Două vizite de stat au marcat ziua de ieri: cea a lui Boris Johnson la Kiev, pentru o întâlnire demonstrativă cu Volodimir Zelenski; și cea a lui Viktor Orbán la Moscova, pentru a obține de la Putin gaz mai ieftin în schimbul unui sprijin de imagine.
Johnson în Ucraina
Luni, Boris Johnson fusese nevoit să anuleze o discuție telefonică cu Vladimir Putin, din pricina prezentării în parlamentul britanic a raportului care îi pune în cauză atitudinea în timpul celor doi ani de pandemie (raport pe care l-am prezentat aici), ceea ce explică și zelul lui Johnson de a dubla efectivele militare britanice în Europa de est (țările baltice și Polonia), dar și felul în care el insistă ca și ceilalți membri din NATO să facă la fel.
La Kiev, Boris Johnson a repetat, cum o rezumă The Guardian, că o invazie rusă ar provoca «o catastrofă». The Times, la Londra, în acest timp, subliniază că Putin continuă să susțină că cei care vor un război sunt SUA, NATO și Occidentul în general. (Am mai scris ieri despre cum, pentru prima oară, militarii britanici prezenți în Polonia se antrenează într-un mediu urban similar celui din Ucraina, pentru situații în care ar fi nevoiți să pătrundă în clădiri și să neutralizeze inamici împrăștiați prin încăperi, ca o simulare a unor bătălii în interiorul orașelor, o situație de gherilă urbană care s-ar produce sigur în cazul unei invazii ruse în Ucraina.)
Găsim azi un titlu identic în Financial Times: «Putin spune că SUA caută să atragă Rusia într-un război».
Cum o rezumă și Washington Post, Putin a spus că «este limpede că îngrijorările fundamentale ale Rusiei sunt ignorate» de Occident.
(Cf. și blogul pe care îl țin la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)
Orbán susține că Rusia şi SUA se pot înţelege
Premierul maghiar Viktor Orbán a spus marţi, după întâlnirea sa la Moscova cu Vladimir Putin, că el consideră posibil un acord asupra securităţii europene între Rusia, pe de o parte, şi SUA şi NATO de cealaltă parte, în pofida divergenţelor semnificative care rămân.
Orbán s-a aflat ieri la Moscova pentru a obține de la Putin gaz mai ieftin în schimbul unui sprijin de de imagine.
Orbán, care a petrecut cinci ore cu Putin, a descris vizita sa la Moscova ca pe o ''misiune de pace'', și şi-a exprimat «speranţa că discuţiile ce vor urma în zilele şi săptămânile următoare vor duce în final la un acord».
Orbán a mai spus că după părerea lui sancțiunile impuse regimului lui Putin sunt inutile și că au avut un efect negativ mai degrabă asupra propriei sale țări decât asupra Rusiei.
Contorsiunile și echilibristica lui Erdogan în Ucraina
Dar nu doar Ungaria, țară membră în UE și în NATO, trebuie să facă dovada unei adevărate echilibristici diplomatice, navigând între Rusia și Occident, ci și Turcia, țară de asemenea membră în NATO.
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, este așteptat joi la Kiev de omologul său ucrainean. O întâlnire al cărei scop anunțat este de a întări un parteneriat militaro-industrial dezaprobat de Moscova.
Oferta lui Erdogan de mediere în conflict a fost imediat respinsă de Kremlin, care a acuzat rapid Turcia că ațâță „pornirile militariste” ale Ucrainei. Rusia e nemulțumită de livrarea unor drone turcești de tip Bayraktar TB2 către armata ucraineană, drone pe care Kievul care le-a folosit în octombrie 2021 pentru a lovi un lansator rus de obuze folosit de separatiștii din Donbas sprijiniți de Kremlin.
Cu toate avertismentele Moscovei, constată Le Monde, Ankara continuă să sprijine Kievul. În primul rând, Turcia nu recunoaște anexarea Crimeei, patria istorică a tătarilor, aliați ai imperiului otoman. Anexarea peninsulei Crimeea nu este recunoscută de Turcia, în ciuda insistențelor lui Putin pe lângă Erdogan. Pe deasupra, fiind membru în NATO, Turcia sprijină, teoretic, ideea aderării la Alianță a Ucrainei și Georgiei.
