Astfel, în Germania, Der Spiegel are un interviu apologetic cu Angela Merkel, în care aceasta explică de ce ea consideră că nu a avut „puterea politică necesară'”pentru a discuta serios cu Vladimir Putin înaintea invadării Ucrainei.
Merkel spune că ea ar fi vrut să convoace discuții și negocieri europene cu Putin chiar cu un an înainte de invadarea Ucrainei, dar că în cele din urmă și-a dat seama că nu mai avea nici o posibilitate de a-l influența pe autocratul de la Kremlin. pe măsură ce se apropia sfârșitul mandatului ei.
Merkel declară astfel pentru Der Spiegel că ea împreună cu Emmanuel Macron plănuiseră o discuție în trei cu Putin în cadrul Consiliului European din 2021, ultima ei vară în fruntea guvernului german.
„Dar atunci nu mai aveam puterea să-l influențez, pentru că, până la urmă, toată lumea știa că urmam să plec în toamnă”, spune ea.
Joe Biden se întâlnise deja separat cu Putin în iunie 2021.
Referindu-se la vizita ei de adio la Moscova din august 2021, Merkel, care vorbește fluent rusă, a spus pentru Spiegel: „Atmosfera mi-a apărut atunci deodată foarte clară… [Putin mi-a zis]: „Pe planul politicii puterii, ești terminată” (Machtpolitisch bist du durch). Pentru Putin, doar puterea contează.”
Europa lepădată de restul lumii
Un alt săptămânal, britanicul The Economist, atrage în ultimul său număr atenția asupra situației foarte dificile în care se află acum Europa, Uniunea Europeană, prinsă într-o criză geopolitică și a energiei:
În efortul pentru a ajuta Ucraina să reziste în fața agresiunii ruse, Europa a dat dovadă de unitate, seriozitate și o dorință de principiu de a suporta costuri enorme. Dar trebuie văzute și semnele de îngrijorare. O criză economică brutală va pune greu la încercare Europa în 2023, dar și după aceea. Se răspândește o teamă tot mai mare că modificarea sistemului energetic global, populismul economic american și rupturile geopolitice globale amenință competitivitatea pe termen lung a Uniunii Europene, dar și a celor care nu sunt membri, inclusiv Marea Britanie. Nu doar prosperitatea continentului este în pericol, chiar ci și sănătatea alianței transatlantice — NATO.
Să nu ne lăsăm păcăliți, așadar, insistă The Economist, de veștile bune din Europa din ultimele săptămâni. Prețurile la energie sunt în scădere față de vară, într-adevăr, iar vremea clemență, nu foarte rece, înseamnă că rezervele de gaz sunt aproape pline. Dar criza energetică încă prezintă pericole. Prețurile gazelor sunt de șase ori mai mari decât media lor pe termen lung. Pe 22 noiembrie, Rusia a amenințat că va opri și ultima conductă operațională către Europa, pe fundalul bombardamentelor care au provocat întreruperi de electricitate în întreaga Ucraină. Rezervele de gaz al Europei vor trebui umplute din nou în 2023, însă de data aceasta fără nicio conductă de gaz rusesc, indiferent de preț.
Dar, conchide, în mod doar în aparență paradoxal The Economist, Europa riscă să sufere deja în această iarnă mai mult decât restul planetei, mai ales în contextul în care America lui Joe Biden nu își scade câtuși de puțin prețurile livrărilor de energie. Restul planetei privește cu indiferență, dacă nu chiar cu satisfacție, la necazurile UE, a cărei economie este una dintre cele mai mari ale lumii, alături de SUA și China.
In timpul acesta, Rusia, de multă vreme în defensivă, pregătește o nouă mare mobilizare, care potrivit noilor planuri ale Kremlinului ar trebui să urce până la cinci milioane de militari. Deocamdată, se pare că 100.000 de soldați ruși ar putea fi gata să fie sacrificați, scrie La Repubblica, în Italia.
Brandalism: când casa planetară arde, putem să spargem niște vitrine (și să aruncăm sos tomat pe o capodoperă)
Un alt săptămânal, francezul Courrier International, care oferă în traducere cele mai bune articole din presa de pe întreaga planetă, își dedică ultimul număr activiștilor mișcării numite «Brandalism», cuvânt valiză care combină «vandalism» cu «brand», cu mărcile comerciale, fiind vorba de acei militanți ecologiști, care înlocuiesc, de pildă, mărcile firmelor „poluante” cu reclame ale lor. În Italia, platforma Robinson a anchetat la rândul său printre acești militanți, căutând să înțeleagă filozofia care îi impulsionează.
