Boris Johnson și-a anulat ieri convorbirea telefonică prevăzută cu Vladimir Putin. Asta cu toate că o discuție cu Putin ar fi fost o justificare a faptului că el, Johnson, încearcă acum din răsputeri să deturneze atenția de la scandalul public în legătură cu petrecerile organizate în ultimii doi ani la reședința sa oficială din Downing Street, nr. 10, în vreme ce restul țării se sufoca în deplină și strictă pandemie.
Cotidianul The Times, apropiat conservatorilor (Tories), partidul lui Johnson, subliniază evidența: populistul premier britanic Johnson se află acum sub o uriașă presiune, din toate părțile, în urma publicării ieri a raportului independent (raportul este aici, dar și aici, analizat în detaliu de The Guardian), raport care a necesitat o anchetă de două luni de zile și a ajuns la concluzia că în ultimii doi ani de carantină și de măsuri de izolare socială și sanitară, Boris Johnson a organizat cel puțin 16 petreceri, la reședința sa oficială din nr. 10 Downing Street, petreceri cu zeci de participanți, fără reguli de izolare și cu mult alcool.
Raportul făcut cunoscut ieri oferă detalii doar despre patru din cele 16 petreceri. Celelalte 12 sunt acum ținta unei anchete paralele a poliției, Scotland Yard, care a cerut autoarei raportului, Sue Gray, să nu se pronunțe deocamdată în legătură cu acele 12 petreceri anchetate de poliție, acelea fiind potențiale fapte de drept penal.
Presa britanică este azi unanimă în a condamna spectacolul oferit de Boris Johnson, care a refuzat ieri, în fața parlamentului, să-și asume orice responsabilitate, cerându-le deputaților să aștepte raportul final al poliției.
Tot ce a făcut ieri, în fața parlamentului, Boris Johnson, a fost să pronunțe un singur cuvânt: — “Sorry”… promițând în același timp, tardiv și neconvingător, o reformă a funcționării serviciilor administrative ale cancelariei.
Chiar și propriul ziar al lui Boris Johnson, cel în care el a scris comentarii și a publicat exagerări despre UE până în momentul în care a devenit șeful guvernului, The Daily Telegraph, insistă azi asupra felului în care el a fost criticat ieri în plin parlament până și de către colega sa de partid și predecesoarea lui în fruntea guvernului și în negocierile Brexit, Theresa May. Aceasta a întrebat, retoric: ‘Fie premierul nu a citit regulamentele, fie nu a înțeles despre ce e vorba... sau poate s-a gândit că ele nu i se aplică lui - care dintre variante e cea valabilă?'
‘Crede oare Boris Johnson că eu-s un tâmpit?'
Același Daily Telegraph descrie intervenția unui alt deputat Tory, care dorește acum demisia lui Johnson, Aaron Bell, care a povestit cum el își îngropa bunica, moartă de Covid, în vreme ce Johnson petrecea la reședința din 10 Downing Street, și care a întrebat retoric: «Crede oare premierul că eu aș fi vreun tâmpit?»
Comentariile nu sunt mai miloase nici peste canal, pe continent. Astfel, în Franța, Le Monde scrie că «raportul despre “Partygate” îl slăbește tot mai mult pe Johnson», care «se agață» de postul său, cum constată Libération.
«Eroare etică» constată El Pais, în Spania; «prea mult alcool», reține La Repubblica, în Italia; sau, cum titrează mare și comic, la München, Süddeutsche Zeitung: «Mahmureală în Downing Street» (Katerstimmung).
Boris Johnson și oligarhii din «Londongrad»
Cu toată «mahmureala», ieri, în fața parlamentului, Johnson a căutat să distragă atenția, insistând asupra pericolului pus de Rusia lui Putin și cum el va dubla prezența militară britanică în Europa de est (dar vezi aici ce am mai scris despre slăbirea inexorabilă a armatei britanice, din pricina zgârceniei și a economiilor). Cum a anunțat-o BBC, Johnson mai pregătește acum și o nouă legislație care să îi afecteze serios pe oligarhii ruși instalați la Londra.
Washington Post râde de pretenția lui Johnson de a face ceva împotriva miliardarilor ruși...
Dar peste ocean, Washington Post râde de pretenția lui Johnson de a face ceva împotriva miliardarilor ruși, cei care au cumpărat atât de mult din părți istorice ale Londrei, precum Belgravia, în așa măsură încât acum acel cartier, cu locuințe inaccesibile muritorilor de rând, a fost botezat “Londongrad” sau “Piața Roșie.” Unii activiști pentru drepturile omului, sau pur și simplu glumeți cu idei lucrative, oferă “kleptocracy tours”, turnee turistice prin străzile cu somptuoase locuințe goale, bănuite a fi legate de ceea ce e numit“London laundromat”, un sistem de achiziționare de locuințe scumpe în Londra pentru spălarea unor sume colosale de bani.
În Londra locuiește, de pildă, proprietarul echipei de fotbal Chelsea, miliardarul Roman Abramovich, dar, cum a scris-o The Times, tot acolo fiul unui apropiat al lui Putin, Vladimir Iakunin, posedă o locuință în valoare de nu mai puțin de 35 milioane euro.
De altfel, în aprilie 2018, pe când era ministru de externe, Boris Johnson a zburat de la Bruxelles la o petrecere în Italia pentru a se întâlni cu un fost agent KGB, Alexander Lebedev, imediat după reuniunea miniștrilor de externe din NATO unde se discutase încercarea de asasinare în Anglia a unui alt fost agent KGB, Serghei Skripal.
Or, Alexander Lebedev nu este altul decât patronul site-ului britanic de informații The Independent, odinioară un ziar, dar acum un site cu pretenții de informații... independente, aparținând acestui apropiat al Kremlinului.
Negocierile germane în jurul crizei din Ucraina îi irită tot mai mult pe aliații occidentali
Germania, în acest timp, este la rândul ei tot mai criticată pentru poziția sa în cazul conflictul dintre Rusia și Ucraina. Cum o scrie la Bruxelles cotidianul economic flamand De Tijd (Timpul) “partenerii occidentali ai Germaniei se tem că Berlinul caută să se protejeze de momentul în care Rusia se va servi de gaz ca de o armă”.
La Londra, Financial Times scrie că relația cu Moscova va fi un test existențial pentru noul guvern german al lui Olaf Scholz.
Dialog de surzi la ONU
Fusese deja botezată înainte de a începe «cea mai dramatică reuniune a Consiliului de Securitate ONU» de la căderea comunismului încoace. Rusia și SUA s-au ciocnit ieri la ONU, sau mai degrabă au monologat în chestiunea Ucrainei, fără să se privească și fără să-și vorbească.
Cum o rezumă Washington Post, ambasadorul rus Vasili Nebenzia a acuzat SUA că ar “provoca, isteric, o escaladă militară”, prin felul în care pretinde că Rusia s-ar pregăti să invadeze Ucraina.
“Tot insistând că se va întâmpla, vă comportați ca și cum ați dori ca asta să devină o realitate”, a tunat el în direcția ambasadoarei SUA la ONU Linda Thomas-Greenfield.
Le blues du désert
În acest timp, Rusia se arată din ce în ce mai prezentă și în Africa, și am tot scris despre prezența mercenarilor din compania Wagner, afiliată Kremlinului, în tot mai multe țări ale Africii centrale și de nord.
Faimoasa companie de mercenari Wagner, o nebuloasă paramilitară rusă, e fondată și condusă de un apropiat al lui Putin și este de câțiva ani foarte activă în țări precum Republica Centrafricană sau Libia. (Am mai scris aici despre cum Macron caută să obțină un sprijin tehnic din partea NATO în războiul împotriva jihadiștilor pe care Franța îl duce în acea regiune din Sahel de mai bine de opt ani, iar aici am scris și despre mercenarii din compania Wagner și șeful lor, “bucătarul lui Putin”, Evgheni Prigojin.)
Acum, însă, cum o comentează pe larg presa franceză, prezența militară a Franței în fostele colonii din Sahel (regiunea sub-sahariană) se vede din ce în ce mai contestată de regimurile puciste din regiune, încurajate de Moscova. Ba chiar, ieri, luni, anunță Le Monde, puciștii pro-ruși (de nevoie) din Mali au cerut ambasadorului Franței să părăsească țara în 72 de ore.
Libération constată că este prima oară că se întâmplă un asemenea lucru. Junta de la Bamako, în Mali, a mai cerut și retragerea imediată a celor 100 de militari danezi prezența acolo ca o forță europeană de menținere a păcii (așa-numita forță Takuba, la care participă și România).
Deconectați de Anul Nou chinezesc
În sfârșit, deși este o pură coincidență, astăzi, 1 februarie, simultan cu Anul Nou chinezesc (Anul Tigrului), intră în vigoare în Belgia legislația "deconectării", prin care funcționarii și alți salariați primesc dreptul de a nu mai fi disponibili patronilor și superiorilor în afara orelor de lucru.
Totul pleacă de la o rezoluție a Parlamentului European (textul este aici) adoptată anul trecut.
Înaintea Belgiei, Franța, Irlanda, Italia și Spania au adoptat o legislație similară. Altfel zis: șeful nu-ți mai poate trimite un email, după muncă, așteptând ca tu să-l citești seara.
Sigur, nimic nu te oprește să-l citești, totuși. Dar uneori ajută să câștigi o noapte de liniște, înainte de-a afla a doua zi dimineața că nu mai e nevoie să mergi la lucru, pentru că ai fost dat afară.
