După retragerea rușilor | Colaboraționiști și eroi în estul Ucrainei

Pe lângă clădirile distruse și resturile contorsionate de echipament militar, Șevcenkove, ca și altele localități eliberate din regiunea Harkov în nord-estul Ucrainei, trăiește acum cu amintirea vie și dureroasă a celor peste șase luni de ocupație rusă - o amintire care contopește poveștile celor care au rezistat invadatorilor și ale celor care au cooperat cu aceștia.

În ambianța încă tulbure care plutește deasupra teritoriilor recent eliberate de invazia rusă, reportajele realizate de Schemes, departamentul de investigații al Serviciului ucrainean al RFE/RL, dezvăluie cum supraviețuirea pe vremea ocupației s-a redus adesea la o alegere personală dură în fața unor factori atât de cumpliți precum tortura și intimidarea, cât și la factori banali, dar semnificativi precum legăturile de familie.

Polițiști și colaboraționiști

Șeful poliției din Șevcenkove, Volodimir Iaroșenko, a luat propria sa decizie, într-o situație presantă și apăsătoare, la aproximativ o lună după ce trupele rusești au intrat în localitate în ziua în care Moscova a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, pe 24 februarie.

Recrutarea unei forțe de poliție loiale Moscovei în Șevcenkove, localitate cu aproximativ 7.000 de locuitori pe drumul dintre Harkov și Kupiansk, un centru logistic cheie pentru armata rusă, părea să fie o prioritate pentru invadatori.

La 23 sau 24 martie, mai mulți soldați ruși l-au interogat pe Iaroșenko în camera cazanelor din clădirea consiliului sătesc, spune acesta într-un interviu acordat la sfârșitul lunii trecute reporterilor de la Schemes. Cu o mașină furată a poliției ucrainene și într-o Toyota Land Cruiser Prado a unui fermier local, șapte dintre ei l-au dus apoi într-un hangar de la o fermă din apropiere. Acolo, a spus el, i-au legat mâinile și l-au suspendat de o macara - și în timp ce atârna deasupra capului, l-au bătut cu bâta.

„Voiau să cooperez cu ei și să le ordon polițiștilor să meargă la muncă”, povestește Iaroșenko. Soldații, a continuat el, i-au spus că 20 de ofițeri de poliție locală au fost de acord să lucreze cu ocupanții, dar că „așteaptă ordinele dumneavoastră.”„Am refuzat categoric”, a spus Iaroșenko. În cele din urmă, spune el, soldații ruși l-au dat jos și i-au dezlegat mâinile. I-au spus că are „două-trei zile să se gândească” dacă vrea să coopereze sau nu.

Iaroșenko mai susține că aceștia l-au amenințat că o vor aduce apoi pe fiica sa cea mică în hangar, spunându-i „fie te spânzurăm pe tine sub ochii ei, fie invers”.

Șeful poliției a luat o decizie - s-a strecurat afară din sat și a intrat pe teritoriul controlat de ucraineni fără ca rușii să știe. „Timp de câteva luni după conversațiile mele cu ei, nu am putut simți două degete de la mâna stângă și două degete de la mâna dreaptă”, a declarat Iaroșenko despre tratamentul aplicat de răpitorii săi. Iaroșenko a reușit în cele din urmă să își scoată și soția și fiica, stabilindu-se temporar într-o zonă controlată de ucraineni în regiunea Harkov. Pentru el, a fost o decizie nu de a fugi sau de a se refugia „ci de a pleca” pur și simplu.

O arhivă devastatoare

Nu toți polițiștii locali au procedat la fel.

După ce forțele ucrainene au recucerit Șevcenkove la 8 septembrie, procurorii au descoperit că armata rusă abandonase listele de angajați ai așa-numitului Departament de Afaceri Interne al Administrației Civile Temporare din regiunea Harkov, denumirea adoptată de autoritățile ruse de ocupație. Se pare că poliția militară rusă a abandonat documentele într-o clădire pe care o foloseau și care adăpostea anterior filiala locală a procuraturii districtului Kupyansk și o sală de judecată.

Pe liste se află persoane care erau, când a început ocupația rusă, ofițeri de poliție cu normă întreagă și alții care au început să colaboreze cu poliția în timpul ocupației, a declarat Eduard Mirhorodski, procurorul șef al districtului Kupyansk.

Această listă include cel puțin 10 bărbați care erau fie foști ofițeri de poliție, fie ofițeri de poliție activi în Șevcenkovek, când rușii au preluat controlul asupra satului, pe 24 februarie, a declarat un actual ofițer de poliție, locuitor al comunei care a cercetat lista la cererea Schemes. În timpul ocupației, acești bărbați au lucrat pentru poliția aliată cu rușii în diverse poziții de la agent de trafic, la ofițer de investigații penale.

„Dacă nu colaborezi, o să avem grijă de copiii tăi!”

Schemes a încercat să îi contacteze pe aceștia prin intermediul numerelor lor de telefon ucrainene și pe rețelele de socializare, dar nu a primit niciun răspuns. Mirhorodski a declarat că are informații care indică faptul că bărbații au „dezertat” în Rusia după ce forțele rusești s-au retras din Șevcenkove - după cum cred și locuitorii din zonă.

Pe 30 septembrie, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), agenția de informații interne a țării, desfășura 178 de investigații legate de cazuri de suspiciune de cooperare cu autoritățile de ocupație din regiunea Harkov, unele dintre ele implicând mai multe persoane, a declarat Oleksandr Kuts, șeful biroului regional al SBU, pentru Schemes. El a precizat că 32 de suspecți au fost reținuți până în prezent, unii dintre ei fiind primari sau șefi de poliție din perioada ocupației. „Au cooperat în diferite moduri. Unii au fost colaboratori, alții au oferit doar asistență, iar alții au fost trădători în mod deschis”, a spus Kuts.

O locuitoare din Șevcenkove, care susține că a fost forțată să lucreze la secția de poliție locală în timpul ocupației rusești, a recunoscut în noul șef de facto al poliției, Vitali Mihaliov, un fost coleg de școală. Un document oficial obținut de Schemes confirmă faptul că Mihaliov a fost șeful poliției pentru autoritățile de ocupație din Șevcenkove. Înainte de invazia Rusiei din februarie, Mihaliov, în vârstă de 33 de ani, era ofițer de poliție în Șevcenkove. „Pe vremuri ne înțelegem tare bine. Am mers la aceeași școală”, a povestit femeia, care nu a vrut să-și spună decât prenumele, Iaroslava, invocând motive de securitate.

Dar în noul său rol de șef al poliției pentru ocupație, a spus ea, atitudinea lui Mihaliov s-a schimbat.

„Era de parcă nu m-ar mai fi recunoscut. [Îmi spunea:] Taci, de ce vii aici?” - asta, deși eram prieteni”.

Relația cu Mihaliov nu i-a folosit la nimic Iaroslavei, care spune că a fost reținută timp de trei zile „fără niciun motiv”. În acest timp, susține ea, un angajat al poliției, lovind-o peste umeri cu bastonul de cauciuc, i-a ordonat să numească locuitorii locali care au luptat împotriva separatiștilor susținuți de Moscova în războiul care a izbucnit în 2014 în regiunile vecine Donețk și Luhansk - Donbas. În afara unui bărbat care „vine și pleacă”, a spus ea, nu mai cunoștea pe nimeni.

„Nu te tratau ca pe o ființă omenească, ci ca pe un câine”, a spus Iaroslava. Ea a acuzat că „poliția poporului” - așa cum se autointitulează poliția de ocupație - nu i-a dat mâncare sau apă în timpul celor trei zile de detenție și i-a umilit sistematic pe prizonieri.

După ce a fost eliberată, poliția de ocupație i-a ordonat Iaroslavei să lucreze la secția de poliție din district timp de 15 zile, invocând o „nouă lege, un nou regulament”, a spus ea pentru Schemes. Începând de la ora 8 dimineața în fiecare zi, ea făcea curățenie în secție, hrănea prizonierii. La pedeapsa ei s-au adăugat încă 15 zile suplimentare atunci când s-a prezentat cu 30 de minute întârziere în ultima zi.

