„Dezgust!” este titlul mare al editorialului din numărul de astăzi al cotidianului francez Libération, trecând în revistă nu doar bombardarea spitalului pentru copii din Mariupol, care servea și de maternitate, dar și minciunile deliberate, sfruntate, insultătoare ale ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care neagă în mod flagrant evidența.
Scrie Libération: „A lua copiii drept țintă în timpul unui război este unul din marile tabuuri ale umanității. Faptul că bombardamentul de la Mariupol a avut loc sub ochii întregii planete sporește șocul și indignarea. Dar și sentimentul că fapta nu va rămâne nepedepsită.”
Cum a spus-o pentru BBC un parlamentar ucrainean: „Asta nu mai e război, ci este Rusia împotriva omenirii”.
Un război, explică metodic și cartografic, în Italia, La Repubblica, în care Putin vrea să refacă un imperiu rus, deoarece „fără un imperiu Rusia nu are o rațiune de a exista”.
Oligarhii în inima sistemului Putin
Cum o comentează în detaliu The Guardian, Marea Britanie a înghețat, pe teritoriul său, conturile și averile a șapte oligarhi ruși, inclusiv Roman Abramovici. Ceilalți atinși de sancțiuni sunt: Igor Secin, Oleg Deripaska, Andrei Kostin, Alexei Miller, Nikolai Tokarev și Dmitri Lebedev.
Dintre toți aceștia, cel mai cunoscut e Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea. Abramovici tocmai încerca să vândă clubul, însă guvernul britanic i-a blocat întreaga afacere
Abramovici, fost guvernator al regiunii siberiene Ciukotka (cf. foto, împreună cu Putin) e considerat de guvernul britanic ca „beneficiind de un tratament preferențial” din partea Kremlinului și că prin multiplele lui afaceri (minerit și oțel) el a fost implicat în „destabilizarea Ucrainei”. Firmele lui sunt acuzate a fi furnizat oțel pentru uzinele de tancuri rusești.
Un sechestru a fost pus pe averea lui Abramovici, care nu mai poate opera tranzacții și e supus unei interdicții de călătorie.
Abramovici, „evreul sefarad”
Reuters anunța ieri că lui Abramovici ar putea să-i fie retrasă cetățenia portugheză, în funcție de rezultatele anchetei în curs, însă la Lisabona Diário de Noticias scrie că asta este cu totul improbabil, deoarece nu e ceva prevăzut în setul de sancțiuni împotriva oligarhilor ruși. Roman Abramovici are cetățenia portugheză din aprilie 2021. Diário de Noticias precizează că el a căpătat naționalitatea portugheză în urmă cu un an folosindu-se de o lege care le acordă automat cetățenia, dacă o solicită, descendenților evreilor sefarazi expulzați din Portugalia în sec. XV.
Ceilalți oligarhi, prezentați unul câte unul de The Guardian, fac parte, la rândul lor, din «cercul apropiat» al lui Putin. Am mai scris despre cum aceștia, dar și un lung lanț de alți miliardari ruși, transformaseră Londra în ceea ce a fost numit în derâdere Londongrad.
Acum, «oligarhii nu se vor mai putea piti», cum a spus-o ministra de externe Liz Truss. Le Monde, la Paris, descrie la rândul său microcosmul opulent din acea parte a capitalei britanice botezate «Londongrad». Este vorba de Westminster și Kensington & Chelsea.
Greu de aflat mai multe despre geografia oligarhilor ruși: până acum, aceștia au putut achiziționa miile de metri pătrați în Londra prin intermediul unor companii offshore (deseori înregistrate în Jersey, Insula Man sau Insulele Virgine) fără a fi nevoiți să-și dezvăluie identitatea. Un mijloc simplu de a spăla bani murdari.
Miliardarii ruși au transformat Londra în Londongrad, însă asistăm la fenomenul invers: Stalinizarea Rusiei, cum o strigă mare coperta ultimului număr, apărut astăzi, al săptămânalului The Economist.
Neputând câștiga în Ucraina, analizează The Economist, Putin întețește recesiunea acasă. „Putin dorea să restaureze gloria Imperiului țarist și a sfârșit prin a readuce teroarea lui Stalin. Asta nu numai pentru că el a declanșat cel mai violent act de agresiune neprovocată în Europa din 1939 încoace, ci și pentru că, procedând astfel, el se transformă într-un dictator – un Stalin al secolului XXI, recurgând ca niciodată la minciuni, violență și paranoia.”
