Linkuri accesibilitate

Rusia a atacat Ucraina | Kievul în regim de apărare

  • Secretarul de stat american Antony Blinken i-a spus președintei Maia Sandu că Statele Unite sprijină în continuare suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
  • NATO va desfășura în premieră elemente ale forței sale de reacție rapidă în țările membre din Europa de Est. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus vineri după summitul Alianței că Statele Unite și alte țări membre vor continua să livreze arme Ucrainei, inclusiv sisteme de apărare aeriană.
  • Uniunea Europeană a hotărât să înghețe activelele europene ale președintelui rus Vladimir Putin și ale ministrului de externe Serghei Lavrov.
  • Consiliul Europei a decis vineri suspendarea Rusiei din această organizație.
  • Kievul s-a pregătit pentru un atac iminent al forțelor rusești vineri, 25 februarie, când trupele invadatoare au ajuns la periferia capitalei, iar ministerul ucrainean al apărării le-a spus locuitorilor să confecționeze cocteiluri Molotov pentru a ajuta armata să-i „neutralizeze” pe atacatorii ruși.
  • Maia Sandu a declarat că în R.Moldova au intrat peste 16.000 de oameni nevoiți să-și părăsească țara. „Ca oameni, astăzi trebuie să fim cu toții solidari cu ucrainenii”, a spus șefa statului moldovean.
  • Parlamentul de la Chișinău a declarat starea de urgență pe întregul teritoriu al Republicii Moldova pentru 60 de zile.
23:41 25.2.2022

Secretarul de stat american Antony Blinken a anunțat într-un mesaj postat pe Twitter că a stat de vorbă cu președinta Republicii Moldova și asigurat-o că Statele Unite sprijină în continuare suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în contextul atacării Ucrainei de către Rusia.

21:26 25.2.2022

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța va desfășura elemente ale forței sale de reacție rapidă pentru a liniști țările membre din Est după invazia Rusiei în Ucraina.

„Acum desfăşurăm forţa de reacţie a NATO pentru prima oară în contextul apărării colective”, a declarat secretarul general al Alianţei, după un summit virtual al NATO.

El nu a precizat câți militari din forța de reacție a NATO vor fi desfășurați, dar s-a referit la „mii” și a confirmat că mișcarea va implica forțe terestre, maritime și aeriene.

Statele Unite și unii din ceilalți 29 de membri ai NATO livrează o varietate de arme Ucrainei, iar Stoltenberg a declarat că aceste livrări vor continua. El a spus că armele pe care le vor furniza includ apărarea aeriană.

Dar NATO a declarat că nu va lansa nicio acțiune militară în sprijinul Ucrainei, care este un partener apropiat al alianței, dar nu este membru.

20:16 25.2.2022

Uniunea Europeană a hotărât să înghețe activele președintelui rus Vladimir Putin și ale ministrului de externe Serghei Lavrov. Activele deținute de Putin și Lavrov vor fi blocate, ca parte a unui consistent pachet de sancțiuni convenit la o reuniune de urgență a liderilor UE din 25 februarie.

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și ministrul său de Externe, Serghei Lavrov
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și ministrul său de Externe, Serghei Lavrov

Miniștrii de externe ai UE au adoptat noile sancțiuni ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia. Nu este clar cât de grav vor fi afectați cei doi de aceste măsuri sau dacă nu vor fi, în principal, simbolice. Ministrul de externe leton, Edgars Rinkevics, a declarat că miniștrii de externe ai UE „au adoptat cel de-al doilea pachet de sancțiuni” și a adăugat că „înghețarea activelor îi include pe președintele Rusiei și pe ministrul său de externe”.

20:00 25.2.2022

Președintele rus Vladimir Putin i-a îndemnat pe militarii ucraineni să dea o lovitură de stat și să preia puterea de la Kiev. Putin a spus că Moscovei i-ar fi mai ușor să negocieze pacea cu armata, decât cu actuala guvernare aleasă legitim.

Declarația a fost făcută în cea de-a doua zi a invaziei militare la scară largă a Rusiei în Ucraina. Rusia, concentrând cel puțin 150.000 de soldați în apropierea frontierei ucrainene, a lansat o ofensivă din nordul, estul și sudul Ucrainei. Mai multe orașe mici au fost cucerite, lupte au început și în suburbiile Kievului.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG