Linkuri accesibilitate

Accesul la vaccinurile anti Covid-19 și sprijinul financiar, subiectele discutate de Maia Sandu cu președinta Comisiei Europene


Președinta Maia Sandu și președinta Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, Bruxelles, 18 ianuarie 2021.
Președinta Maia Sandu și președinta Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, Bruxelles, 18 ianuarie 2021.

Accesul la vaccinurile anti Covid-19 și continuarea asistenței financiare pentru programul de reforme și combaterea corupției, aceste teme au dominat agenda întrevederii pe care președinta Maia Sandu a avut-o la Bruxelles, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Într-o postare pe Facebook, președinta Maia Sandu a scris că „doamna Ursula von der Leyen ne-a asigurat că putem continua să ne bazăm pe toată susținerea din partea UE atât cu privire la vaccinarea cetățenilor noștri, cât și cu referire la asistența financiară continuă pentru a implementa reformele planificate”.

Maia Sandu a ținut însă să precizeze că implementarea reformelor nu va fi posibilă decât „după alegerile parlamentare anticipate și crearea unui guvern funcțional” fără să facă nici o referire la decizia de luni a Curții Constituționale de a respinge interpelarea PAS privind posibilitatea ca Parlamentul să decidă, prin votul a două treimi, autodizolvarea.

„Cooperarea cu UE este esențială pentru țara noastră, atât pe dimensiunea întăririi instituțiilor, cât și pentru a atenua efectele crizei economice” a mai scris Maia Sandu pe Facebook, după întrevederea cu Ursula von der Leyen.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG