Într-o cu totul altă dimensiune decât moartea reginei Elisabeta, dispariția, ieri, la vârsta de 91 de ani, a marelui cineast franco-elvețian Jean-Luc Godard a marcat sfârșitul unei epoci.
Moartea lui Godard, eutanasiat la cererea lui și a familiei în satul Rolle din Elveția, este azi subiectul principal în întreaga presă franceză și francofonă: «Godard și-a dat ultimul suflu» (de la titlul celui mai cunoscut film al său, A bout de souffle, Cu sufletul la gură, 1960, filmul care a lansat și cariera lui Jean-Paul Belmondo).
Godard a fost cel care, începând din 1960 și împreună cu François Truffaut a lansat Noul Val francez (Nouvelle Vague), care a influențat, printre alte curente, chiar și „noul Hollywood” al anilor 1960-1980 (Coppola, Martin Scorsese etc.).
Proteiform și prolific, Jean-Luc Godard a lăsat în urmă o carieră presărată de capodopere și de dispute și polemici care l-au ridicat la rangul de legendă încă în timpul vieții.
Libération (cotidianul stângii intelectuale pariziene, fondat de Jean-Paul Sartre) scrie despre el, chiar în editorialul numărului special din această dimineață dedicat lui, că era «ultimul utopist» și cel mai mare cineast în viață, omul care de altfel chiar încarna în totalitate cinematografia, această artă hipnotică.
Cum o scrie Libération: „enormitatea operei lui nu se poate evoca, rezuma, nu poate fi redusă și condensată fără a o falsifica sau vulgariza”. De aceea îl mai numește același Libération: «un Mesia fără discipoli».
Le Monde, care are la rândul său astăzi un număr special despre asta, republică cinci interviuri cu Godard, din care reținem fraza: «Momentul fericit în cinematografie este înainte să te apuci de treabă.»
In sfârșit, Le Figaro precizează că cineastul a recurs la eutanasie (assistance au suicide), legală în Elveția, că va fi incinerat și că cenușa lui va fi păstrată de soție.
Contraofensiva ucraineană, o lovitură pentru Putin
La Londra, The Daily Telegraph estimează că dacă ofensiva ucraineană ajunge până în Crimeea, asta va fi lovitura de ciocan care îl va putea face să dispară pe Putin.
Putin se află acum intr-o mare dilemă, remarcă și cotidianul flamand De Tijd, la Bruxelles: să dea înapoi sau să facă să explodeze conflictul într-o escaladă continuă?
Cancelarul german Olaf Scholz i-a cerut ieri (13 septembrie), prin telefon, lui Putin să ordone „retragerea completă” a forțelor ruse din Ucraina, cum o relatează Financial Times.
Le Figaro, în Franța, constată însă și deschiderea unui alt front, în Caucaz: profitând de faptul că eforturile militare ale Rusiei sunt concentrate spre Ucraina, armata Azerbaidjanului a bombardat pozițiile armenilor de la frontieră, ucigând cel puțin 49 de militari armeni.
Baku, la rândul său, vorbește de circa 50 de militari morți, ceea ce face pierderile practic egale. Rusia a anunțat că în cele din urmă a reușit să negocieze o încetare a focului, lucru pe care îl ceruse, din Franța, și Emmanuel Macron.
Peste ocean, Washington Post explică în acest timp rădăcinile conflictului din Nagorno-Karabah, unde trupele rusești trebuie în principiu să mențină pacea.
Astana: naivitatea complezentă a Papei
Tot Le Monde se minunează de «naivitatea» politică a Papei. Aflat la Astana, capitala Kazahstanului, Papa Francisc spera inițial să-l întâlnească acolo pe Kirill, patriarhul Moscovei, pentru a obține, prin intermediul acestuia, o invitație de la Vladimir Putin de a veni în Rusia. Dar Kirill nu va veni să-l vadă pe Papă, în schimb Xi Jinping, dictatorul chinez, e cel care va fi în același timp cu pontiful în Astana, astăzi, miercuri, 14 septembrie.
Scrie Le Monde: «Nici o întâlnire între președintele chinez și suveranul Bisericii Catolice nu figurează pe ordinea de zi oficială. Dar absența lui Kirill și prezența lui Xi fac să se intersecteze cele două probleme diplomatice care i-au adus lui Francisc cele mai vehemente critici în interiorul și în afara Bisericii catolice, și anume declarațiile sale controversate despre războiul din Ucraina și acordul încheiat în 2018 de Sfântul Scaun cu Pekinul privind numirea episcopilor chinezi. În fața liderilor din Rusia și China, François pare a da dovada, potrivit detractorilor săi, unei uriașe naivități complezente».
Francisc a sosit în Kazahstan, țară imensă din Asia Centrală, fost teritoriu sovietic devenit independent în 1991, cu ocazia celui de-al VII-lea Congres al Liderilor Religiilor Mondiale și Tradiționale, la care el participă ca un „pelerin al păcii”. Primul congres a avut loc în 2003, la inițiativa fostului președinte kazah (care a demisionat în 2019) Nursultan Nazarbaiev, preocupat de stabilitatea religioasă din regiune, după atacurile din 11 septembrie. Dar aceasta este prima oară că un papă merge acolo. La congresele anterioare, delegația Vaticanului era condusă de un cardinal.
Cum s-a târguit regina Angliei pentru un colier la duty free
In sfârșit, presa britanică își continuă lunga serie de articole în jurul personalității defunctei regine. The Daily Telegraph publică astfel un articol semnat de fosta secretară a reginei, Samantha Cohen, care caută să întărească imaginea extrem de umană a acesteia, plină de contradicții și de curiozități. Aflăm astfel cum în 2002, aflată în tranzit pe aeroportul din Singapore, ea a decis să se aventureze în mall-ul duty-free haotic al aeroportului, unde s-a târguit pentru un colier: «Era absolut încântată că nimeni n-o recunoaște și i s-a părut isteric tonul vânzătorilor care negociau aspru cu ea: „Lady – you like this necklace?” („Doamnă – vă place colierul?”)
«A cumpărat atunci câteva fleacuri, în vreme ce o mulțime începuse să se strângă. Oamenii crezuseră inițial că ea doar seamănă cu Reggina, apoi și-au dat seama încet că ERA CHIAR EA. Prințul Philip, în acest timp, se afla în magazinul de noutăți de vizavi, încercând feluriți ochelari cu googly eyes, cu globi oculari vizibili și care mișcă, neținând cont de gălăgie.»
Este vorba, desigur, de „acidul” Prinț Philip, Duce de Edinburgh, soțul reginei, decedat în 2021, care vreme de decenii a fost unul din simbolurile cele mai dragi și excentrice ale monarhiei britanice. Era cel căruia i se permitea să facă glume îndoielnice sau chiar gafe, deseori de prost gust, cum a făcut de multe ori, de pildă când i-a întrebat, într-o vizită în Australia, pe aborigeni dacă încă mai trag cu săgeți în oameni, sau când, în Scoția, a dorit să afle de la un instructor auto cum face să-i țină pe „băștinași” departe de alcool înainte de examen.
