Linkuri accesibilitate

Mortalitatea maternă a crescut de trei ori. Ministra Sănătății dă vina pe spitalele raionale 


În ultimii 4 ani, nouă spitale raionale au rămas fără maternități, întrucât aici nu existau medici neonatologi și pentru că nașterile s-au redus în ultima perioadă
În ultimii 4 ani, nouă spitale raionale au rămas fără maternități, întrucât aici nu existau medici neonatologi și pentru că nașterile s-au redus în ultima perioadă

Anul trecut, 14 femei însărcinate și lăuze au murit fie în spital, fie acasă - o cifră în creștere față de anii 2020 și 2019, când au decedat câte cinci mame. 10 din 14 cazuri au fost cauzate de virusul Sars-Cov-2, arată datele Agenției Naționale pentru Sănătate Publică prezentate Europei Libere.

Anul trecut, 12 femei au murit în spital, dintre care nouă - din cauza Covid-19, pe fonul pneumoniei viral-bacteriene. Alte decese în spital au fost din cauza pneumoniei hemoragice, eclampsiei (convulsii asociate hipertensiunii arteriale) și placentei praevia (când placenta acoperă total sau parțial colul uterin al mamei).

Covid-19 a fost printre cauzele de deces în spital și în anul 2020. O altă cauză a fost tromboza arterei pulmonare. În anul 2019, două femei au decedat acasă, din cauza viciului congenital de cord și în urma unui stop cardiac.

Toate femeile au murit fie înainte de a da naștere unui copil, fie în perioada lăuziei. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în ultimii 3 ani nu au fost înregistrate cazuri de deces matern în timpul nașterii.

Despre creșterea numărului de decese materne a vorbit și ministra Sănătății, Ala Nemerenco, atunci când a prezentat proiectul de lege privind trecerea spitalelor raionale din gestiunea autorităților publice locale în subordonarea Ministerului Sănătății și în câteva emisiuni TV, în care a motivat necesitatea reformei.

În nota informativă care însoțește inițiativa legislativă se arată că, în anul 2022, numărul cazurilor de mortalitate maternă este în creștere, înregistrându-se decese „din cauze obstetricale indirecte și directe”. Rata mortalității materne în R. Moldova s-a triplat comparativ cu nivelul anului 2020 (16,3 la 100.000 născuți vii) până la 55 la 100.000 născuți vii în 2021, media europeană fiind de 13 la 100.000 născuți vii.

În document se mai menționează că majoritatea deceselor materne din cauze obstetricale directe care au fost condiționate de complicații severe au debutat în maternitățile din spitalele raionale, unde ar fi fost constatate „multiple neconformități și greșeli în conduita clinică la nivel spitalicesc”.

Nu există încă date centralizate pentru anul în curs, dar cel mai recent caz ajuns în atenția publică a avut loc în noiembrie 2022. Este vorba despre o tânără de 19 ani, care a decedat la scurt timp după externarea din maternitatea spitalului raional Anenii Noi. Femeia născuse un băiețel perfect sănătos. Pe acest caz au fost create mai multe comisii, pentru a elucida toate circumstanțele. Ministra Sănătății a scris pe o rețea de socializare că acest caz se află sub controlul ei personal, însă rezultatele anchetei încă nu au fost făcute publice.

În primăvara acestui an, o femeie a murit acasă, la cinci zile după ce a născut al cincilea copil în maternitatea spitalului raional Edineț. În certificatul de deces era indicat drept cauză tromboembolismul pulmonar.

În ultimii 4 ani, nouă spitale raionale au rămas fără maternități, întrucât aici nu existau medici neonatologi și pentru că nașterile s-au redus în ultima perioadă. Totodată, în acest an, cu sprijinul Fondului ONU pentru Populație, au fost echipate și modernizate nouă maternități din centrele raionale și din Chișinău.

  • 16x9 Image

    Silvia Rotaru

    M-am alăturat echipei Europei Libere Moldova în anul 2022 și sunt reporteră pe domeniul sănătate. Scriu despre problemele, schimbările și evoluțiile din sistemul medical, dar și despre drepturile și problemele pacienților. Fac jurnalism din 2010, am lucrat în televiziune și în presa scrisă, după ce am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

XS
SM
MD
LG