Cel care se plânge că Washingtonul este o „mlaștină” dorește să ducă prerogativele Casei Albe până la dimensiuni fără precedent. El vrea să grațieze mai toți cei condamnați pentru participarea la insurecția de la 6 ianuarie 2021, când sprijinitorii săi au dorit să schimbe rezultatul alegerilor.
Pretinde că odată ajuns la putere va rezolva războiului din Ucraina în cîteva zile zile, părând să se opună ajutorului pentru țara care luptă împotriva agresiunii ruse. Deși toate aceste mutări sunt controversate ele pot deriva din prerogative prezidențiale. Dar altele reprezintă o extindere fără precedent a acestora. Trump dorește să aibă autoritatea de a angaja și concedia, după bunul plac, angajați ai guvernului federal, nu doar cei numiți politic, criteriul devenind loialitatea față de el.
Donald Trump vrea să concedieze oficialități de la Ministerul Învățământului pe care le consideră „stânga radicală” care acreditează universități și să elimine programe care vizează criterii cum sunt diversitatea, echitatea și includerea categoriilor dezavantajate did sistemul de educație. Trump, care are pe rol numeroase investigații și procese a spus de curând că vrea să întrerupă finanțarea Ministerului de Justiție și FBIului și chiar dacă acestea sunt exagerări, el vrea să controleze puterea juridică și serviciile de informații în maniere dăunătoare democrației și contrare manierei în care Statele Unite funcționează.
El s-a angajat să scape de ”procurori marxiști” și să creeze un sistem de control al serviciilor de informații, ca acestea ”să nu spioneze americani”. Fostul președinte vrea să investigheze firme farmaceutice pentru a stabili dacă au ascuns deliberat efecte ale modificărilor de sex. Trump dorește să folosească armata împotriva cartelurilor de traficanți de droguri și criminalității. El se pronunță pentru extiderea dreptului la port armă ascunsă, de la nivel de stat la toate statele uniunii.
Multe dintre aceste idei sunt enunțate fără ca însă să se spună și cum vor fi implementate sau finanțate. Norman Ornstein, de la American Enterprise Institute, un institut conservator spune că ”ceea ce Donald Trump propune pentru 2025 are ingredientele democrației fiind de fapt un cal troian pentru opusul ei”.