Scenariul pozitiv este extrem de puțin probabil…
Scenariul pozitiv pare cel mai puțin probabil. Adică eu nu cred că Rusia va ceda, va renunța la pretențiile sale și „se va preda” Occidentului – pentru că exact așa ar percepe Moscova acum o reconciliere – ca pe o capitulare în fața Occidentului. Rusia nu este gata de acest scenariu, pentru că astfel ar fi pusă la îndoială forța Kremlinului, ceea ce ar putea genera o reacție în lanț, când sateliții Moscovei vor înțelege că Rusia nu mai este la fel de puternică și vor încerca să-și revadă strategiile. Și vorbim despre sateliții Rusiei pe plan global, nu doar despre Armenia care depinde de garanțiile rusești de securitate – despre Venezuela, Cuba, despre toate autocrațiile din lume care se orientează către Moscova. Iată de ce scenariul pozitiv este extrem de puțin probabil.
Cel mai negativ scenariu ar fi, desigur, o escaladare globală, adică un de facto război deschis cu Ucraina care ar putea genera focare de conflict și în alte regiuni ale lumii. Ar fi foarte scump pentru Rusia.
Ei nu au forțe pentru a câștiga, dar nici nu vor să capituleze…
Iată de ce eu pariez pe un scenariu relativ neutru care va consta în faptul că Rusia își va susține sateliții din toată lumea, inclusiv pe cei din Ucraina și din Republica Moldova. Rusia va continua să genereze conflicte și confruntări de intensitate mică și medie pentru a ține și comunitatea internațională, și Kievul în tensiune, pentru a arăta că Rusia nu-și cedează pozițiile, pentru a ilustra sloganul rusesc care spune că „rușii nu se predau”. Ei nu au forțe pentru a câștiga, dar nici nu vor să capituleze. Așa că le rămâne să mențină actualul status-quo, cu escaladări și detensionări periodice, pentru a continua negocierile, pentru a continua să acumuleze resursele necesare realizării pe viitor a ambițiilor imperiale ale Rusiei.”
Europa Liberă: Scenariile în care Ucraina renunță la idea aderării la NATO sau în care NATO spune că în mod categoric Ucraina și Georgia nu vor adera niciodată la NATO, le excludeți?
Serghei Gherasimciuk: „Da. Eu nu cred în astfel de scenarii. Pentru că, analizând pragmatic, dacă refuză ultimatumul rușilor, NATO nu pierde nimic. NATO rămâne o alianță a democrațiilor, un bloc militar și de apărare puternic. Iar rușii sunt capabili să ceară socoteală doar celor care vor să adere acum. Iată de ce eu nu văd motive pentru NATO să accepte o astfel de „rețetă” propusă de Moscova. Și nu văd vreun politician în Ucraina, care să nu fie și sinucigaș politic, care ar putea susține un astfel de scenariu.
Noi știm că aceste teze sunt promovate de Platforma de opoziție „Pentru Viață” din Ucraina, care este susținută de nașul președintelui Putin, dl Medvedciuk. Dar această forță politică este acum la periferia proceselor politice, iar partidele care contează – Servitorul Poporului, Batikovcina sau Solidaritatea Europeană a lui Poroșenko – nu vor accepta niciodată astfel de decizii.
Mai este, pe lângă aspectul politic, și unul pur pragmatic. Și în perioada lui Leonid Kucima, și în cea a lui Viktor Ianukovici Ucraina a jucat deja cartea nealinierii la blocuri militare și a cvasi-neutralității. Adică noi nu spuneam direct că suntem neutri, dar repetam mereu că suntem în afara blocurilor militare și că nu intenționăm să aderăm la niciunul.
Dar acest lucru nu a protejat Ucraina nici de conflictul legat de fâșia Tuzla din perioada lui Leonid Kucima, nu a adăugat Ucrainei un plus de suveranitate când la guvernare a fost Viktor Ianukovici. Așa că la Kiev s-a înțeles deja că și dacă promitem Rusiei să nu aderăm la NATO, acest lucru nu ne protejează de apetitul Rusiei.
Și, de fapt, aceeași poveste este și cu Republica Moldova...
Republica Moldova este stat neutru conform Constituției, ceea ce nu împiedică trupele ruse să staționeze pe teritoriul ei, chiar dacă acest lucru nu corespunde dreptului umanitar internațional și pune sub semnul întrebării neutralitatea Republicii Moldova. Pentru că Transnistria este recunoscută ca fiind parte a teritoriului Republicii Moldova de toate statele lumii, inclusiv de Federaţia Rusă.
Dacă de pe teritoriul Transnistriei vor veni provocări, acest lucru anulează acest statut de neutralitate. Și ce ar putea face atunci Moldova? Fie să renunțe la teritoriul său, fie să recunoască că deși ea nu controlează acest teritoriu, de acolo se poartă acțiuni militare. Și, în consecință, nu mai poate fi vorba despre neutralitate.”
***
Vasile Botnaru a discutat cu analistul politic Igor Boțan despre elementele de bază care au stat în spatele conflictului transnistrean, dar și despre poziția pe care pare să o adopte puterea de la Chişinău la negocierile care ar putea fi reluate odată cu numirea în funcție a noului negociator-șef, Oleg Serebrian.
Igor Boțan: „Reglementarea, ca problemă politică, a început în 1992, după semnarea faimosului acord din iulie între președintele Mircea Snegur și Boris Elțîn, care a pus bazele sistării focului, dar a adus pe teritoriul Republicii Moldova trupele aeropurtate din Federația Rusă și a început așa-zisa operațiune de pacificare.
A urmat, în 1994, negocierea și semnarea unui acord la nivel de prim-miniștri între premierul Sangheli și premierul rus Cernomîrdin, un acord care nu a fost ratificat de partea rusă, dar care prevedea că reglementarea transnistreană poate avea loc în baza așa-zisei «formule de sincronizare».”
Europa Liberă: Până atunci s-a negociat un acord de retragere a trupelor și a munițiilor, pe care, ținem minte, l-a negociat Anatol Țăranu în ipostaza de ambasador în Federația Rusă?
Igor Boțan: „Da, a fost această negociere, dar, dacă vorbim de soluționarea definitivă, ca punct de reper ne servește acest acord din octombrie 1994, care, așa cum spuneam, Federația Rusă nu a dorit să-l ratifice, deși a băgat această „formulă de sincronizare” – reglementarea politică trebuie să preceadă retragerii prezenței militare rusești din Transnistria.”
Europa Liberă: Eu am amintit de acordul privind munițiile, pentru că a servit întotdeauna pretext pentru șederea armatei rusești sau a rămășițelor fostei Armate a 14-a, care s-a angajat să păzească cele 40 de mii de tone de obuze.
Igor Boțan: „Și acest lucru a fost precedat de privatizarea de către Federația Rusă, dacă putem spune așa, de decretul semnat de Elțîn privind Armata a 14-a și tot echipamentul și armamentul acesteia ca proprietate a Federației Ruse, ca să nu existe tentația regimului transnistrean de a lua acest patrimoniu militar. După care a urmat faimosul acord dintre Sangheli și Cernomîrdin.
În 1998, Ucraina a devenit parte la procesul de reglementare cu trimișii săi, cu militarii, și acest lucru a avut loc după faimosul „memorandum Primakov” din mai 1997, care prevedea constituirea unui stat comun. Și aici este foarte important să menționăm că autoritățile moldovene, președintele Lucinschi, a acceptat să semneze acest document sub presiunea liderului comuniștilor, Vladimir Voronin, care a înaintat drept condiție pentru a-l susține la alegerile prezidențiale pe Lucinschi, semnarea unui astfel de acord.”
Europa Liberă: Când Transnistria a fost recunoscută ca subiect participant la masa negocierilor, pentru că, ați spus Dvs., armistițiul din ‘92 l-au semnat Elțîn cu Snegur, Smirnov era prezent și el cu o cupă de șampanie pe alături, dar nu era încă parte egală în negocierile cu Chișinăul. Când, de fapt, a fost admis Tiraspolul la masa de negocieri?
Igor Boțan: „Deci, aceste evenimente sunt legate între ele. După semnarea acordului din 1992, dacă citim acest document, vedem că acolo este vorba despre trei părți. De fapt, două părți, care, chipurile, au fost implicate într-un conflict, este vorba despre Republica Moldova și Transnistria și cea de-a treia parte, care cu de la sine putere și-a arogat dreptul de a fi pacificator, și imediat, peste o săptămână, dacă nu greșesc, forțele aeropurtate din Pskov și din Tula au fost dislocate pe teritoriul Republicii Moldova.
După semnarea acordului din 1992, dacă citim acest document, vedem că acolo este vorba despre trei părți...
Deci, acest document este documentul de bază pe care îl invocă transnistrenii atunci când spun că ei sunt parte la acest conflict, iar Federația Rusă ar fi cea de-a treia parte, care, de fapt, a semnat cu Republica Moldova, recunoscută de ea în calitate de stat independent și suveran în hotarele din 1990 și în hotarele Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.
Acesta este documentul de bază de la care au început toate lucrurile și până în prezent este documentul de referință cel mai important, iar toate celelalte documente, inclusiv „memorandumul Primakov”, negocierile de mai departe, statutul de parte în conflict pe care l-a primit Transnistria în 2005 în cadrul formatului de negocieri „5+2” doar este o dezvoltare a acestui document din 1992.”
Europa Liberă: „Memorandumul Kozak” ce rol a avut? A fost o încercare de a trece prin ușa din spate federalizarea sau con-federalizarea, despre care și-a dat seama pe ultima sută de metri, în ceasul al 12-lea Vladimir Voronin și l-a respins?
Igor Boțan: „Acest „memorandum Kozak” a apărut la cererea președintelui Vladimir Voronin și acest lucru a fost recunoscut public de către Vladimir Voronin, care și-a cerut scuze de la cetățenii moldoveni că Domnia Sa a fost cel care l-a rugat pe Vladimir Putin să elaboreze un document. Și-a cerut scuze și de la partenerii externi, spunând public în felul următor: „Pe la spatele Europei în care vrem să ne integrăm, l-am rugat pe Vladimir Putin să elaboreze un astfel de document.
Vladimir Voronin insistă că Kozak a luat documentul parafat de către Voronin, s-a dus cu el la Putin, iar Putin ar fi inserat în acel document o clauză privind dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 20 de ani a trupelor ruse care să asigure implementarea prevederilor acestui acord.”
Europa Liberă: Adică, dacă Putin nu insista cu această bază militară pentru trupele sale, acum eram bine mersi cu „memorandumul Kozak” pus în aplicare?
Igor Boțan: „Este lucrul pe care îl afirmă ex-președintele Vladimir Voronin, că era gata să semneze un astfel de document, că au avut loc dezbateri, dar acest lucru care a fost inserat fără voia Domniei Sale în documentul pe care ar fi trebuit să-l semneze la venirea lui Putin la Chișinău ar fi intrat în contradicție cu prevederile Constituției Republicii Moldova, care spun foarte clar că Republica Moldova este stat neutru și nu acceptă pe teritoriul său baze militare străine.”
Europa Liberă: Vreau să vă rog să răspundeți încă la două întrebări pe care și le pune, probabil, ascultătorul care din când în când află că există subiectul transnistrean nerezolvat. Zic asta, pentru că, potrivit sondajelor, nu este o preocupare prioritară a cetățenilor Republicii Moldova. În ce bază Transnistria revendică secesiunea, despărțirea de Republica Moldova? Ne amintim că odată chiar și-au angajat o echipă de avocați care au demonstrat că există o bază juridică, legislativă pentru existența Transnistriei în afara Republicii Moldova.