La fel, peste ocean, The New York Times scrie într-un mod surprinzător de favorabil despre acele comandouri de militanți care atacă muzeele.
Da, desigur, gestul este șocant: să ataci un Van Gogh expus într-un muzeu, sanctuar al culturii nepolitizate, recunoaște cotidianul american. În presă, mai peste tot, acești noi activiști pentru climă au fost calificați în cel mai bun caz drept bufoni, iar în cel mai rău caz drept extremiști care în realitate ar dăuna prin acțiunile lor luptei ecologiștilor.
Dar, scrie New York Times, cum a strigat o activistă înainte de a se lipi de perete lângă un tablou: „Vă pasă mai mult să protejați o pictură sau să salvați planeta și oamenii?” Acesta este mesajul militanților când o treime din Pakistan este sub apă.
Pe deasupra, constată și subliniază New York Times, acești activiști au fost sistematic foarte grijulii să nu strice vreo pictură, aruncând sos de roșii doar pe tablouri solid protejate de panouri de sticlă suprapuse ramelor.
Cupa Mondială 2022: violențe la Bruxelles după meciul Maroc-Belgia
„În timp ce meciul […] nici măcar nu se încheiase” în Qatar, „revolte violente” au izbucnit duminică, 27 noiembrie, în capitala Belgiei, „mânjind victoria” (2-0) echipei marocane împotriva “Diavolilor Roșii”, scrie Le Soir. „Mobilier stradal distrus, vitrine sparte și mașini incendiate, în vreme ce mai multe persoane au fost rănite”, iar poliția a efectuat arestări. „Fotbalul ar trebui să fie o petrecere. Violența e cu totul nepotrivită în astfel de circumstanțe”, a condamnat premierul, Alexander De Croo. Totuși, subliniază cotidianul, „petrecerea a fost liniștită în multe locuri din Capitală, ca și în alte părți ale Regatului Belgiei, care are o mare comunitate marocană...”
«Împăratul dac»
În sfârșit, același The Economist se ocupă de povestea care a fascinat în ultimele săptămâni mediile academice, dar și ultranaționaliste din România, cea a monedelor de aur cu efigia presupusului “împărat” roman de "origine dacă" Sponsian.
Analizând în detaliu concluziile experților care au făcut expertiza monedelor, The Economist ajunge la o concluzie intermediară, care împacă potențial toate taberele, și anume că monedele sunt într-adevăr antice, dar că cel care a făcut să fie bătuți banii în numele lui era un impostor.
Scrie The Economist: «Sponsian era probabil un general în Dacia, care a dorit mantaua purpurie imperială, sau care a fost împins de trupe să o revendice (pentru că și ei ar fi dus-o bine, dacă el reușea), dar cel mai probabil este că el a încercat să domnească doar la fața locului. El nu a ajuns niciodată la puterea supremă din Roma, ba nici măcar în cărțile de istorie.»
Când Europa era ca Iranul de astăzi
Și, pentru a încheia pe o notă și mai anecdotică, tot pomenitul cotidian italian La Repubblica amintea în numărul de duminică trista comemorare a spânzurării în piața publică, în dimineața zilei de 27 noiembrie 1835, în faţa închisorii londoneze Newgate, a numiților James Pratt și John Smith. A fost ultima condamnare la moarte pentru sodomie săvârșită în Marea Britanie.
Cei doi condamnați la moarte fuseseră denunțați de proprietarii imobilului unde locuiau cu chirie, care îi spionaseră prin gaura cheii. Judecătorul care condusese acest proces făcuse totul pentru a evita pedeapsa capitală, din moment ce era vorba de o „crimă” în care nimeni nu lezase pe nimeni, mai ales că se mai judecaseră asemenea “delicte” capitale, comise însă de oameni mai bogați și care nu duseseră la sentințe severe.
Este o tristă amintire a faptului că Europa noastră a putut funcționa până în istoria încă recentă precum Iranul de astăzi și că în lupta pentru salvarea valorilor umane nimic nu este vreodată câștigat definitiv.
