În decizia pronunțată pe 24 octombrie, CEDO constată că autoritățile moldovene i-au încălcat lui Stoianoglo dreptul la un proces echitabil. Curtea a notat că, în principiu, suspendarea lui putea fi justificată, dar a atenționat că statul trebuia să-i ofere posibilitatea de a contesta suspendarea, pentru a se asigura că mecanismul de suspendare nu este folosit în mod arbitrar.
Într-o conferință de presă, Stoianoglo a povestit că, adresându-se la CEDO, nu a urmărit scopul să ia bani de la stat, ci să-și facă dreptate. Fostul procuror general crede că Guvernul va căuta soluții pentru a evita executarea deciziei CEDO. El spune сă, dacă nu va ajunge la o soluție amiabilă cu autoritățile, va „depune tot efortul pentru a încasa prejudiciul moral și material de la cei care i-au fabricat dosare penale”.
Stoianoglo s-a arătat convins că va reveni în funcția de procuror general: „Înțeleg că în perioada guvernării actuale asta va fi foarte greu, dar știu că nu am încălcat nimic”.
- Te-ar putea interesa și: Se caută un nou procuror general
Avocatul Victor Munteanu a explicat că, în prezent, nu există un mecanism pentru revizuirea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), prin care s-a permis începerea procesului penal împotriva lui Stoianoglo și a dus automat la suspendarea lui din funcție.
„Soluția pe care noi o vedem este adresarea repetată la CSP, ca să-și repare gafa, să-i ofere domnului Stoianoglo posibilitatea examinării corecte a acelei plângeri”, a spus avocatul fostului procuror general.
Stoianoglo a fost suspendat din funcție pe 5 octombrie 2021, după ce Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a permis să fie pornit un proces penal împotriva lui, în baza plângerii depuse de deputatul partidului de guvernământ „Acțiune și Solidaritate” (PAS) Lilian Carp. CSP l-a desemnat pe procurorul Victor Furtună ca să verifice plângerea lui Carp. După numai două ore, el a început urmărirea penală pe cinci capete de acuzare și l-a reținut pe Stoianoglo.
- Te-ar putea interesa și: Stoianoglo, trimis în judecată pentru eliberarea lui Platon
În baza unor modificări la legea procuraturii, adoptate de PAS în vara anului 2021, Stoianoglo și adjuncții lui au fost suspendați din funcție odată cu începerea urmăririi penale. Comisia de la Veneția a criticat modificările, iar deputații au schimbat din nou legea procuraturii. Actuala redacție a legii prevede că, în cazul începerii urmăririi penale, procurorul general se suspendă numai pe trei zile, iar CSP urmează să decidă dacă va menține sau nu suspendarea din funcție. De asemenea, consiliul trebuie să decidă dacă vor fi suspendați și adjuncții procurorului general.
Stoianoglo a fost suspendat din funcție timp de aproape 2 ani. Pe 26 septembrie 2023 președinta Maia Sandu l-a demis, iar pe 23 octombrie CSP a anunțat un concurs pentru funcția de procuror general.
CEDO urmează să se expună și pe o altă plângere depusă de Stoianoglo, cu privire la legalitatea reținerii lui.