A fost obligată să semneze o declarație în care spunea că nu are nicio plângere cu privire la tratamentul la care a fost supusă și că „sunt dornică să ajut”, a declarat Iaroslava, adăugând că un ofițer din cadrul forțelor de ordine a avertizat-o că refuzul de a face acest lucru ar putea avea consecințe pentru cei trei copii ai săi.

Ihor Reuțki, adjunctul șefului poliției din Șevcenkove, a avut parte și el de astfel de amenințări.

Când a început ocupația rusă a orașului Șevcenkove, la 24 februarie, a declarat Reuțki, el și colegii săi ofițeri de poliție au rămas la posturile lor și „și-au îndeplinit îndatoririle oficiale cât de bine au putut, au monitorizat mișcarea coloanelor de echipament militar și au transmis date militarilor și conducerii noastre”.

Dar pe 18 martie, soldații ruși au venit la casa lui Reuțki - probabil ca urmare a unor scurgeri de informații, crede el.

„Am fost amenințat fizic eu și toți ai mei și astfel m-au luat în mașina lor și m-au dus la [sediul] unei întreprinderi agricole, unde mi-au legat mâinile, m-au spânzurat cu un troliu și au început să mă lovească cu arme”, povestește Reuțki- o scenă foarte asemănătoare cu cea descrisă de Iaroșenko; probabil că era vorba de același hangar.

Soldații l-au lovit cu patul armelor, cu bâtele și cu vergele de lemn, „încercând să mă forțeze să cooperez”, a spus el, adăugând că a refuzat să se supună.

Nici Iaroșenko și nici Reuțki nu au putut spune din ce unitate militară făceau parte cei care i-au răpit și i-au bătut.

Unii dintre bărbații care l-au bătut înțelegeau limba ucraineană, a declarat Reuțki, ceea ce l-a făcut să creadă că, pe lângă soldații ruși, se aflau și luptători ai forțelor separatiste din Donbas. Autoritățile ucrainene spun că printre luptătorii ruși din zonă în timpul ocupației se numărau polițiști militari, ofițeri ai agenției de informații militare cunoscută sub numele de GRU și, posibil, agenți ai altor servicii rusești.

Soldații care l-au răpit aveau arme de o calitate mai bună decât cele folosite în mod normal de militarii ruși obișnuiți, a adăugat Reuțki.

După ce i s-au arătat fotografii ale uniformelor și armelor folosite atât de serviciile de informații militare rusești, cât și de companiile militare rusești private, Reuțki crede că soldații care l-au bătut ar fi putut fi de la GRU sau de la o companie militară privată legată de aceasta.

La ordinea zilei: răpiri, tortură, abuzuri

Sunt nenumărate povestiri ale supraviețuitorilor și martorilor oculari despre acte de tortură și alte abuzuri ale membrilor forței de invazie ruse.

Alte dovezi au apărut, de asemenea, în urma retragerii trupelor rusești din zonele pe care le-au deținut în nordul, estul și sudul Ucrainei.

„Forțele rusești și alte persoane care operează sub comanda lor i-au torturat sistematic pe deținuți în timpul ocupației de șase luni a orașului Izium”, susține Human Rights Watch într-un raport care se concentrează asupra unui oraș din regiunea Harkov, situat la aproximativ 50 de kilometri sud de Șevcenkove și care a fost de asemenea recucerit de forțele ucrainene în septembrie.

Omul sovietic în acțiune

A accepta colaborarea cu autoritățile de ocupație, însă, nu a fost întotdeauna o chestiune de amenințări și violențe fizice. Pentru Mihailo Strijko, legăturile de familie au jucat un rol.

Strijko, în vârstă de 24 de ani, a trecut de la statutul de angajat stabil la cel de șef al departamentului de întreținere din Șevcenkove, după ce armata rusă l-a numit pe tatăl său, Andri Strijko, un fierar cunoscut pentru nostalgia sa față de regimul sovietic, administrator șef al satului.

Videoclipurile de pe Facebook îl arată pe Andri Strijko prezidând o ședință sau, într-un caz, dând jos o emblemă oficială ucraineană. Se crede că bătrânul Strijko ar fi fugit în Rusia când armata rusă s-a retras din sat.

Fiul său, Mihailo, se află în arest preventiv la o închisoare din Harkov, suspect că a colaborat cu rușii din pricina rolului său în administrația de ocupație de la Șevcenkove. Dacă va fi judecat și condamnat, el ar putea fi condamnat la o pedeapsă de la cinci la zece ani de închisoare, proprietățile i-ar putea fi confiscate și ar putea fi supus unor restricții de angajare și alte activități. În prezent, el se află în arest până pe 19 noiembrie, dar detenția sa poate fi prelungită prin ordin judecătoresc.

În notificarea din 12 octombrie privind reținerea lui Strijko, procuratura regiunii Harkov susține că Strijko „a urmat toate instrucțiunile liderilor ruși”, inclusiv organizarea operațiunii de instalare de „panouri de propagandă pro-rusească” care-și propuneau „să stimuleze spiritul de luptă al ocupanților”. Documentul nu menționează numele lui Strijko, iar în fotografia care însoțește textul notificării chipul suspectului este estompat, însă locul de muncă, funcția și activitatea menționate corespund cu propriile declarații ale lui Strijko.

Într-un interviu acordat celor de la Schemes la 29 septembrie, Strijko și-a apărat acțiunile, spunând că principala sarcină pe care o presupunea munca sa în timpul ocupației rusești era distribuirea de ajutoare, inclusiv ajutoare financiare în ruble, către locuitorii din Șevcenkove.

„Îi sprijineam pe oamenii cărora le dădusem ajutoare umanitare”, a spus el, adăugând că „dacă nu le aduceam ajutoarele, jumătate dintre ei ar fi murit”.

Înainte de interviu, tânărul Strijko a semnat un acord pentru a discuta cu jurnaliștii Serviciului ucrainean al RFE/RL despre experiențele sale din timpul ocupației. Un reprezentant al SBU, care este însărcinat cu investigarea activităților sale, a fost prezent în timpul interviului, așa cum prevede legea. Avocatul apărării lui Strijko, numit de guvern, nu a participat.

Odată ce a început ocupația rusă, spune Strijko, părinții săi l-au îndemnat să se întoarcă la Șevcenkove din satul în care locuia, situat, de asemenea, în regiunea Harkov, dar aflat sub control ucrainean. Strijko susține că, atunci când i s-a cerut să monteze panouri propagandistice în Șevcenkove pe care scria „Suntem aceeași națiune cu Rusia” - o afirmație falsă și extrem de controversată pe care președintele rus Vladimir Putin a făcut-o în mod repetat, el a legat cererea de promisiunea că se va da asistență umanitară, spunând că patru vehicule cu ajutoare au fost promise pentru Șevcenkove, dar au ajuns doar două.

Deși Strijko susține că poporul rus și cel ucrainean sunt „diferite”, el a spus că a asociat conceptul de „o singură națiune” cu rudele sale care trăiesc în Rusia. „Sunt alături de rudele mele” spune Strijko care adaugă „dar pe mulți ruși nu-i suport.”

Odată ce forțele rusești s-au retras din sat, Strijko a declarat că se aștepta ca oficialii ucraineni să-l interogheze cu privire la activitățile sale, dar nu să-l pună în detenție. „Știam că mă vor interoga, dar nu că mă vor trimite în închisoare”, a spus el. „Dacă aș fi știut că va fi așa rău, poate că aș fi plecat”.

Iar acum, Strijko nu simte nimic când se gândește la forțele rusești. Știe doar că a rămas „fără nimic, din câte am înțeles. „Fără casă, fără nimic. Familia mea este împrăștiată. Ce pot să mai simt?”

Scris de Elizabeth Owen, pe baza unui reportaj realizat de Valeria Yehoshyna și Kira Tolstyakova de la Schemes.