Linkuri accesibilitate

Controverse americane | Sunt supraevaluate Rusia și China ca puteri militare?


Într-un articol publicat în The Hill, analistul politic Harlan Ullman, de la Atlantic Council, se întreabă dacă Occidentul nu cade, cu privire la Rusia și China, într-o capcană similară cu cea în care Putin a căzut în Ucraina.

Premisa articolului este că Vladimir Putin și-a făcut calculul greșit că va învinge ușor în Ucraina, dar că acest calcul a fost făcut și de lideri din Statele Unite, când au declanșat războaie.

Controverse americane | Sunt supraevaluate Rusia și China ca puteri militare?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:33 0:00
Link direct

Harlan Ullman scrie că, din perspectiva lui Putin, Rusia nu putea să piardă, își modernizase forțele armate, sau cel puțin așa credea liderul de la Kremlin că fondurile au fost folosite, iar structurile sale își dovediseră eficacitatea în războiul din Siria. Apoi mai era și argumentul ocupării Crimeei. Dar, în ciuda acestor supoziții, războiul din Ucraina s-a dovedit un coșmar pentru Putin.

Autorul spune însă că înfrângerile americane din Vietnam, Afganistan și Irak ar fi trebuit să fie avertismente pentru liderul rus. Harlan Ullman arată că toate cele trei au fost considerate interese vitale ale Statelor Unite și autorul crede că nu erau. În toate trei, conducătorii americani erau convinși de victorie și s-au înșelat. În cele din urmă, în toate capacitatea de rezistență a inamicului a fost subapreciată. Putin a ignorat toate aceste lecții. Acum – arată articolul – strategia lui Putin este să „câștige prin a nu pierde”, așa se explică atacurilor împotriva obiectivelor energetice și infrastructurii, în speranța că ucrainenii vor fi forțați să cedeze.

Harlan Ullman spune că finalul este imprevizibil, dar la fel ca și în exemplele citate, ce va urma poate fi un blocaj îndelungat, așa cum Statele Unite au avut în Vietnam, timp de un deceniu, în Afganistan pentru două decenii și continuă să aibă forțe limitate în Irak. Acest argument al lui Harlan Ullman este menit să demonstreze că investițiile în armată, în fața unor inamici ca Rusia sau China, nu vor fi eficace decât dacă se știe care sunt calitățile și slăbiciunile adversarilor, strategiile lor, conducerea și nivelul de competență.

E posibil de exemplu ca forța militară a Chinei să fi fost exagerată, așa cum pare să fie cazul cu Rusia?. „Putin și generalii săi au fost ignoranți flagranți cu privire la Ucraina” – scrie Harlan Ullman, continuând: „Poate Occidentul cădea într-o capcană similară cu privire la China și Rusia?”.

XS
SM
MD
LG