Dar, încheie Le Monde, un conflict militar pe față, direct, între Rusia și Ucraina, ar fi o tragedie nu doar pentru Europa, ci și pentru Turcia, care ar trebui să pună capăt acestei echilibristici, pierzându-și ăîn același timp statutul de putere regională.
Dezastru demografic în Bulgaria și Croația
În acest timp presa din Balcani se arată foarte preocupată de evoluțiile demografice din regiune. Țările cele mai atinse de un fenomen de sărăcire demografică, de reducere și pierdere a populației, sunt de altfel țările cele mai prospere din Balcani, cele pașnice și care cunosc un masiv turism din străinătate: Bulgaria și Croația.
În Croația, asta este o serioasă preocupare națională, ba chiar imediat după sărbători principalul cotidian național croat, Jutarnji List, a început să se ocupe de asta, subliniind că în momentul de față această țară care atrage milioane de turiști pe an cu coasta Mării Adriatice și insulele sale a coborât acum sub patru milioane de locuitori, cu aproape jumătate de milion mai puțin decât în urmă cu un deceniu, la recensământul din 2011. Ba chiar, Croația a coborât, în cifre absolute, la populația sa din… 1948!
Le Monde, în Franța, scrie astăzi și despre Bulgaria: vecina României are în acest moment abia 6,5 milioane de locuitori, altfel zis cu 855.000 mai puțin decât la precedentul recensământ. Confruntat cu aceste cifre, președintele bulgar, Rumen Radev, a vorbit despre o «catastrofă demografică».
Dichterin gesucht: Germania caută o poetesă parlamentară
În sfârșit, cum a scris-o imediat după sărbători Süddeutsche Zeitung, Germania a decis să urmeze exemplul Canadei și să își caute o poetă parlamentară.
Canada are ceea ce se numește un Parlamentspoet, iar unii deputați din Bundestag, în Germania, ar dori să imite acest lucru. Două nume circulă în acest moment: Mithu Sanyal, scriitoare feministă, cunoscută pentru cartea sa Vulva, și Dmitrij Kapitelman, tânăr poet de origine ucraineană.
În Canada, unde postul e oficial, un Parlamentspoet este numit pentru doi ani, primește un salariu și e pus să redacteze poezii pentru evenimente oficiale, ideea fiind că politica e de multe ori la fel de irațională precum este și poezia.
Actualemente, poeta parlamentului canadian este Louise Bernice Halfe, alias Sky Dancer.
Ideea în sine este respingătoare și degradantă, transformând literatura în «agenție de storytelling» în slujba politicienilor...
Le Monde rezumă însă, în numărul său de astazi, și rezistența violentă de care se lovește această idee în Germania. Deja, deputatul liberal Wolfgang Kubicki a atacat proiectul într-un interviu cu Tagesspiegel, estimând că «artiștii ar trebui să fie spini în carnea politicienilor, iar nu angajații lor».
Dar mai ales doi romancieri, Dana von Suffrin și Tijan Sila, au lansat un atac frontal împotriva acestei idei. Într-un text comun publicat în Süddeutsche Zeitung, cei doi au explicat că ideea în sine este respingătoare și degradantă, transformând literatura în «agenție de storytelling» în slujba politicienilor. «Artiștii nu sunt mascote care produc pozele pentru un onorariu», au scris ei. «Asta nu înseamnă că arta nu poate influența societatea, dar ea nu trebuie să facă parte din sistem. Respingem “literatura de stat”».
Adevărul este că la curțile regale exista întotdeauna un poet oficial, așa precum erau întreținuți și unii pitici sau câini de vânătoare. Pentru a reînvia asemenea tradiții, totul ține de sensibilitatea politică. O țară cum este Marea Britanie, de pildă, cu spectacolul său aproape cotidian al certurilor zgomotoase și codificate din parlamentul de la Westminster, în decorul acela arhaic, neschimbat de secole, nu ar avea în acest moment nevoie de un bufon regal. Îl are pe Boris Johnson.
