Cei aproape 300 de judecători din diferite instanțe de toate nivelele au înaintat o adresare către parlament prin care solicită ca în legea bugetului pentru anul 2023 să fie majorată „valoarea de referință” care se ia în calcul la formarea salariilor magistraților – de la 2.500 la 3.365 de lei pentru cei din instanțele de fond și de apel și de la 2.600 la 3.500 de lei, pentru cei de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) și membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
„Valoarea de referință” este înmulțită cu un anumit coeficient, care ia în considerare stagiul de muncă și instanța în care activează judecătorul. Pentru că această „valoare” a rămas neschimbată din 2018, salariile magistraților nu au crescut în ultimii 4 ani.
Examinând o sesizare depusă de CSM, Curtea Constituțională a stabilit că pentru a asigura independența judecătorilor, aceștia ar trebui să aibă niște „garanții financiare”.
„Este nevoie să fie stabilit un salariu care să le asigure un nivel de trai adecvat și să-i protejeze de orice presiune din exterior. Salariul trebuie să fie legat de importanța funcției și să țină cont de realitatea socială”, a declarat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, anunțând decizia instanței.
Cum s-ar putea schimba salariile
Acum, un judecător din prima instanță cu un stagiu mai mic de 6 ani primește 20.600 de lei pe lună. Dacă va fi operată schimbarea în buget, salariul lui va ajunge la 27.795 de lei.
Un judecător de la o curte de apel cu un stagiu de muncă mai mic de 15 ani are un salariu de 24.945 de lei, iar după majorarea „valorii de referință” ar putea fi de 33.500 de lei.
Judecătorii de la CSJ și membrii CSM cu stagiul sub 16 ani primesc acum 30.654 de lei pe lună. După majorare, lefurile lor ar putea fi de 41.266 de lei.
Adresarea a fost semnată de mână de judecători ai instanțelor de fond din Chișinău, Edineț, Cahul, Călărași, Soroca, Orhei, Anenii Noi, Căușeni și Criuleni, ai curților de apel Comrat și Chișinău și ai CSJ.
Potrivit portalului instanțelor judecătorești, în total în R. Moldova sunt circa 380 de judecători.