Într-o sesiune specială a Adunării Generale a Națiunilor Unite s-a votat cu o majoritate covârșitoare în favoarea unei rezoluții care deplânge „în cei mai puternici termeni” invadarea neprovocată a Ucrainei de către Rusia.
Rezoluția, aprobată pe 2 martie de 141 dintre cei 193 membri ai organizației, cere ca Rusia să oprească imediat războiul din Ucraina și să-și retragă toate trupele de pe teritoriul ucrainean. 35 de membri s-au abținut. Au votat împotrivă Rusia, Belarus, Coreea de Nord, Siria și Eritreea.
Zelenski: victimele Holocaustului au fost ucise a doua oară la Babi Iar
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut evreilor din întreaga lume să protesteze împotriva invadării ruse a Ucrainei, în timpul căreia situri evreiești importante de pe teritoriului ucrainean au fost lovite de rachete rusești. „Cu toții am fost bombardați azi-noapte la Kiev. Și cu toții am murit din nou la Babi Iar, din cauza unei lovituri de rachetă.”
Președintele ucrainean a mai spus că pentru orice persoană normală care cunoaște istoria, istoria ucraineană, Babi Iar este o parte specială a Kievului, o parte specială a Europei, un „loc al rugăciunilor”, un loc de comemorare a sutelor de mii de oameni uciși de naziști în Ukraina, un loc al vechilor cimitire.
„Ce fel de om poți să să fii ca să faci din acest loc o țintă pentru rachete? Le ucizi pentru a doua oară pe victimele Holocaustului”, a mai spus președintele Volodimir Zelenski într-un mesaj video postat pe Facebook.
Consiliul orășenesc din portul ucrainean Mariupol a anunțat că localitatea se află sub control ucrainean, dar că se poartă lupte grele cu forțeele rusești invadatoare. Consiliul a anunțat pe rețelele de socializare că atacatorii ruși bombardează ținte civile, între care blocuri de locuințe, spitale și cămine pentru persoanele strămutate din cauza luptelor.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova Igor Konașenkov a anunțat pe 2 martie că „diviziile rusești ale forțelor armate au dobândit controlul total al centrului regional ucrainean Herson”, de la Marea Neagră. În aceeași zi, primarul portului ucrainean Mariuopol de la Marea Azov a declarat că localitatea a fost bombardată masiv, și că autoriățile sunt incapabile să-i evacueze pe răniți. Orașul este o țintă cheie pentru forțele ruse și cele ale separatițtilor din regiunea Donnețk, în estul Ucrainei. Forțele rusești continuă să avanseze în jurul capitalei Kiev, unde turnul de televiziune din apropierea Memorialului de la Babi Iar (Rîpa Babei) a fost lovit cu rachete, producând pagube la locul unde peste 30.000 de evrei au fost masacrați de naziști în 1941.