Acordul dintre Kârgâzstan și Tadjikistan cu privire la frontiera lor de aproximativ 1.000 de kilometri pare să merite calificativul de „istoric" acordat de președinții celor două țări - și nu doar pentru că dezacordul datează încă de la începutul perioadei sovietice, când cele două țări erau, la urma urmei, entități controlate de Moscova.
Meritul principal constă în faptul că aproape jumătate din frontieră a fost încă disputată activ în urmă cu trei ani; cele mai grave ciocniri dintre cele două țări au avut loc în 2021 și 2022, lăsând în urmă zeci de morți de ambele părți și o amprentă durabilă asupra psihicului național.
La câteva săptămâni după al doilea conflict, președintele tadjik Emomali Rahmon și omologul său kârgâz, Sadîr Japarov, nici măcar nu și-au strâns mâinile la o întâlnire mediată de președintele rus Vladimir Putin, care părea foarte puțin interesat de ceea ce se întâmplă. La 12 martie 2025, însă, au fost o lungă strângere de mână și trei îmbrățișări, după ce Rahmon a aterizat la Bișkek, capitala kârgâză, unde a fost întâmpinat cu dansuri și muzică tradițională, precum și de un panou cu poza sa, care îi ura bun venit „excelenței sale" în termenii cei mai calzi. Cei doi lideri au semnat acordul în ziua următoare, iar cele două puncte de trecere a frontierei comune au fost redeschise pentru prima dată în aproape patru ani.
Având în vedere că se așteaptă ca ratificarea să fie o formalitate în ambele parlamente, în ciuda semnelor de neliniște din Kârgâzstan, atenția se mută acum asupra modului în care se schimbă viața la fața locului pentru comunitățile vecine dintr-o într-o zonă dens populată și lipsită de apă.
Reducerea divergențelor
Înainte de 2021, incidentele de la graniță erau în general așa-numtie „conflicte de nivel scăzut”. Acestea izbucneau ocazional între comunitățile kârgâză și tadjică din cauza încălcării proprietății și a accesului la resursele de apă, atrăgând polițiștii de frontieră din cele două țări în ciocniri ostile.
Dar incidentele de dinainte de 2021 s-au dovedit simple preludii. Utilizarea artileriei grele și apoi a dronelor de fabricație străină - de exemplu, Kârgâzstanul s-a lăudat că a achiziționat modelul Bayraktar TB2 de fabricație turcă - în conflictele din 2021 și 2022 a ridicat atât miza disputei, cât și numărul morților.
Într-o analiză a conflictului de patru zile din 2022, soldat cu peste 100.000 de persoane strămutate numai în Kârgâzstan, organizația Human Rights Watch, cu sediul la New York, a menționat „încălcări grave ale legilor războiului de către ambele părți".
Incidentele evidențiate în raport au inclus atacuri asupra vehiculelor și ambulanțelor civile, utilizarea „fără discernământ" a explozivilor, execuții extrajudiciare de către forțele militare și incendierea locuințelor și infrastructurii civile, care au culminat cu zeci de morți în rândul civililor.
Este posibil ca devastarea crescândă, combinată cu perspectiva unei mini-curse a înarmării fără o victorie decisivă la orizont pentru niciuna dintre părți, să fi dat un impuls suplimentar discuțiilor dintre cele mai sărace două țări din regiune.
Până în prezent, informațiile privind acordul au venit din Kârgâzstan, unde oficialii sunt mai vorbăreți. Într-un rezumat detaliat prezentat în parlament luna trecută, șeful securității naționale kârgâze, Kamcibek Tașiev, a declarat că discuțiile care au condus la protocolul din 21 februarie pe care l-a semnat cu omologul său, Saimuddin Iatimov, au fost "foarte dificile".
Suprafața de pășuni care urmează să fie alocată Tadjikistanului în împrejurimile Voruhului - o parte a Tadjikistanului înconjurată de facto de teritoriul kârgâz - a fost un punct de divergență, a spus el. Un altul a fost statutul unui pod strategic cu o lungime de doar 20 de metri, care permite circulația neîngrădită între două districte din regiunea Batken din sud-vestul Kârgâzstanului.
A fost nevoie de șase luni pentru a rezolva această problemă în favoarea Kârgâzstanului, a dezvăluit Tașiev.
Un sat numit „Prietenie”
Kârgâzstanul a reușit, de asemenea, să convingă Tadjikistanul să nu folosească hărți din anii 1920 - când trasarea stalinistă a frontierelor în Asia Centrală era la apogeu - ca poziție de negociere, a declarat Tașiev. Dar, în același timp, Bișkekul a făcut unele concesii destul de mari. Satul Dostuk, tradus prin „prietenie", este un exemplu în acest sens. Conform acordului, acest sat kârgâz a fost complet transferat părții tadjice.
