La sfârșitul lunii februarie, Ivan, care locuiește în așezarea Volciha din regiunea Altai din Siberia, a primit un telefon de la cel mai bun prieten al său, un soldat mobilizat pe nume Andrei, care servea în Ucraina. Deși cei doi erau în contact regulat de când Andrei fusese mobilizat, trecuse mai bine de o săptămână de la ultima lor convorbire.
„Nu voi uita niciodată acel apel telefonic”, a declarat Ivan pentru RFE/RL. „A fost prima dată când am auzit cum îi tremură vocea: Omule, nu știu cum am supraviețuit. Sunt singurul din detașamentul meu care a mai rămas în viață. Om în toată firea, a plâns timp de aproape 10 minute în timp ce povestea cum camarazii săi au fost uciși sub ochii lui, inclusiv unii care nu aveau mai mult de 20 de ani."
De mai multe luni, Rusia și Ucraina sunt prinse într-un sângeros război de tranșee de-a lungul unei linii de front de peste 120 de kilometri în regiunea ucraineană Donbas, incluzând orașe ale căror nume au devenit cunoscute pretutindeni în lume, precum Bahmut, Avdiivka și Mariinka.
Bătălia pentru Bahmut continuă, în vreme ce grupul Wagner se laudă că a câștigat teren
Luptele, care au implicat valuri de soldați ruși mobilizați și mercenari de la compania militară privată Wagner, soldați aruncați împotriva fortificațiilor ucrainene întărite, au fost comparate cu încleștările brutale și sângeroase de pe frontul de vest din Primul Război Mondial. Chiar și fondatorul Wagner, omul de afaceri legat de Kremlin Evgheni Prigojin, a numit ofensiva de la Bahmut o „mașină de tocat carne”.
„I-a văzut murind și nu a putut face nimic să-i ajute”, spune Ivan despre prietenul său, Andrei. „A supraviețuit tocătorului de carne printr-un miracol. De fapt, a fost anunțat că a câștigat o decorație, dar el se gândea doar la un singur lucru - cum să scape de acolo.”
Guvernul rus a limitat strict relatările și informațiile din zona de război. Cu toate acestea, au început să apară unele declarații ale soldaților ruși mobilizați și ale prietenilor și rudelor lor din Rusia, care prezintă imaginea sumbră a soldaților slab antrenați și prost echipați care au suferit pierderi mari în timp ce luau cu asalt pozițiile ucrainene. Din cauza antecedentelor guvernului rus în ceea ce privește urmărirea penală a celor care au vorbit despre război, RFE/RL a ascuns identitatea persoanelor din acest reportaj.
„Morți sau abandonați”
O femeie din orașul siberian Angarsk a declarat pentru RFE/RL că soțul ei mobilizat, care a telefonat de la un spital unde era tratat pentru răni de șrapnel, i-a spus o poveste asemănătoare cu cea a lui Ivan despre un atac în urma căruia a murit aproape toată unitatea sa.
„Spunea că, în dimineața zilei de 1 martie, devreme, grupul său de 25 de oameni a fost luat de forțele separatiștilor susținuți de Moscova în regiunea Donețk în două vehicule blindate de transport de trupe și aruncat pe un câmp deschis”, și-a amintit femeia. „Și apoi paramilitarii separatiști au plecat pur și simplu. I-au lăsat acolo fără niciun sprijin, în veste antiglonț prin care puteai să treci cu degetul. Nici măcar nu au răgazul să se uite în jur și au și intrat în bătaia armamentului greu.... Au alergat timp de mai multe ore sub tirul artileriei".
„Mai știa că sunt alți doi militari răniți”, a adăugat femeia. „Toți ceilalți sunt fie morți, fie abandonați acolo.”
Moscova a recunoscut doar aproximativ 6.000 de morți de când a invadat Ucraina în februarie 2022, dar cifra reală este mult mai mare. Analiștii occidentali estimează că numărul total al victimelor militare ale Rusiei se ridică la aproape 200 de mii de morți și răniți.
Ivan spune că a ezitat o vreme înainte de a se decide să facă publice detaliile conversațiilor sale cu Andrei. În cele din urmă, însă, susține că „nu avea rost să tacă și să aștepte să vadă dacă totul se va termina cu bine”.
Nimic altceva decât carne de tun
Andrei, în vârstă de 32 de ani, a fost chemat la datorie în toamna anului 2022, la scurt timp după ce președintele Vladimir Putin a anunțat o mobilizare militară în urma unei surprinzătoare contraofensive ucrainene în nord-estul țării, care a aruncat forțele ruse în confuzie și a dus la eliberarea a aproximativ 12 mii de kilometri pătrați din teritoriul ocupat de trupele invadatoare. Andrei a făcut acum zece ani armata la termen.
