Linkuri accesibilitate

13.04 - București: Peisajul bancar românesc - între succes și faliment


Banca Națională a României
Banca Națională a României

Sistemul bancar este afectat de fluiditatea pieţei de capital şi lipsa investitorilor strategic.



13 aprilie 2001

Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; reporter: Andreea Pora).

Peisajul bancar românesc - între succes și faliment.

Suişurile şi coborîşurile Băncii Agricole reprezintă un unicat pe piaţa bancară din Romania. A treia bancă ca mărime, din Romania, Banca Agricolă era pe punctul să moară cu zile din cauza unei maladii stranii: este vorba despre derularea de către stat, prin aceasta bancă de stat, a unor politici agricole ce s-au dovedit falimentare. Din slugărnicie, din inconştienţă, poate din alte motive, bancherii Băncii Agricole au executat mecanic comenzile guvernului şi au împins banca pe margine prăpastiei. Tocmai datorită particularităţii crizei în care a intrat, dar şi datorită mărimii şi reţelei teritoriale formate din 226 de unităţi, Banca Agricolă a fost salvată printr-o decizie politică a fostei guvernări printr-o operaţiune de capitalizare. Peisajul bancar romanesc este extrem de variat, de la Banci falimentare la altele care se luptă pentru supravieţuire, de la bănci cu capital majoritar extern, la bănci străine care şi-au deschis, cu curaj, filiale pe nisipurile, adesea mişcătoare ale societăţii romanesti.

Dacă pînă în 1996 piaţa valutară şi monetară în proporţie de peste 70 % era dominată de 3 - 4 bănci romaneşti cu capital de stat fie au dispărut, cazul Bancorex, fie au fost vîndute unor consorţii străine, ca BDR, BankPost şi recent, Banca Agricolă. Pînă în momentul de faţă se poate spune că s-au înregistrat două privatizări de succes: BRD, care a fost preluată de Société Generale, şi BancPost cumpărată de Banco Portugues de Investimento. Cu toate acestea, fluiditatea pieţei de capital şi lipsa investitorilor strategici afectează într-o măsură şi aceste banci. În ultimele doua luni, de exemplu, preţul acţiunilor BRD a scăzut cu aproape 60 % şi o parte din micii acţionari s-au grăbit să vîndă. [...]

Primul mare faliment a fost cel Credit Bank, care a deschis, totodată şi lista arestărilor de răsunet din lumea bancherilor, prin preşedintele acesteia, Marcel Ivan, acuzat că a adus un prejudiciu de 70 de miliarde de lei. A urmat Bancorex, al cărui faliment a fost drapat în fuziunea prin absorbţie cu BCR şi arestarea, destul de tîrzie a lui Răzvan Temeşan. Scandalul Bancoop, în urma căruia a fost arestat Alexandru Dinulescu. Băncii Columna i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare, interzicîndu-i-se, într-o primă fază, să mai lucreze cu clienţii, actualmente aflîndu-se, în proces de lichidare.

De notorietate este şi scandalul Dacia Felix care a fost de mai multe ori declarată în stare de faliment. Deşi a cîştigat, după patru ani procesul cu BNR şi între timp a fost cumpărată de un grup de investitori israelieni Dacia Felix se află din nou, în incapacitate de plată, fiind declarată de BNR, falimentară. Să mai amintim şi de Banca Internaţională a Religiilor care a ţinut, luni în şir, prima pagină a ziarelor şi care, numai după ce scandalul a ajuns la apogeu a fost pusă sub supraveghere specială. Dar poate cel mai mare scandal a fost cel al prăbuşirilor băncilor populare care au funcţionat, vreme îndelungată după regulile cooperativelor de credit. [...]

In Romania s-au prăbuşit, pînă în prezent opt bănci comerciale, deşi, teoretic, acestea funcţionau după reguli stricte care impuneau prudenţă. Si (s-au prabuşit) şi sute de banci populare. Situaţia a fost posibilă din cauza legislaţiei deficitare, pe de-o parte, a slăbiciunii dovedite de Banca centrală în supravegherea bancară, pe de alta, şi în ultimul rînd, datorită permanentei intruziuni a politicului şi intereselor de grup.

Specialiştii apreciază că expunerea mare a sistemului bancar pe un debitor sau grup de firme, implicaţiile politice, stabilitatea cu care datornicii au angrenat în afacerile lor statul sunt principalele cauze care au determinat aceasta situaţie. [...]
XS
SM
MD
LG