Președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, Alexandru Postică, a spus în podcastul Europei Libere „În esență...” că memoria colectivă în R. Moldova nu a reținut în măsura cuvenită tragedia trăită de moldoveni în cele trei operațiuni de deportare [12-13 iunie 1941; 5-6 iulie 1949 și 31 martie - 1 aprilie 1951].
Potrivit lui Postică, unele evenimente străine, în fond, moldovenilor sunt celebrate în Moldova cu fast, cu susținerea unor formațiuni politice, în timp ce la acțiunile de comemorare a victimelor deportărilor participă câteva zeci de persoane.
„În afară de zilele de 13 iunie și 6 iulie, când au loc acțiuni de comemorare, lumea nu-și aduce aminte de atrocitățile regimului comunist de ocupație, nu își aduce aminte de acele victime. Eforturile guvernării, instituțiilor educaționale sunt insuficiente și se opresc doar la etapa declarațiilor”, a spus invitatul podcastului.
Alexandru Postică a deplâns faptul că, până în prezent, nu există un muzeu dedicat deportărilor staliniste.
„Statul R. Moldova, în care circa 30% din populație a avut de suferit de pe urma represiunilor politice, era obligat să construiască un muzeu național în memoria victimelor represiunilor politice”, a spus președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova.
În 2012, Parlamentul de la Chișinău a condamnat crimele regimului sovietic, numai că, în opinia lui Alexandru Postică, acea declarație a avut „un impact de moment.”
„Dacă vrem să condamnăm crimele comunismului trebuie să începem de la educație. [...] Ce fel de condamnare a comunismului sau a crimelor comunismului vreți să existe dacă despre problema deportărilor, la fel ca și despre războiul de pe Nistru, elevii au câte o lecție pe an. Cum vreți ca tânăra generație, ca societatea să cunoască despre represiuni dacă la școală elementar nu învață [despre asta]?”, se întreabă Alexandru Postică în podcast.
Potrivit lui, odată cu adoptarea, în 1992, a Legii 1225 cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice a fost aprobată și o hotărâre a Parlamentului care punea în sarcina Guvernului inclusiv abordarea Federației Ruse din perspectiva recuperării prejudiciilor pricinuite ca urmare a represiunilor.
„Sunt 31 de ani [de atunci] și nu s-a făcut absolut nici un demers în această privință”, a constatat în podcast Alexandru Postică.
* Podcastul cu Alexandru Postică a fost înregistrat într-un vagon de marfă al Muzeului în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice din Mereni, Anenii Noi – un prototip al vagoanelor în care au fost transportați moldovenii spre Siberia.
Alte chestiuni abordate în podcast:
- Mărturiile zguduitoare despre deportări. De ce mamele erau nevoite să-și arunce pruncii din tren în timp ce se deplasau spre Siberia?
- Alexandru Postică, descendent din deportați, și istoriile de familie care l-au marcat.
- După Siberia, moldovenii reveniți acasă au fost niște străini în propria lor patrie – marginalizați și excluși tacit din viața socială și politică.
- După declararea Independenței, cât de mult s-a schimbat atitudinea față de această categorie de cetățeni?
- Ce și cât au făcut guvernările de la Chișinău pentru cei care au avut de suferit de pe urma deportărilor?
- Au existat, oare, procese morale în comunități? Au fost iertate păcatele turnătorilor?
- De ce statul R. Moldova nu reabilitează instant – cum ar fi firesc – toate victimele deportărilor, ci doar atunci când rudele acestora depun demersuri de rigoare la Comisia pentru reabilitare?
- Își mai revendică cineva proprietățile pierdute urmare a deportărilor?
- Cum stă R. Moldova la capitolul memoria colectivă pe tema deportărilor?
