Linkuri accesibilitate

Planul de pace al lui Zelenski, în discuția summitului internațional găzduit de Arabia Saudită


La sfârșitul săptămânii, Arabia Saudită va găzdui o reuniune în cadrul căreia se va discuta despre războiul declanșat odată cu invazia rusă în Ucraina.

Jake Sullivan, consilierul de securitate națională al președintelui Statelor Unite ar putea participa la reuniunea unde Ucraina și aliații săi vor încerca să convingă un număr cât mai mare de țări, unele din emisfera sudică să sprijine propunerile Kievului pentru încheierea războiului.

Planul de pace ucrainean în discuția summitului internațional găzduit de Arabia Saudită
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:03 0:00
Link direct

Reuniunea are ca scop principal atragerea țărilor neutre, precum Brazilia și India, pentru a se poziționa în ceea ce privește invazia rusă. Ucraina este cea care a convocat această întâlnire, iar gazda este Arabia Saudită. La această reuniune au fost invitate 30 de țări, inclusiv Turcia, Japonia, Indonezia, Egipt, Mexic, Chile și Zambia. Principalele subiecte de discuție se vor concentra pe stabilirea principiilor pentru pace și modalităților de realizare a unei păci juste și durabile în Ucraina.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Moscova va monitoriza reuniunea cu atenție. „Rămâne de văzut care sunt obiectivele stabilite și ce doresc organizatorii să discute”, a declarat Peskov.

Această întâlnire de la Jeddah va fi a doua dintr-o serie de discuții multilaterale convocate de Ucraina pentru a obține sprijin global pentru planul său de pace, propus de președintele Volodimir Zelenski în decembrie. Planul urmărește restaurarea integrității teritoriale a Ucrainei și garanții privind securitatea nucleară, aprovizionarea cu alimente și energia.

Saudiții au jucat un rol important în încercarea de a ajunge la o înțelegere de pace între Ucraina și Rusia, iar decizia lor de a găzdui această reuniune este semnificativă. Rusia nu a fost invitată. China este o prezență așteptată la această reuniune, iar majoritatea participanților de la întâlnirea anterioară au regretat absența sa, tocmai pentru că joacă un rol geopolitic semnificativ.

Riyadhul a menținut o poziție neutră în privința războiului, dar țări occidentale au acuzat regatul că menține prețurile la petrol ridicate, ceea ce permite Moscovei să-și finanțeze războiul. Anul trecut, Arabia Saudită a ajutat la intermedierea unui schimb de prizonieri între Kiev și Moscova, implicând peste 200 de persoane. Scopul principal al reuniunii este să se ajungă la un acord privind o declarație comună - un rezultat la care negociatorii nu au reușit să ajungă în cadrul întâlnirii inaugurale din Copenhaga luna trecută.

Ucraina vede, de asemenea, această întâlnire ca un posibil preambul pentru o summit de pace. Există discuții despre o posibilă întâlnire la nivelul șefilor de stat pe marginea Adunării Generale a ONU din septembrie sau la reuniunea Grupului celor 20 din India, dar se discută, de asemenea și despre un summit separat, anul acesta.

XS
SM
MD
LG