Și The Economist încheie: «Pe măsură ce Rusia se scufundă, contrastul cu președintele din vecini este flagrant. Putin e izolat și un cadavru moral; dar Zelenski este un Oarecare curajos care și-a strâns în jurul lui concetățenii, ba chiar planeta întreagă. Zelenski este antiteza lui Putin. Să ne imaginăm ce ar putea deveni Rusia odată eliberată de Stalinul ei din secolul al XXI-lea.»
Serbia: țara europeană care îl sprijină pe Putin
Deja, puținii aliați ai Rusiei s-au rărit până spre dispariție. Tot Le Monde analizează în numărul de azi exercițiul de echilibristică al puterii din Serbia, singura țară din Europa unde o bună parte din populație îl sprijină pe Putin.
Sigur, președintele Aleksandar Vučić este cât se poate de conștient că e pe cale de a nu aplica sancțiunile decise de UE, la care Serbia vrea să adere, având statutul de țară candidată, dar în același timp el nu poate să nu țină cont de faptul că mulți sârbi încă mai întrețin un fond de ranchiună pentru Occident, NATO și SUA după bombardamentele din 1999, care au dus direct la independența provinciei Kosovo.
Asta duce la titluri în presă, precum în principalul cotidian de la Belgrad, Politika: «De ce Vestul plânge pentru Ucraina și nu pentru Palestina?»
«Ultimii prieteni ai lui Putin în Europa», scrie la München Süddeutsche Zeitung, arătând pentru moment nu chiar toată lumea în Europa se distanțează de el, iar unii politicieni precum Marine Le Pen, șefa partidului ultranaționalist franceze Rassemblement National încă ezită să se pronunțe în chestiunea Ucrainei, pentru a nu fi nevoită să-l condamne pe Putin pe față.
Duș rece pentru Ucraina: UE nu îi oferă o procedură rapidă de aderare
Și pentru că am ajuns la UE și candidatura Serbiei: a început summitul special al celor 27, joi și vineri, 10-11 martie, la Versailles, lângă Paris, unde se discută Ucraina, dar și noile sancțiuni europene împotriva Rusiei.
Când a depus, luna trecută, o cerere de aderare la UE în procedură accelerată, președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu se aștepta, desigur, ca aceasta să se întâmple chiar foarte rapid, dar spera totuși într-o încurajare de principiu.
Cum am mai arătat-o, procedura aderării la UE este lungă, lentă și dificilă. El spera totuși în gesturi de încurajare, în promisiunea unei aderări teoretice într-un viitor care să pară tangibil. Cu toate astea, la summitul din Versailles, premierii Olandei și Luxemburgului, Mark Rutte și Xavier Bettel, au insistat încă de joi, 10 martie, în seara primei zile a summitului că nu există procedură rapidă.
„Nu vrem să le dăm impresia ucrainenilor că totul se poate întâmpla peste noapte”, a spus premierul Luxemburgului, Xavier Bettel.
Război în Ucraina: de ce tace Papa Francisc în legătură cu Rusia
Și, în sfârșit, tot Le Monde pune întrebarea de mai sus: de ce tace Papa Francisc?
Ei bine: căutând să ajungă la un dialog și o apropiere istorică de Patriarhia Moscovei, Suveranul Pontif a cerut încetarea „războiului”, însă nu a condamnat încă oficial invazia rusă.
Asta, constată Le Monde, este pentru că Papa Francisc nu este pregătit să înțeleagă mentalitatea rusă. Papa, care în februarie 2016 s-a întâlnit — eveniment istoric — cu Patriarhul Kirill al Rusiei, pe aeroportul din Havana, în Cuba, încă mai crede în ecumenism, în apropierea bisericilor. Asta — fără ca el să vadă că biserica ortodoxă rusă îi consideră pe milioanele de greco-catolici din Ucraina niște eretici.
Papa Francisc încă mai speră să meargă în vizită la Moscova. Asta în vreme ce Patriarhul Bartolomeu din Constantinopol, care a recunoscut autocefaliei bisericii ortodoxe ucrainene, critică fără menajamente «invazia rusească» din Ucraina.
Cum o rezumă puțin sarcastic Le Monde: «Un catolic naiv, de bună credință, care ar asculta numai ce zice Papa, ar fi incapabil să spună cine a declanșat acest război.»