De astă dată a petrecut primele trei luni după ce a fost mobilizat la o bază din orașul Omsk din vestul Siberiei, spune Ivan. „În tot acest timp, a tras un singur încărcător de gloanțe”, a povestit Ivan. „Altfel, stăteau în formație și mărșăluiau”.
Apoi, unitatea sa a fost trimisă în regiunea ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia, pentru „apărare teritorială”. Dar la numai o lună după aceea, au fost trimiși peste noapte în regiunea Zaporojie, parțial ocupată, în sudul Ucrainei.
„Acolo au petrecut o săptămână stând în tranșee și apoi au fost trimiși în direcția Vuhledar”, a declarat Ivan, referindu-se la un oraș minier din regiunea ucraineană Donețk. „În Vuhledar, un labirint mizerabil de beton - fortificații și tranșee. Toată lumea știe ce mașină de tocat carnea au fost luptele care au avut loc în afara Vuhledarului, la sfârșitul lunii februarie. Brigada 155 de infanterie navală a fost literalmente secerată acolo. Compania prietenului meu a fost detașată la ei în cadrul unei reorganizări."
Andrei a petrecut o săptămână în tranșeele de lângă Vuhledar, îndurând lupte intense, spune Ivan. „Nu exista un sistem defensiv real”, spune el. „Acoperirea artileriei era sporadică și adesea nu era clar care parte trăgea în ei. Deseori artileria rusă trăgea asupra propriilor trupe”.
După acele lupte Ivan a primit telefonul care l-a zguduit până în măduva oaselor.
„Am înțeles din ceea ce a spus că comandanții săi îi priveau pe oameni ca pe nimic altceva decât carne de tocat”, a spus Ivan. „Le spuneau: Bună treabă! și Îl învingeți pe inamic, dar în realitate îi foloseau pentru a le oferi acoperire propriilor soldați și, ori de câte ori cineva punea întrebări sau se plângea, primea un baston peste față și era trimis înapoi, în prima linie de atac.”
„Brigada mea nu mai există”
După acel telefon, unitatea lui Andrei a fost trimisă la lupte mai intense în apropiere de Avdiivka, la periferia orașului Donețk. „Pe 3 martie, au fost aruncați într-un atac împotriva unui drum fortificat din apropierea Avdiivka”, a declarat Ivan. „Apoi nu am mai auzit nimic de el timp de 10 zile”.
„A sunat pe 13 martie, direct de pe front”, a adăugat Ivan. „Convorbirea a durat șapte minute. Nu am mai auzit în viața mea atâta groază în vocea cuiva: Brigada mea nu există - pur și simplu a dispărut."
„Băieții au fost trimiși în atac doar cu puștile din dotare”, a spus el. „Nu a existat niciun foc de acoperire. Niciun ajutor medical. Mulți dintre ei au murit din cauza lipsei de îngrijire. Soldații răniți au fost lăsați pe câmp. Doar cei care au fost răniți ușor au fost ajutați. Comandanților le era teamă să nu piardă armamentul greu.... Soldații au fost forțați sub amenințarea armelor să atace. Ofițerii spuneau deschis: Sunteți doar carne de tun pentru noi și nimic mai mult. Puteți să uitați de medaliile și primele care v-au fost promise. Pur și simplu nu existați.”
Andrei se plângea că forțele rusești erau adesea bombardate de propria artilerie.
„Liniile de front sunt foarte apropiate, între 100 și 150 de metri”, a explicat Ivan. „Nu pot decât să presupun că fie artileriștii erau doar niște băieți mobilizați care nu știau cum să își folosească armele, fie că cei care dirijau focul erau ei înșiși niște băieți mobilizați fără experiență reală. Dar ceva este cu siguranță în neregulă acolo."
La mijlocul lunii martie, Ivan a primit din nou vești de la Andrei. Acesta i-a spus că, din cei 300 de oameni care călătoriseră cu el din Omsk, credea că doar trei au supraviețuit. Andrei i-a spus textual lui Ivan: „Am venit aici pentru a-mi apăra patria. Dar se pare că nu fac decât să mor pe un pământ străin. Iar băieții care au venit cu mine au murit în această țară străină pentru Dumnezeu știe ce”.
Andrei i-a spus lui Ivan că acolo a fost un „dezastru total” și că intenționează să refuze să mai lupte. „A spus că nu știe ce se va întâmpla cu el după ce va refuza”, a mai spus Ivan pentru RFE/RL.
Înapoi în așezarea Volciha din regiunea Altai, soția și copilul mic al lui Andrei îl așteaptă, la fel ca și mama sa. Soția sa a declarat pentru RFE/RL că scrie în mod regulat la comisia militară locală pentru a cere informații despre unitatea soțului ei. I s-a spus în repetate rânduri că acesta este în prezent desemnat pentru „apărare teritorială” în zonele controlate de armata rusă.
