De câteva zile, Europa și lumea întreagă asimilează șocul unor sincerități deloc surprinzătoare. Putin a declarat recent, la o întâlnire, în urma unei expoziții, că își dorește reconstituirea Imperiului lui Petru cel Mare.
Adică nici vorbă de „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei. Și nici de o acțiune preventivă, făcută să contracareze o pretinsă agresiune NATO împotriva Rusiei – o altă minciună a propagandei moscovite.
Putin poartă un banal război de cucerire, pe care-l putem compara cu vremurile lui Atilla sau Batu Han și, desigur, cum o și spune, are ascendențe recunoscute în expansiunea rusească în Europa, săvârșită de Petru cel Mare și Ecaterina II. E încă o dovadă că Rusia are în cap un sigur lucru: să redevină ceea ce a fost, și-n calea acestui obiectiv nimic nu-i stă în cale: nici imensele pierderi umane, nici riscurile pentru economie, nici deconectarea de la sistemul SWIFT, nici măcar (ce oroare!) arestarea iahturilor oligarhilor ruși, ancorate în golfuri exotice. Criza economică, provocată de război, lovește în veniturile celor săraci, ruinează clasa mijlocie, miliardarii o suportă mai ușor, chiar dacă îi face mai nervoși.
Rusia nu poate fi oprită decât prin puterea combinată a armelor și a sancțiunilor occidentale, de aceea susținerea, înarmarea Ucrainei este vitală, iar tentația unei înțelegeri cu Putin „contra teritorii ucrainene” este imorală și periculoasă. Ar duce la prăbușirea oricăror principii moderne de conviețuire internațională și la confirmarea ideii că lumea aceasta e făcută pentru cei mari, tari și obraznici, nu și pentru națiunile care cred în civilizație, corectitudine, echitate, dreptate, libertate...
Printre „cei mici” de pe harta lumii se numără și statele est-europene, în al căror concert Republica Moldova ocupă probabil locul cel mai umil. În preajma summit-ului Consiliului European din 23-24 iunie, vedem intensificându-se eforturi diplomatice și semnale de încurajare, dar și destule angoase și temeri. Nu e sigur că Ucraina, Moldova și Georgia vor obține titlul de candidat la aderare, în pofida asigurărilor din partea unor instituții și șefi de stat europeni. Membrii UE par încă divizați: războiul prelungit din Ucraina, criza energetică, amenințarea cu penuria alimentară coboară foarte jos orizontul de percepție al multor europeni, copleșiți de probleme imediate.
E nevoie de mult curaj politic, de prezența unor conducători de calibrul lui Churchill, care au știut să înfrunte o soartă potrivnică și să vadă mult mai departe decât majoritatea „omologilor” săi din acea vreme.
Vizita președintelui Franței în Republica Moldova alimentează aceste aprehensiuni. Emmanuel Macron a recomandat liderilor lumii „să nu umilească Rusia” și a evitat deocamdată să facă o vizită la Kiev. În plus, proiectul „Comunității Politice Europene”, care să înglobeze state ca Republica Moldova, Ucraina, Georgia, propusă spre dezbatere de președintele Franței, e văzut de mulți ca un surogat de aderare, nu ca un instrument complementar care să ajute procesul. Adică un fel de „cordon sanitar” pentru a menaja „sensibilitățile finuțe” ale Rusiei și pentru a da statelor din linia întâi, est-europene, sentimentul că Bruxelles-ul păstrează întredeschisă ușa aderării. Așa să fie?...
Teribilă e lumea în care s-au trezit moldovenii. După dezastrul COVID, precedat de jafurile produse de regimurile filoruse și mafiote de la Chișinău, avalanșa scumpirilor tocește încrederea multora în cursul politic al actualei guvernări.
Auzi tot mai des murmur de nemulțumire. „Am votat pentru ei, am avut încredere, dar ne-au dezamăgit”. Argumentul că e război, că Putin cu ambițiile lui criminale a aruncat în criză lumea întreaga, nu mai impresionează. Agricultorii se plâng că au rămas fără motorină în plin sezon de recoltare, că nu pot obține licențe de import, condițiile sunt greu de îndeplinit, iar statul nu oferă ajutoarele promise.
Toată lumea dă bani Moldovei, dar ce se face cu ei? Destinația zecilor de milioane de euro și dolari pe care actuala putere le-a obținut din partea donatorilor occidentali nu se regăsește în situația materială a celor mulți. Oamenii n-o simt. Răul pricinuit de guvernările precedente este uitat: greutățile momentului prevalează asupra fostelor privațiuni.
O veste bună este sechestrul pus pe miliardele lui Shor, simplificarea inițierii unor cauze penale împotriva celor ce se opun organelor de drept, ca și reforma privind confiscarea extinsă a averilor ilicite, inițiată de președinta Maia Sandu și susținută de guvern. Toate acestea, desigur, vor da rezultate, doar contextul general să fie favorabil. Va fi?
Nu putem influența situația regională, decât neadmițând să transmitem partenerilor noștri semnale și atitudini incoerente, duplicitare. Pe plan intern, guvernarea trebuie să aducă ameliorări mai tangibile, nu-și poate permite să lase ca nemulțumirile cetățenilor să fie confiscate de opoziția filorusă și de oligarhii fugari, în caz contrar situația va fi greu de gestionat. Rușii ar fi foarte bucuroși să-și găsească în tensiunile sociale rampa unei destabilizări de proporții în Republica Moldova.
Trăim pe nisipuri mișcătoare. Visul imperialist al lui Putin, pe care-l dezumflă cu imense sacrificii rezistența ucrainenilor sau „integrarea graduală” a lui Macron, promisă fostelor republici sovietice din prima linie – ce ne pregătește destinul? Nu vrem temporizări, nu vrem un alt nume pentru „zona gri”. Vrem să urcăm într-un „TGV” al integrării, oricât de lung ar fi drumul. Politica franceză din ultimele două sute de ani a fost mereu favorabilă emancipării popoarelor est-europene.
