Linkuri accesibilitate

„Au distrus totul”: Rusia pretinde că a cucerit orașul Bahmut


Mercenarii Wagner flutură steaguri de pe o clădire neidentificată. Imagine dintr-o înregistrare video în care Evgheni Prigojin, patronul companiei, susține că a cucerit Bahmut
Mercenarii Wagner flutură steaguri de pe o clădire neidentificată. Imagine dintr-o înregistrare video în care Evgheni Prigojin, patronul companiei, susține că a cucerit Bahmut

Rusia își revendică victoria în Bahmut, deși oficialii ucraineni au declarat că luptele pentru devastatul oraș din estul Ucrainei continuă.

Anunțul făcut pe 20 mai de Ministerul rus al Apărării, precum și de șeful grupului de mercenari Wagner, a fost urmat felicitările venite din partea președintelui rus Vladimir Putin.

Comandanții ucraineni au reacționat de îndată la afirmațiile rusești, comandantul forțelor terestre ale țării afirmând că luptele continuă în oraș.

Vorbind în timpul unei vizite în Japonia la 21 mai, președintele Volodimir Zelenski părea la început să confirme pierderea orașului Bahmut, dar serviciul său de presă a declarat ulterior că remarcile sale au fost interpretate greșit și că, de fapt, răspundea la o întrebare referitoare la faptul că Rusia controla sau nu orașul.

„Cred că nu”, a spus Zelenskiy, vorbind în limba engleză. „Dar trebuie să înțelegeți că nu există nimic. Au distrus totul”, a spus el, referindu-se la forțele rusești. „Nu există clădiri. Este păcat. Este o tragedie. Dar pentru astăzi, Bahmut este doar în inimile noastre. Nu mai există nimic acolo”.

Zelenski face aceste afirmații în contextul în care militarii ucraineni afirmă că au făcut progrese clare pe câmpul de luptă în districtele de la nord și sud de Bahmut, oraș aproape distrus în cele aproape 10 luni de când forțele rusești, în care soldații Wagner au jucat un rol important, încearcă să-l ocupe.

Ucraina se pregătește pentru o contraofensivă anticipată pe scară largă, care se așteaptă să aibă loc într-una sau mai multe zone de pe linia frontului care are o lungime de o mie de kilometri, de la regiunea Luhansk, în nord-est, până la gura râului Nipru, lângă Herson, în sud-vest.

Rusia a suferit pierderi majore în lupta pentru cucerirea Bahmutului, care a căpătat o importanță deosebită atât pentru Kiev, cât și pentru Moscova. Din vara anului trecut, forțele rusești nu au obținut câștiguri substanțiale pe câmpul de luptă din Ucraina și nu au înregistrat nicio victorie majoră. Între timp, Ucraina a reușit să respingă forțele rusești din regiunea Harkov și din părți din Herson toamna trecută.

Fondatorul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a postat pe canalul său Telegram, pe 20 mai, un videoclip în fața a ceea ce pare a fi gara distrusă a orașului.

„Astăzi, la prânz, Bahmutul a fost complet cucerit”, spunea el. „Am cucerit complet întregul oraș, toate casele și blocurile lui”.

Importanța controlului orașului a fost subliniată în parte de rapiditatea cu care oficialii ucraineni au respins afirmațiile lui Prigojin și ale Ministerului Apărării.

„Luptele continuă pentru fiecare metru de teritoriu”, a declarat generalul-colonel Oleksandr Sîrski, comandantul forțelor terestre ucrainene, într-o declarație din 20 mai.

Trupele ucrainene au continuat să lupte în „anumite unități industriale și de infrastructură” din districtul Bahmut (sud-vest), pe fondul unor „lupte grele”, a declarat ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, într-o declarație publicată la aproximativ o oră după apariția videoclipului lui Prigojin.

O victorie confirmată a Rusiei în Bahmut ar întuneca parțial vizita lui Zelenskiy în Japonia, unde i-a întâlnit pe liderii occidentali din Grupul celor șapte mari țări industriale (G7) pentru a încerca să consolideze sprijinul acestora pentru Ucraina, mai ales în perspectiva contraofensivei despre care se vorbește de ceva vfreme.

Comentariile lui Zelenski cu privire la Bahmut au fost făcute înaintea unei întâlniri pe 21 mai cu președintele american Joe Biden, în marja summitului.

Între timp, Biden a anunțat un nou pachet de ajutor militar, despre care a spus că va include muniție, artilerie și vehicule blindate. Statele Unite sunt, de departe, cel mai mare furnizor de armament și echipamente pentru Ucraina.

Anterior, Zelenski a aplaudat decizia mai multor aliații occidentali care și-au exprimat disponibilitatea de a furniza Kievului avioane de luptă F-16. Și i-a mulțumit președintelui britanic Rishi Sunak pentru că a ajutat la formarea unei coaliții care să furnizeze avioanele.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski (dreapta) alături de președintele american Joe Biden înainte de o sesiune de lucru privind Ucraina la summitul G7 de la Hiroshima, 21 mai.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski (dreapta) alături de președintele american Joe Biden înainte de o sesiune de lucru privind Ucraina la summitul G7 de la Hiroshima, 21 mai.

Zelenski s-a întâlnit, de asemenea, cu cancelarul german Olaf Scholz, cu președintele francez Emmanuel Macron și cu Charles Michel, președintele Consiliului European. De asemenea, l-a întâlnit pe premierul indian Narendra Modi, informându-l cu privire la planul său de pace care prevede retragerea forțelor rusești înainte de a se putea purta orice fel de negocieri.

India se numără printre națiunile care nu s-au alăturat condamnării internaționale a agresiunii rusești în urma invaziei Moscovei din 2022.

„Războiul brutal de agresiune al Rusiei reprezintă o amenințare la adresa întregii lumi, încălcând normele, regulile și principiile fundamentale ale comunității internaționale. Ne reafirmăm sprijinul nostru de neclintit pentru Ucraina atât timp cât va fi nevoie pentru a aduce o pace cuprinzătoare, dreaptă și durabilă”,au declarat liderii G7 într-un comunicat emis în seara zilei de 20 mai.

XS
SM
MD
LG