Cine însă va plăti pentru gazele rusești, dacă Tiraspolul a acumulat până acum datorii de peste șapte miliarde de dolari, iar Chișinăul va achita numai pentru ceea ce consumă malul drept? Și care sunt garanțiile că Moscova nu va opri livrările de gaze în toiul iernii, în situația în care nimeni nu-și asumă această responsabilitate financiară?
„Cu acordul tacit al Gazprom”
Solicitat de Europa Liberă, fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, a spus că malul drept nu are nicio garanție că Tiraspolul va achita pentru gazul consumat.
„Nu putem avea certitudinea că administrația de la Tiraspol va plăti pentru gaze. Este cert că nu va face acest lucru, deoarece nu are nevoie de gaz pe care să-l achite. Tot modelul economic al Transnistriei se bazează exclusiv pe gazul pe care nu-l plătește”, a precizat Alexandru Flenchea.
În opinia lui, decizia Chișinăului și a Tiraspolului a fost luată cu acordul tacit al Gazprom. Asta chiar dacă, la sfârșitul lunii noiembrie, concernul rus amenința R. Moldova cu reducerea livrărilor, pentru că plățile întârziau cu câteva zile de la data limită pentru achitări, 20 a lunii în curs.
Fostul vicepremier susține că nu este clar cât va dura această stare de lucruri, în situația în care nu este limpede cine va plăti gazul consumat de Transnistria. Flenchea este sigur doar de faptul că malul stâng va avea gaze cel puțin până la sfârșitul lunii, deoarece contractul dintre compania Energocom și Centrala de la Cuciurgan a fost încheiat numai până la sfârșitul lunii decembrie. Asta ar însemna că decizia dacă va avea sau nu în continuare gaze malul stâng rămâne la latitudinea Gazprom.
Comentând o eventuală înțelegere scrisă sau verbală dintre Tiraspol și Gazprom, ministrul infrastructurii, Andrei Spînu, a declarat că Moldovagaz a informat Gazprom despre faptul că volumele de gaze sunt direcționate către malul stâng, începând cu 4 decembrie.
„Din informația pe care o dețin, Gazprom nu a fost împotrivă. Este conștient de ce urmează să se întâmple. Urmează un schimb de scrisori cu Moldovagaz, pentru că, până la urmă, decizia de realocare e a Moldovagaz. Referitor la decizia pe care o poate lua Gazprom, e complicat să spunem care va fi, dar, din acest moment, dacă malul stâng nu va avea gaz, va fi exclusiv decizia unilaterală a Gazprom”, a spus vicepremierul.
„Putin se teme să oprească livrarea gazelor către Moldova”
Acordul dintre Chișinău și Tiraspol este cu mai multe necunoscute și pentru expertul în energetică Sergiu Tofilat. Nedumerirea lui este legată de volumele livrărilor și de cedările în privința unui preț mai mare la energia electrică produsă la Cuciurgan.
Comentând aspectul financiar, Tofilat a spus pentru Europa Liberă că „volumul gazelor livrat malului stâng va figura în contabilitatea Moldovagaz ca datorie a regiunii estice” separatiste.
Sergiu Tofilat consideră că scenariul în care Gazprom, la indicația Kremlinului, ar opri furnizarea de gaze către R. Moldova, inclusiv Transnistria, nu este real acum, dar, totuși, posibil.
„Cred că lui Putin îi este frică să întrerupă livrarea gazelor către Moldova, pentru că va avea de suferit cel mai mult regiunea transnistreană. În această situație, Chișinăul poate cumpăra gaz și electricitate pe piața europeană, iar Transnistria – nu. Dacă Putin va lua o astfel de decizie, va crea o criză umanitară și va pierde orice influență în Transnistria”, a explicat expertul.
Realizarea unuia astfel de scenariu, spune expertul, va crea o oportunitate pentru Chișinău de a reintegra cele două maluri și de a rezolva diferendul transnistrean.
„În orice caz, trebuie să fim pregătiți de un asemenea plan. Furnizarea gazelor către malul stâng poate fi limitată de Ucraina, Rusia și Moldova”, a rezumat Tofilat.
Gaz Transnistriei, în schimbul electricității ieftine
După negocierile în formatul 1+1 dintre Chișinău și Tiraspol, care au avut loc la 2 decembrie în capitala moldoveană, compania de stat Energocom și Centrala de la Cuciurgan din Transnistria au semnat un contract, potrivit căruia, tot gazul livrat Moldovei de Gazprom, adică 5,7 milioane de metri cubi pe zi, va fi direcționat către malul stâng, iar Centrala de Cuciurgan va vinde malului drept curent la un preț de 73 de dolari pentru 1 MW/h.
R. Moldova dispune de rezerve de gaze în volum de peste un sfert de miliard de metri cubi. Acestea sunt stocate în depozitele subterane din România și Ucraina și ar fi suficiente pentru două luni, potrivit premierului Natalia Gavrilița. Totodată, vicepremierul Spînu a spus R. Moldova achiziționează zilnic cantități suplimentare de gaze la bursele europene.
Gazprom a început să reducă volumele gazelor către R. Moldova din luna octombrie. În această situație, Chișinăul a căutat să aplice măsuri alternative: de pildă, Termoelectrica, furnizorul de energie termică din Chișinău, și-a trecut capacitățile de producție pe păcură.
Deficitul de gaze a pus în imposibilitate Centrala de la Cuciurgan de a livra malului drept energie electrică. În regiunea transnistreană a fost declarată stare de urgență în economie, iar administrația de la Tiraspol declara că regiunea s-a pomenit în pragul unei „catastrofe umanitare”. Cei de la Tiraspol au cerut în câteva rânduri Moscovei să identifice o soluție pe subiectul energetic.
După ce Ucraina a stopat exportul de curent spre R. Moldova, urmare a bombardamentelor masive ale infrastructurii sale critice, Chișinăul s-a văzut nevoit să cumpere curent din România, la prețuri de trei-patru ori mai mari decât cele de la Centrala de la Cuciurgan.