Linkuri accesibilitate

Și-au adus microbuzele în fața Guvernului. Transportatorii se opun modificărilor la Codul transportului rutier


Mai mulți transportatori s-au adunat în fața Guvernului nemulțumiți de noul Cod al transportului rutier.
Mai mulți transportatori s-au adunat în fața Guvernului nemulțumiți de noul Cod al transportului rutier.

Zeci de transportatori au protestat în fața Guvernului nemulțumiți de noul Cod al transporturilor, care ar contravine standardelor europene și ar promova anumite interese. Autoritățile consideră protestul nejustificat și susțin că transportatorii nu vor să facă schimbări.

Transportatorii acuză că după lungi negocieri cu autoritățile despre modificările necesare, Ministerul Infrastructurii a propus Guvernului alt document. Ei mai spun că prevederile noului proiect nu corespund standardelor UE și promovează anumite interese. Astfel, transportatorii cer retragerea proiectului și spun că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor continua protestele.

Protestatarii s-au arătat nemulțumiți de faptul că primăriile vor putea lansa noi rute și stabili programul curselor. Astfel, potrivit lor, ar exista riscul să fie lansate curse fără justificare.

„Aceste unități de transport se vor întrece pe traseu, vor porni din aceeași localitate spre centrul raional sau spre Chișinău, la aceeași oră, pe același traseu și vor fi puși în situația să supraviețuiască și să întreacă unul pe altul, pe ei nu-i deranjează. După aprobarea acestor prevederi, va crește numărul accidentelor”, susține Oleg Alexa, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA).

De cealaltă parte, autoritățile afirmă că autoritățile publice locale cunosc mai bine necesitățile cetățenilor din localități și dețin informații privind fluxul pasagerilor. Proiectul mai prevede că biletele de călătorie vor fi eliberate în forma bonurilor fiscale sau în format electronic, iar Consiliile raionale vor avea dreptul să aprobe tarifele pentru călătorii la nivel raional.

O altă nemulțumire ține de eliberarea autorizațiilor pentru companiile de transport. Transportatorii susțin că autorizația nu va mai fi prelungită automat. „Articolul care oferea acest drept a fost abrogat”, a menționat Virgiliu Tudorache, directorul unei companii de transport.

Secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mircea Păscăluță, precizează că „după expirarea termenului autorizației, de opt ani, operatorii de transport auto vor mai putea activa încă 4 ani dacă întrunesc condițiile prestabilite care vor fi reglementate de către Guvern”.

Autobuze și microbuze, staționate în Piața Marii Adunări Naționale.
Autobuze și microbuze, staționate în Piața Marii Adunări Naționale.

Protestatarii mai spun că autoritățile promovează, prin acest proiect, intrarea pe piață a companiilor care nu vor corespunde cerințelor privind activitatea de transport, deoarece au fost excluse mai multe obligații.

Într-un comunicat al cabinetului de miniștri, se arată că din lista documentelor de strictă evidență va fi exclusă foaia de parcurs, dar și actele care deja există în sistemele informaționale ale Agenției Naționale de Transport Auto - informația privind inspecția tehnică și certificatele de competență profesională. Ceea ce, potrivit autorităților, va reduce birocrația.

Ministrul Spînu a reacționat print-un mesaj pe o rețea de socializare în care susține că transportatorii „vor să ceara bani zilnic de la șoferi pentru că le dau acea hârtie/autorizație să circule. Ei vor să nu investească în transport mai modern. Ei vor să nu respecte graficul de executare a rutelor pentru care au autorizație. Ei vor să nu ofere bilete pasagerilor. Ei vor să nu permită deschiderea de rute noi, chiar și acolo unde se solicită de către oameni și administrația publică locală”. Acesta mai spune că va continua promovarea proiectului pentru că protestatarii vor să rămână totul pe vechi.

Proiectul noului Cod al transporturilor a fost aprobat de cabinetul de miniștri miercuri, 8 noiembrie. Acesta urmează a fi examinat de Parlament.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG