A. M. Rosenthal (1922–2006) a fost o figură legendară a jurnalismului american și, pentru o perioadă de șaptesprezece ani, conducătorul cotidianului The New York Times. Este vorba de anii ’70 și ’80, deci de perioada în care ziarul a cunoscut dramatice înnoiri. În timpul său, au apărut noi secțiuni, s-au dezvoltat suplimentele duminicale și ziarul a început să aibă o distribuție națională. Ceea ce a lăsat în urmă A. M. Rosenthal a fost cultul pentru evidența documentară și rezistența în raport cu orice intervenție editorială în ceea ce trebuie să fie informație obiectivă.
El însuși de orientare politică și filosofică mai degrabă conservatoare, a știut să-și păstreze aceste opinii pentru sine și pentru cei apropiați. Ca jurnalist, scopul său suprem a fost să informeze despre ceea ce se întâmplă în America și în lume. De aceea a susținut publicarea faimoaselor documente ale Pentagonului și a criticat erorile legate de războiul din Vietnam. Tocmai pentru că New York Times este privit ca o citadelă liberală (adică, în cazul american, de stânga), misiunea lui Rosenthal de a menține credibilitatea ziarului a fost extrem de dificilă. Și-a asumat-o și, așa cum au spus-o atâția comentatori, a reușit.
Născut în Canada, crescut și educat la New York, Rosenthal a fost un om de o curiozitate intelectuală insațiabilă. Unii l-au privit ca pe un personaj autoritar, chiar despotic, alții l-au venerat ca pe un mentor de o imensă generozitate. Probabil că și unii, și alții au partea lor de dreptate. Într-un număr New York Times din 12 mai 2006, faimosul editorialist Tom Friedman își amintea de capacitatea lui Rosenthal de a depăși tensiunile cu propriii subordonați, ca și de bunăvoința sa naturală în raport cu mai tinerii săi colegi.
A fost printre acei redactori-șef (executive editors) care au suținut deschiderea celui mai important cotidian american către evenimentele externe. Pentru Rosenthal, două oceane nu erau suficient de mari spre a justifica ispita izolaționistă. A fost un conservator internaționalist. Înainte de a face o spectaculoasă carieră administrativă, Rosenthal a fost corespondent la Națiunile Unite, în India, Polonia și Japonia. În 1960, a primit Premiul Pulitzer, cea mai respectată distincție în profesie, pentru reportajele din Polonia, țară de unde fusese expulzat în anul anterior. Cum avea să mărturisească mai târziu, când, după pensionare, a avut propria rubrică la New York Times, perioada petrecută în Europa de Est l-a sensibilizat profund în raport cu orice formă de opresiune.
În stilul său inconfundabil, a scris cu pasiune, simplu și clar, despre viața cotidiană, brutală, dură, chinuitoare din așa-zisele „democrații populare”. A scris despre muncitorii prigoniți și despre intelectualii denunțați de regim pentru tentative de a submina monopolul ideologic al leninismului. Reportajul din 1959, care a dus la expulzarea sa, vorbea despre criticile aduse liderului comunist Władysław Gomułka de către cele mai diverse grupări sociale din Polonia. Ordinul de expulzare era grăitor pentru ceea ce scotea din minți nomenclaturile comuniste: „Ați scris cu profunzime și în detaliu despre situația internă, precum și despre probleme legate de conducerea de partid. Guvernul polonez nu poate tolera asemenea scrutătoare reportaje”. Aceste fraze aveau să fie citate ad litteram de către comitetul care i-a acordat Premiul Pulitzer în primăvara anului viitor. Ceea ce pentru politrucii de la Varșovia era un viciu intolerabil, devenea, din perspectiva gândirii libere, o virtute demnă de prețuire și emulație.
Rosenthal a fost omul care a schimbat în mare măsură stilul cumva scorțos, ostentativ patrician de la New York Times. Printre discipolii săi, merită amintit și un alt editor executiv al ziarului, între 2003–2011, Bill Keller, cel care a scris corespondențe de o remarcabilă finețe analitică de la Moscova, în perioada Gorbaciov.
Meritul lui Rosenthal a fost că a știut să mențină sub control pasiunile ideologice, deopotrivă pe cele personale, precum și pe cele ale colaboratorilor. Mulți au aflat de abia în anii mai recenți care erau preferințele acestui om, pentru care acuratețea informației a reprezentat întotdeauna criteriul succesului jurnalistic.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
