Linkuri accesibilitate

Țările UE ar putea achiziționa arme pentru Ucraina împreună, și nu separat, ca până acum


Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele Consiliului European, Charles Michel , 9 februarie 2023
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele Consiliului European, Charles Michel , 9 februarie 2023

Uniunea Europeană explorează modalitățile prin care țările membre se pot asocia pentru a furniza ajutor militar Ucrainei, în urma avertismentelor transmise de Kiev că forțele sale au nevoie rapid de mai multe provizii, au declarat diplomați și oficiali.

Se așteaptă ca miniștrii de externe ai UE să discute ideea achiziționării în comun de obuze de artilerie de 155 de milimetri - de care Kievul are mare nevoie - în cadrul unei reuniuni care va avea loc luni la Bruxelles, conform Reuters.

Oficialii și diplomații UE spun că o abordare comună ar fi mai eficientă decât dacă statele membre ar plasa comenzi individuale. Comenzile mai mari ar ajuta, de asemenea, industria să investească în capacități suplimentare, au spus aceștia.

„Acum este momentul, într-adevăr, să accelerăm producția și să mărim producția de produse standardizate de care Ucraina are nevoie cu disperare", a afirmat sâmbătă președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul Conferinței anuale de securitate de la München.

Von der Leyen a declarat ulterior că este încrezătoare că urgența situației îi va convinge pe membrii UE să lase deoparte preferința lor de lungă durată de a cumpăra arme la nivel național. „În acest război atroce pe care Rusia l-a declanșat împotriva Ucrainei, am văzut că putem muta munții din loc, dacă suntem forțați”, a declarat ea într-un interviu.

Cumpărarea comună de arme ar putea fi similară cu achiziția în avans de vaccinuri COVID de către UE, a adăugat ea.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că muniția este o „problemă critică” pe care a discutat-o cu liderii industriei de apărare la conferința de la Munchen. „Am primit asigurări - și am cifre precise - cu privire la cantitățile care pot fi produse”, le-a spus el reporterilor. „Întrebarea este (în jurul) contractării lor, a finanțării și a logisticii”.

Deși nu se așteaptă nicio decizie luni, un diplomat al UE a declarat că este posibil ca anunțul să fie făcute în zilele următoare, în urma unei propuneri estoniene privind achiziția de către UE de muniție de 155 mm, proiectilele folosite în piesele de artilerie, cum ar fi obuzierele Howitzer.

Diplomatul a declarat că blocul se concentrează asupra modului de stimulare a producției și asupra căilor prin care vor fi finanțate achizițiile comune.

Stocuri epuizate

Un efort comun de achiziție ar avea ca scop refacerea stocurilor aliaților Kievului, grav epuizate după un an de furnizare de muniții pentru a ajuta Ucraina să lupte împotriva invaziei Rusiei.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat săptămâna aceasta că Ucraina a consumat obuze de artilerie mai repede decât pot produce aliații săi în prezent.

Forțele ucrainene trag între 2000 și 7000 de proiectile de artilerie pe zi, în timp ce Rusia lansează între 20000 și 60000, potrivit ziarului estonian, consultat de Reuters.

Un oficial de rang înalt al UE a declarat că șeful politicii externe a blocului, Josep Borrell, și serviciul său diplomatic au considerat propunerea estoniană ca fiind „potențial o idee foarte bună”.

Oficialii și diplomații au declarat că o parte din finanțare ar putea proveni din Fondul european pentru pace, un fond de ajutor militar al UE. Acesta a aprobat un sprijin de 3,6 miliarde de euro pentru Ucraina, dar, în principal, prin finanțarea ajutorului acordat de membrii UE, în mod individual.

Agenția Europeană de Apărare (AEA) a blocului a participat la un efort comun de achiziție în 2014 cu cinci membri UE pentru a cumpăra muniție pentru arme antitanc. Agenția s-a oferit să preia conducerea unui alt efort de achiziționare de muniție.

„Le-am spus statelor membre că putem acționa în numele lor pentru achiziția diferitelor tipuri de muniție”, a declarat Jiri Sedivy, directorul executiv al EDA.

Diplomații și oficialii nu au precizat cât ar putea cheltui UE pentru achiziții comune. Documentul estonian a sugerat că anul acesta s-ar putea cumpăra un milion de cartușe de 155 mm cu aproximativ 4 miliarde de euro.

XS
SM
MD
LG