Linkuri accesibilitate

EXPLAINER| Arme nucleare strategice vs. tactice 


Rachetă nucleară
Rachetă nucleară

Președintele Vladimir Putin a amenințat de mai multe ori, destul de direct și clar, că Rusia ar putea recurge și la arsenalul nuclear tactic în războiul din Ucraina.

„Nu este o cacealma”, avertiza Putin pe 21 septembrie când a decretat mobilizarea parțială. „Vom folosi toate mijloacele de care dispunem, dacă este amenințată integritatea teritorială a țării noastre”.

Care este diferența între armele nucleare strategice și cele tactice, câte sunt și ce impact pot avea?

  1. Rusia, alături de Statele Unite, are unul dintre cele două cele mai mari arsenale nucleare din lume, la mai bine de 30 de ani de la sfârșitul Războiul Rece.
  2. Rusia și SUA au mai puțin de 1.550 de focoase nucleare pentru arme strategice (cu rază lungă de acțiune). Numărul și capacitatea armelor strategice sunt reglementate prin noul tratat START, în vigoare din 2011.
  3. Armele nucleare tactice (cunoscute și drept nestrategice) sunt mai mici, atât ca dimensiune, cât și ca putere explozivă, concepute pentru a fi utilizate pe un câmp de luptă sau într-un teatru de operațiuni limitat.
  4. Putere de explozie sau „randament”. Armele nucleare strategice au o putere explozivă care variază între 500 de kilotone și 1 megatonă (bomba de la Hiroshima avea 15 kilotone).
  5. Armele nucleare tactice variază între sub o kilotonă și până la 50 de kilotone (sau mai mare) putere de explozie.
  6. În prezent, Statele Unite au aproximativ 200 de arme nucleare tactice, staționate în Germania și alte state NATO, inclusiv Turcia. Jumătate dintre acestea sunt bombe gravitaționale nucleare B61, care pur și simplu se aruncă din aer după care sunt ghidate spre țintă.
  7. Se estimează că Rusia are între 1.500 și 2.000 de focoase nucleare pentru arme tactice, inclusiv pentru bombe gravitaționale, rachete aer-sol, rachete antinavă, rachete de croazieră și torpile submarine. Majoritatea, dacă nu toate, sunt depozitate central (sursă: Bulletin of Atomic Scientists).
  8. Rusia are două sisteme de arme care pot duce focoase nucleare tactice: rachetele Kalibr (SS-N-30), rachete de croazieră lansate de pe vase și submarine, cu o rază de acțiune de 1.500 – 2.500 km; lansatoarele terestre de rachete Iskander M (SS-26), cu o rază de acțiune de 400 – 500 km (sursă: BBC)
  9. În acest moment, nici Rusia, nici Statele Unite nu au focoase nucleare instalate pe vreun tip de armă, strategică sau tactică.
  10. Arme nucleare tactice nu au fost folosite vreodată.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG