Majoritatea parlamentară PAS a adoptat în lectura a treia și ultima un proiect de lege care interzice „panglica Sfântului Gheorghe” și alte însemne considerate simboluri ale agresiunii rusești în Ucraina.
Interdicția care mai trebuie promulgată de președinta Maia Sandu poate face ilegală purtarea panglicii în dungi negre și portocalii de 9 mai. Ea a înfuriat opoziția pro-rusă, care a protestat în parlament în timpul votului din 14 aprilie, în timp ce un simbol care urmează a fi interzis a apărut chiar în noaptea precedentă pe o blindată-monument de la Bălți, despre care ministerul apărării a spus că a fost vandalizată.
Proiectul de lege a adunat pe 14 aprilie 53 de voturi ale deputaților majorității. Deputați comuniști din Blocul Comuniștilor Socialiștilor au protestat în ședința plenară a parlamentului, în timp ce colegii lor socialiști lipseau din sala de ședințe.
Comuniștii au spus că panglica este „un simbol sfânt al victoriei și nu trebuie atinsă”. În replică, deputata PAS, Olesea Stamate, șefa comisiei parlamentare juridice, a spus că panglica este folosită „acolo unde se omoară sute și mii de oameni în Ucraina”. „Nu putem să stăm de o parte și să ne uităm cum va fi propagată și în țara noastră”, a mai spus Stamate.
Aprobat în primele două lecturi la 7 aprilie și luând inițial forma unui amendament la Codul Contravențional, proiectul de lege prevede că sunt interzise fabricarea și afișarea „simbolurilor și atributelor care promovează acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității”. Pentru încălcarea interdicției, sunt prevăzute amenzi până la 9 000 de lei pentru persoane fizice și 18 000 pentru persoane juridice.
Fostul președinte, Igor Dodon, și aliații săi socialiști au semnalat deja public că au de gând să sfideze interdicția.
Votul final din parlament a fost precedat de un incident la Bălți, unde blindata de pe postamentul din fața Brigăzii 1 Infanterie Motorizată „Moldova” a fost inscripționată cu litera „Z” folosită de trupele rusești ca simbol al agresiunii din Ucraina.
Imagini cu blindata au apărut în dimineața zilei în rețeaua online Telegram.
Ministerul apărării a spus că blindata a fost vandalizată, precizând că aceasta este un monument dedicat eroilor căzuți în conflictul armat din 1992 de pe Nistru.
Într-o postare pe Facebook, ministerul apărării a spus că semnele vandalizării au fost înlăturate și a difuzat o nouă imagine.
Nu este limpede dacă interzicerea simbolurilor folosite de soldații ruși în timpul invaziei din Ucraina începută la 24 februarie va intra în vigoare înainte de 9 mai, când este marcată Ziua Victoriei.
Fostul președinte Igor Dodon, care conduce astăzi o asociație de afaceri moldo-rusă, a spus însă că va sfida interdicția de a purta „panglica Sfântului Gheorghe”. El și-a îndemnat simpatizanții să vină cu panglica la fel la un marș al victoriei planificat la Chișinău pe 9 mai.
„Iar amenzile, dacă autoritățile vor recurge totuși la acest pas, ne vom duce cu toții, zeci de mii de oameni, și le vom înmâna Nataliei Gavrilița și Maiei Sandu”, a spus Dodon, care conduce o asociație de afaceri moldo-rusă, la postul NTV Moldova pe 12 aprilie.
Unul din promotorii interdicției, deputatul PAS Lilian Carp, spune însă că simbolurile care urmează a fi interzise „sunt folosite pe teritoriul R. Moldova inclusiv pentru a justifica agresiunea militară asupra Ucrainei”, iar interdicția „nu are nimic în comun cu Al Doilea Război Mondial, ale cărui victime trebuie comemorate”.