Igor Boțan: „Argumentele transnistrenilor sunt foarte bine cunoscute. Ei spun că de vină este Declarația de suveranitate, în primul rând, a Republicii Moldova și că în baza acestei Declarații de suveranitate ei, chipurile, au revenit la status-quo ante, adică au devenit succesori ai Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, formată în anul 1924.”
Europa Liberă: Adică, cum ar veni, Republica Moldova a ieșit din Uniunea Sovietică, iar Transnistria a rămas acolo în continuare?
Igor Boțan: „Da, exact acesta este argumentul lor. În privința experților americani, eu știu de raportul pe care l-au prezentat aici, la Chișinău, în iulie 2006 reprezentanții Baroului de avocați din New York, care spun exact invers, că Transnistria este, de fapt, ocupată de Federația Rusă și Federația Rusă, potrivit dreptului internațional, poartă întreaga răspundere pentru ceea ce se întâmplă în Transnistria, lucru confirmat și de un șir de decizii ale Curții pentru Drepturile Omului de la Strasbourg, în care găsește vinovate pentru încălcarea drepturilor omului în Transnistria, deopotrivă, Republica Moldova și Federația Rusă.”
Europa Liberă: Încă o întrebarea principială: se zice că pe parcursul acestor ani de reglementare s-a bătut pasul pe loc și din cauză că Ucraina avea, în diferite timpuri, poziții diferite în raport cu Transnistria și cu reglementarea, nu întotdeauna juca de partea Chișinăului?
Igor Boțan: „În atitudinea Ucrainei față de problema transnistreană, avem câteva etape distincte: avem etapa în care președinte era Kucima și ne amintim despre eforturile președintelui Voronin din 2001-2002 de a retrage ștampilele vamale oferite de Guvernul de la Chișinău transnistrenilor și de controlul vamal comun și președintele Kucima s-a opus atunci, spunând că nu poate admite posturi comune pe segmentul transnistrean pe motiv că vameșii și grănicerii moldoveni sunt purtători de armă și cetățeni străini nu ar putea conlucra cu grănicerii ucraineni. Ne amintim că președintele Voronin chiar l-a invitat aici, la Chișinău, pe Kucima și i-a oferit Ordinul Republicii.
Trebuie să recunoaștem că autoritățile ucrainene au avut o atitudine oarecum atentă, circumspectă față de Transnistria, pentru că aveau propria problemă separatistă în Crimeea, lucru care ulterior s-a confirmat în 2014.
Europa Liberă: Multă lume consideră că acum este mai rațional să se păstreze conservată reglementarea transnistreană, orice inițiativă nu este în favoarea Chișinăului, stelele s-au așezat așa sau marșul planetelor este în defavoarea Chișinăului. Pe de altă parte, transnistrenii, sprijiniți de multe ori de negociatori, cer pași mici, rezolvarea unor probleme cu care se confruntă oamenii. Paradoxul acesta cum poate fi rezolvat? Pe de o parte, și Chișinăul este interesat să rezolve problema cetățenilor locuitori din zona estică a Republicii Moldova, pe de altă parte, riscă prin pașii mici să legitimeze, de fapt, administrația de la Tiraspol, care, iată, bine mersi își alege parlament, președinte, are tot ce îi trebuie, inclusiv o armată bine dotată?
Igor Boțan: „Reglementarea transnistreană cunoaște mai multe faze, așa cum am spus, și aceste faze depind de contextul regional. Acum, când avem amenințarea directă a Federației Ruse la adresa Ucrainei, autoritățile din Republica Moldova înțeleg perfect că nu e momentul potrivit ca acum să desfășoare activități speciale și nuanțate pentru reglementarea transnistreană.
Reglementarea transnistreană cunoaște mai multe faze și aceste faze depind de contextul regional...
Înțelegerea mea este că Republica Moldova, fiind parte a așa-zisei trilaterale Republica Moldova-Ucraina-Georgia, trebuie să fie foarte atentă ca să nu dea exemple negative în cazul Ucrainei, iar interesul Ucrainei este ca Republica Moldova, Ucraina și Georgia să aibă o poziție comună față de mișcările separatiste inspirate de Federația Rusă.
De aceea înțelegem cu toții că actualmente e mai bine să menținem situația înghețată, mai cu seamă că nu există motive pentru progrese, și aici mă refer la reluarea negocierilor în 2012 la Viena, unde transnistrenii și rușii au acceptat cele trei coșuri, după modelul OSCE, și insistă doar pe două dintre ele – pe cele privind economia și relațiile interumane, dar nu vor să vorbească despre cel de-al treilea coș, care prevede reglementarea politică.”
Europa Liberă: Concluzionând, dacă v-ar întreba, iarăși, un om neinițiat: este adevărat că pe parcursul celor trei decenii de reglementare sau de negociere a principiilor de reglementare Chișinăul a oferit minim, iar Tiraspolul a revendicat maxim și tot așa, ca într-o gură de știucă, a intrat în negocieri care au defavorizat Republica Moldova?
Igor Boțan: „Răspunsul meu ar fi următorul: problema transnistreană a fost inspirată de către Federația Rusă, la fel cum au fost inspirate conflictele separatiste în Georgia și Ucraina. Din start, Federația Rusă a avut un plan de menținere a acestor conflicte separatiste, hai să spunem așa, într-o fază de îngheț, pentru a le utiliza atunci când Federația Rusă ar considera utilă dezghețarea acestor conflicte în propria favoare.”
Cu toții înțelegem că Federația Rusă are strategii și planuri pe care nu le ascunde – edificarea a ceea ce se numește „lumea rusă” («русский мир»), zone de influență, zone de interese privilegiate, mai recent. Și noi înțelegem foarte clar care sunt ambiția și interesul Federației Ruse.
Transnistria insistă că este stat independent, Federația Rusă insistă că este negociator și mediator, pentru că are nevoie nu doar de Transnistria, dar de întreg teritoriul ex-sovietic. Iar autoritățile moldovene, pentru că m-ați întrebat despre acest lucru, se conduc de prevederile constituționale, care spun că Republica Moldova este un stat unitar, integru, în hotarele anului 1990, și poate oferi Transnistriei doar ceea ce este prevăzut de Constituție, nimic mai mult, și de legea din 22 iulie 2005 pe care a propus-o și a votat-o partidul lui Vladimir Voronin.”
Europa Liberă: Prin urmare, conservarea?
Igor Boțan: „Conservarea, da, este acum cea mai bună soluție, dar oricum trebuie să luăm în considerare că avem în Transnistria 250 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova. Și nicio guvernare din Republica Moldova nu poate face abstracție de faptul că mai mult de jumătate din transnistreni sunt cetățeni ai Republicii Moldova, sunt sub un regim autocrat, care nu respectă drepturile omului și care este controlat și menținut pe linia de plutire de către Federația Rusă financiar, diplomatic, economic, deși comerțul cu Uniunea Europeană este de trei ori mai mare decât cu Federația Rusă, iar jumătate din comerțul cu Uniunea Europeană revine României.
Iar Transnistria chiar de către transnistreni este numită în mod peiorativ „țara militarilor și a pensionarilor”, această regiune nu are niciun fel de viitor de dezvoltare economică, de înflorire socială ș.a.m.d.. Este o enclavă pe care Federația Rusă o folosește în interesele ei geopolitice, așa cum folosește regimurile separatiste în Ucraina și în Georgia.”