În parlamentul kârgâz, deputatul Sultanbai Aijigitov a declarat că transferul va aduce Tadjikistanul cu un pas mai aproape de obiectivul său de lungă durată de a uni regiunea Voruh - un teritoriu pe care autoritățile tadjice nu l-au considerat niciodată o „exclavă" - cu Tadjikistanul propriu-zis. „Dacă doar drumul ar fi fost neutru, iar pământul ar fi rămas al nostru, ar fi fost un lucru", a declarat Aijigitov, referindu-se la o altă concesie de care, în opinia sa, Voruh și populația sa de aproximativ 40.000 de persoane au beneficiat.
„Dar [conform acordului] drumul va fi neutru, iar terenul va fi și el neutru. Iar terenul neutru poate fi luat de oricine este mai puternic", a avertizat el. Aijigitov a fost ulterior expulzat din partidul său pro-guvernamental, Iiman Nuru, al cărui lider, Dinara Așimova, a declarat că opiniile lui nu reprezintă poziția partidului. Președintele Japarov l-a acuzat pe Aijigitov de „demagogie” în declarațiile făcute presei de stat. Dar unde sunt cele aproximativ 70 de familii care locuiau în Dostuk?
În timpul conflictului din 2021, o serie de case din sat au fost distruse, fiind apoi reconstruite. În 2022, satul a fost lovit și mai rău. Cu toate acestea, atât casele, cât și infrastructura socială vitală au fost reconstruite din nou. Discuțiile dintre locuitori și guvernatorul Batken, Aibek Șamenov, au fost tensionate, în special după ce Șamenov a răspuns cu mânie la solicitarea celeilalte părți de a primi mai mult teren în Bujum, satul în care vor fi relocați locuitorii din Dostuk. De atunci, Japarov l-a mustrat pe guvernator, iar Șamenov și-a cerut scuze, promițând că locuitorii din Dostuk vor primi teren suplimentar.
Împărțirea apei, stimularea comerțului
Asigurarea „liniștirii” oricărei nemulțumiri legate de acord va fi o prioritate cheie a guvernului kârgâz înainte de ratificare. El a avut deja ceva experiență în acest sens. În 2022, opoziția față de un acord de frontieră teoretic mai puțin controversat - cu Uzbekistanul - a adus prima provocare reală la adresa regimului lui Japarov, care a luat ulterior o turnură autoritară decisivă.
Zeci de persoane au fost arestate în acea represiune, și s-a trasat o nouă „linie roșie” pentru opoziția politică.
În Tadjikistan, vreo revoltă gravă împotriva familiei Rahmon, aflată la putere, cu privire la un acord de frontieră, pare aproape imposibilă. În ultimul deceniu, opoziția politică de acolo a fost complet anihilată. Pe de altă parte, în ce privește cooperare între țările din regiune, așa, autoritare cum sunt, lucrurile par mai senine.
Împreună cu „drumurile neutre" din zona de securitate, de graniță, acordul de frontieră dintre Kârgâzstan și Tadjikistan a creat un cadru pentru împărțirea apei de la instalația de captare Golovnoi, care primește apa dintr-un râu cunoscut sub numele de Ak-Suu de către Kârgâzstan și Isfara de către Tadjikistan.
Tadjicii și kârgâzii împart deja apa de la această ecluză, dar aceasta a fost un alt motiv de dispută, mai ales în timpul războiului de frontieră de trei zile din 2021. Rămâne de văzut cum vor fi gestionate de acum în practică acestea și alte elemente de infrastructură comune.
Dar intenția există, iar tranziția celor două țări de la dușmani la prieteni este probabil să fie cimentată și mai mult la un summit trilateral fără precedent cu Uzbekistanul, care va avea loc în orașul tadjik Hujand la 31 martie.
Pentru ambele țări, Uzbekistanul a fost cândva un vecin „de coșmar”.
Situația s-a schimbat complet de când președintele Șavkat Mîrzioev l-a înlocuit pe Islam Karimov, după moartea acestuia, la conducerea celei mai populate țări din regiune, percepându-și vecinătatea prin prisma oportunităților, mai degrabă decât a amenințărilor, și acționând rapid pentru a pune capăt disputelor de frontieră.
În cadrul unei reuniuni a Consiliului Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului de la Geneva, Edil Baisalov, viceprim-ministru kârgâz, a calificat summitul drept „un pas important în consolidarea cooperării regionale" și a adus un omagiu unui „triumf istoric al voinței diplomatice și politice" din partea țării sale și a Tadjikistanului.
Pentru prima dată, această formulare flamboiantă nu pare chiar o exagerare.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
