Europa s-a reunit, joi 1 iunie, acolo unde Putin se credea acasă la el: 45 de țări s-au strâns în jurul Moldovei, cum a rezumat-o televiziunea franceză LCI (TF1), în cadrul summitului Comunității Politice Europene (CPE), ținut pe un „domeniu viticol”, „la doar 20 de kilometri” de o „zonă de luptă” dintre Kiev și Moscova, cum o notează, la München, Süddeutsche Zeitung, care subliniază detaliile mai baroce ale reuniunii.
Președinta Maia Sandu și liderii europeni, la summit-ul de la Castel Mimi
In ciuda absenței președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan , evenimentul a fost o reușită a diplomației franceze, aflată la originea conceptului, un “Davos al Uniunii Europene”, cum o spune Le Figaro.
În acest timp, în aceeași de de 1 iunie, “de Ziua protecției copilului, o rachetă rusească a ucis doi copii în Kiev”, constată cotidianul din Liov Vîsoki Zamok.
„Deși CPE rămâne, la un an de la creare, un obiect diplomatic neidentificat și unic, fără o agendă sau un obiectiv politic anume”, Volodimir Zelenski „nu a făcut călătoria doar pentru plăcerea de a dezbate într-un cadru informal”, subliniază La Tribune de Genève. Joi, liderul ucrainean le-a cerut din nou liderilor europeni să-și intensifice sprijinul pentru Ucraina.
Simultan, cum o dezvăluie Washington Post, Pentagonul a semnat joi un contract prin care oferă servicii de. internet de tip SpaceX Starlink prin satelit in Ucraine, la opt luni după ce Elon Musk, patronul companiei, a amenințat că va întrerupe accesul dacă guvernul S.U.A. nu plătește pentru asta. Departamentul Apărării a ascuns însă toate detaliile despre acord, inclusiv cât îi va costa pe contribuabilii americani și când a fost semnat contractul.
Presiuni inedite ale occidentalilor asupra Kosovo
În egală măsură cu summitul european (CPE) de la Chișinău, presa se ocupă și de importantele reuniuni bilaterale care s-au ținut în culise sau pe marginea summitului. Așa a fost, de pildă, reuniunea liderilor sârb și kosovar, la care Emmanuel Macron și Olaf Scholz au cerut noi alegeri în municipalitățile disputate din Kosovo.
Zeci de răniți în confruntările dintr-un oraș cu majoritate sârbă din Kosovo
Presiuni inedite ale occidentalilor asupra Kosovo, rezumă astăzi Le Monde, care constată că după ciocnirile din ultimele zile dintre minoritatea sârbă din Kosovo și soldații NATO din nordul țării, responsabilitatea prim-ministrului kosovar în această nouă fază de tensiune este pusă sub semnul întrebării de către partenerii occidentali:
«Scurta istorie a Kosovo, independent de facto din 2008, n-a cunoscut niciodată asemenea tensiuni între Priștina și sponsorii săi occidentali. Miercuri, 31 mai, liderii americani, francezi și britanici l-au acuzat cu toții pe premierul kosovar Albin Kurti pentru rolul său în creșterea bruscă a tensiunilor și violențelor din ultimele zile în nordul acestei mici țări balcanice puse sub protecția NATO de la războiul care a opus-o Serbiei în 1999.»
Stânga daneză, campioană a politicii anti-migrație
Același Le Monde scrie în numărul din această dimineață, într-o detaliată analiză editorial, despre o surprinzătoare, chiar dacă lesne de explicat, metamorfoză a stângii daneze (aflate la putere).
În 1952, Danemarca a fost prima țară din lume care a ratificat Convenția de la Geneva asupra Refugiaților. Șaptezeci și unu de ani mai târziu, regatul scandinav de 5,9 milioane de locuitori este luat drept exemplu de către partidele conservatoare din Europa, cum ar fi Les Républicains din Franța, care doresc să se inspire din politica daneză ultra restrictivă a imigrației, implementată de dreapta daneză mai întâi, vreme de aproape douăzeci de ani, și continuată de social-democrați din 2019 încoace.
(Le Monde a mai scris despre cum «calea daneză» în chestiunea imigrației e pe cale de a seduce partidele de dreapta din întreaga Europă.)
Socialiștii danezi s-au opus multă vreme erodării politicii țării de primire a migranților. Dar, după un alt eșec electoral în 2015, partidul condus de Mette Frederiksen (șefa guvernului, despre care se vorbește tot mai mult că ar fi favorizată pentru a deveni secretar general al NATO) și-a schimbat strategia. Obiectiv: recâștigarea încrederii alegătorilor săi tradiționali, care au votat în principal pentru Partidul Popular Danez, formațiune naționalistă anti-imigrație, care a servit ca forță auxiliară în dreapta spectrului politic din 2001 încoace.
Pentru a-și justifica reorientarea anti-imigrație controversată, fiind vorba de un partid de stânga, socialiștii danezi cu trandafirul în stemă au susținut că, sprijinind o politică generoasă de primire a străinilor, ei erau pe cale de a trăda clasele muncitoare daneze, care au fost nevoite să suporte greul imigrației și eșecul integrării, și că aceștia pun în pericol întregul sistem social danez.
Refugiații nu mai au vocația de a se integra
În 2019, parlamentarii au adoptat o „schimbare de paradigmă” în politica daneză a azilului, punctul culminant a douăzeci de ani de eforturi de a descuraja solicitanții de azil să aleagă Danemarca. Potrivit acestui „paradigmeskift”, refugiaților nu li se mai recunoaște vocația de a se integra, ci aceea de a se întoarce cât mai curând în țara lor de origine. Efectele acestei politici par însă discutabile: în 2022 au fost eliberate 94.000 de permise de ședere (fără a lua în calcul cele pentru aproape 33.000 de ucraineni), față de 38.000 în 2001. Însă cifra celor care au primit statutul de refugiat a scăzut cu 6.200 în 2001, după 1.202, în 1.202. un vârf de 20.000 atins în 2015 și mai multe fluctuații.
Scrie Le Monde: «Din 2015, este obligatoriu să fi locuit nouă ani în țară și să fi lucrat acolo minim doi ani și jumătate pentru a primi ajutoare sociale. Refugiații (sunt cu totul puțin peste 60.000) au dreptul la o indemnizație lunară de 6.228 de coroane (835 de euro) pentru un singur adult (dublu pentru adultul cu un copil), cu condiția să învețe daneza și să urmeze o pregătire sau să își caute un loc de muncă. Polițiștii au dreptul să le sechestreze banii sau bunurile de valoare, atunci când intră pe teritoriu, pentru a le finanța șederea (ceea ce de altfel se întâmplă rar).»
Azilul se acordă doar temporar, pentru unul sau doi ani, reînnoibil. Pe lângă statutul de refugiat și protecția subsidiară, Copenhaga a creat, în 2015, o categorie rezervată persoanelor care fug de violență, precum un război civil. Aceștia pot obține azilul, dar au dreptul la reîntregirea familiei numai după trei ani, iar permisul de ședere le poate fi revocat oricând, așa cum a fost cazul pentru câteva sute de sirieni din 2019 încoace.
