Vorbind Europei Libere România într-un interviu în marginea summitului NATO de pe 11-12 iulie, în capitala Lituaniei, Popescu a spus că R. Moldova este interesată ca Ucraina să fie „cât mai profund integrată în structurile europene și euroatlantice”, pentru că astfel este asigurată și securitatea țării sale. Ucraina a cerut la Vilnius țărilor aliate să-i ofere o cale clară și rapidă de aderare la NATO, primind însă deocamdată răspunsul că invitația va veni atunci când „membrii vor fi de acord, iar condițiile vor fi întrunite”.
„Orice măsuri care ajută Ucraina să reziste, care ajută Ucraina să-și elibereze propriile teritorii contribuie și la fortificarea securității R. Moldova. Mișcarea Ucrainei spre NATO este și ea un factor care va ajuta în continuare ca R. Moldova să rămână stabilă”, a spus Popescu într-un interviu acordat Ancăi Grădinaru.
Despre „utilitatea neutralității”
Deși nu este stat membru NATO și constituția sa adoptată în 1994 stipulează că este neutră, R. Moldova dorește „o cooperare intensificată și accelerată cu NATO”. Șeful diplomației de la Chișinău recunoaște că neutralitatea din Constituție „nu este suficientă pentru a asigura securitatea Republicii Moldova”.
În cuvintele ministrului Popescu, în societatea moldoveană se poartă discuții, despre „utilitatea neutralității”, însă un recent sondaj de opinie sugerează că o majoritate a cetățenilor moldoveni ar vota la un referendum contra aderării la NATO.
Nevoie de finanțare pentru „echipamente letale”
La Vilnius, ministrul Popescu speră să obțină de la aliați noi promisiuni de ajutor pentru R. Moldova și pentru „fortificarea capacității armatei noastre”.
„Republica Moldova are nevoie de mai multe, finanțarea mai multor proiecte de modernizare. Unele din ele țin de echipament non-letal, dar, evident, orice armată are nevoie și de echipamente letale și aceste lucruri se discută atât în plan bilateral, cât și cu aliații”, a declarat Popescu. El a numit România și Statele Unite printre țările care ajută cel mai mult R. Moldova în plan bilateral.
„Metoda diplomației” contra „prezenței rusești ilegale” în Transnistria
Proiectul declarației finale a summitului NATO de la Vilnius văzut de Europa Liberă sugerează că Republicii Moldova îi vor fi făcute noi promisiuni de sprijin.
„NATO își mărește sprijinul politic și practic pentru a ajuta (Moldova) să-și consolideze reziliența și să-și apere independența politică în lumina climatului de securitate deteriorat”, se spune în proiectul de declarație.
Documentul reiterează de asemenea angajamentele mai vechi ale NATO față de Chișinău, cerându-se printre altele retragerea trupelor rusești din Transnistria și respectarea „dreptului Moldovei de a-și decide propriul viitor și cursul de politică externă fără interferențe externe”.
În interviul acordat Europei Libere, ministrul Popescu a spus că situația din regiunea transnistreană „este relativ calmă”, iar Chișinăul vrea să scape de „această prezență ilegală rusească” din stânga Nistrului prin metoda diplomației.