Linkuri accesibilitate

Averea guvernatoarei Băncii Naționale a Moldovei | Zboruri directe între Moldova și Marea Britanie


Anca Dragu - a fost numită în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei pe 22 decembrie 2023, pentru un mandat de șapte ani.
Anca Dragu - a fost numită în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei pe 22 decembrie 2023, pentru un mandat de șapte ani.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Anna Mamei, președintă de judecătorie de la Tiraspol, nu a fost lăsată să intre în Republica Moldova, transmite IPN. Aceasta revenea din Federația Rusă cu avionul, cu escală prin Erevan. Poliția de Frontieră a precizat pentru jurnaliștii agenției de știri că autorizarea trecerii frontierei de stat nu se permite în baza documentelor emise de autoritățile regiunii transnistrene, din considerentul că sunt acte nerecunoscute și nu fac parte din lista actelor de călătorie. Presa din regiunea transnistreană scrie că Mamei s-a aflat într-o vizită privată la fiica sa, care locuiește în Sankt-Petersburg. La întoarcere, acesteia nu i s-ar fi permis intrarea în Republica Moldova și i s-ar fi luat „pașaportul transnistrean”.
  • Anca Dragu, noua guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei, deține șase apartamente, dar și o casă de 109 metri pătrați, scrie Jurnal.md. Informațiile apar în declarația de avere și interese personale, depusă de Anca Dragu după ce a preluat funcția de guvernator al BNM. Potrivit acesteia, Dragu a avut venituri de la Senatul României în valoare de 140 de mii 623 de lei românești, echivalentul a peste 546 de mii de lei moldovenești. De asemenea, guvernatorul BNM a avut remunerări de la două instituții de învățământ superior de la București în valoare totală de 1835 de lei românești.
  • Toate companiilor aeriene din Marea Britanie și Republica Moldova vor putea să opereze zboruri directe între orice aeroport din Marea Britanie și Republica Moldova, notează Agora.md. Un acord în acest sens a fost semnat de către secretarul britanic pentru transport, Mark Harper, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al R. Moldova, Andrei Spînu. Acordul bilateral privind serviciile aeriene aduce beneficii reciproce și prevede concurență loială între părți, ceea ce permite companiilor aeriene să determine frecvența și capacitatea transportului aerian internațional pe care îl oferă, și, eventual, să sporească numărul de zboruri dintre Marea Britanie și Republica Moldova.
  • Newsmaker.md scrie că Republica Moldova nu participă la exercițiul NATO „Steadfast Defender 24”. Iar exercițiul „Swift Response” nu are tangență cu „Steadfast Defender 24”. Precizările au fost făcute pe 23 ianuarie de reprezentanții Ministerului Apărării. Anterior, în presa de la Chișinău a fost difuzată informația potrivit căreia Moldova va fi implicată în cel mai mare exercițiu militar NATO din ultimele decenii, iar subiectul a fost preluat și de Partidul Renaștere, apropiat oligarhului Ilan Șor.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Cea mai virală postare de pe Facebook este o știre a Europei Libere despre precizările Centrului Național Anticorupție (CNA) că termenul de „premiu” nu se regăsește în lista de cadouri din Legea integrității, respectiv, președinta Maia Sandu poate lua cei 30.000 de euro oferiți odată cu premiul „Timișoara pentru valori europene” la 13 ianuarie.
  • Pe Instagram, internauții au avut un interes sporit pentru postarea Știri.md despre un moldovean care a participat la crearea unei inimi artificiale. Robert Gatman, un tânăr de 20 de ani din raionul Soroca, a creat împreună cu echipa sa o inimă artificială numită „Mavis”, care poate fi încărcată printr-un sistem wireless.
XS
SM
MD
LG