ALMATÎ, Kazahstan – Vorbitorii la o conferință dedicată Asiei Centrale săptămâna aceasta s-au străduit din greu să găsească ceva bun de spus despre regiune sau, cel puțin, suficient de bun pentru a echilibra și compensa lucrurile rele care pot fi spuse.
Unii experți consideră că ferestrele de oportunitate pentru transformarea și adaptarea acestor țări se închid, pe fondul unui spațiu internațional remodelat de ascensiunea Chinei și războiul Rusiei în Ucraina și cu o criză climatică instaurată mult mai rapid, se pare, decât în mare parte din restul lumii.
Mulți au fost de acord că cele cinci state din Asia Centrală au înregistrat diferite grade de progres de la obținerea independenței în 1991.
Dar ei au subliniat că realizările au fost depășite de problemele care afectează regiunea, pe care corupția sistemică și autoritarismul caracteristice acestor țări le-au agravat.
Conferința La răscruce în Eurasia din 28-29 august a fost găzduită de Biroul Internațional pentru Drepturile Omului și Statul de Drept din Kazahstan, o organizație care, având 30 de ani de când a fost înființată, este aproape la fel de veche ca și fostele state sovietice moderne din regiune - Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.
Evenimentul a fost fără precedent, adunând atât lideri civici, cât și cadre universitare și peste 200 de experți în cel mai mare oraș al Kazahstanului, Almatî.
Dar, dincolo de sărbătorirea faptului că o organizație precum biroul a supraviețuit atât de mult într-un mediu ostil, au fost multe motive care le-au stârnit îngrijorarea celor prezenți.
În discursul său de deschidere, directorul biroului, Evgheni Jovtis, a spus că locuitorii acestei regiuni sunt „ostatici ai autoritarismului intern și ai presiunilor geopolitice”.
Tot mai nedemocratice
Jovtis a făcut un rezumat al sumbrelor evaluări făcute de monitorii internaționali ai libertății în cele cinci țări - evaluări susținute, în mod repetat, de observațiile de primă mână ale membrilor panelului.
Sub președinția lui Sadîr Japarov, Kârgâzstanul, o țară care adoptase de-a lungul anilor unele libertăți democratice, pare să fi abandonat cursa, trecând de la parțial liberă în ratingurile de supraveghere ale Freedom House la neliberă, la fel ca celelalte.
Și, după ce țara a renunțat la trei președinți în perioada de independență, uneori în circumstanțe sângeroase, faptul că multe dintre achizițiile democratice câștigate cu greu dispar peste noapte îi rănește pe mulți kârgâzi.
„Remarcabile sunt viteza și accelerația acestor procese. Să pierdem toate acele lucruri pentru care luptasem în decurs de câțiva ani. Desigur, te alarmează cu adevărat”, a spus Ciolpon Djakupova, șeful organizației nonprofit Legal Clinic Adilet cu sediul în capitala Kârgâzstanului, Bișkek.
În prima zi a conferinței, procurorii din Kârgâzstan au anunțat că au depus dosarul pentru a închide Kloop, o instituție de presă independentă bine cunoscută pentru investigațiile sale privind corupția în rândul elitei țării.
În prezent, mai toți cei peste douăzeci de activiști kârgâzi arestați pentru că se opuneau toamna trecută unui acord asupra frontierei care presupunea cedarea unui rezervor de apă Uzbekistanului sunt încă în închisoare și așteaptă un proces despre care mulți activiști cred că este folosit ca avertisment pentru viitorii disidenți.
Uzbekistanul a fost o altă mare dezamăgire în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, după ce libertățile au fost limitate în sfertul de secol și mai bine de guvernare dură sub răposatul dictator Islam Karimov.
Dar după ce a reformat industria bumbacului afectată de sistematica muncă forțată și a încurajat critica la adresa autorităților, al doilea lider Shavkat Mirziioev s-a întors la lecțiile de autoritarism ale lui Karimov. Ceea ce înseamnă că le este permis procurorilor și instanțelor de judecată să închidă disidenții, inclusiv jurnaliştii cetățeni care au fost beneficiarii direcți ai scurtei perioade de deschidere.
Nadejda Ataeva, o exilată uzbecă în Franța, care conduce Asociația pentru Drepturile Omului din Asia Centrală, a spus că orice evaluare a țării pe care Mirziioev o numește „Noul Uzbekistan” ar trebui să înceapă cu faptul că Akzam Turgunov, un apărător al drepturilor întemnițat și torturat în perioada lui Karimov, a încercat fără a reuși să înregistreze un ONG de nu mai puțin de 11 ori de când Mirziioev a preluat puterea în 2016.
Atunci când bloggerul uzbec Miraziz Bazarov a vorbit în favoarea drepturilor LGBT - și împotriva lui Mirziioev - statul a declanșat o campanie de persecuție care a ajuns la amenințări la adresa mamei lui Bazarov și a avocatului acestuia, le-a reamintit celor prezenți Ataeva.
Se pare că abuzurile de stat în Uzbekistan au devenit tot mai frecvente după represiunea sângeroasă de anul trecut din teritoriul autonom Karakalpakstan, unul dintre numeroasele exemple grave de represiune și nedreptate din partea statului față de minoritățile etnice din Asia Centrală.
Alte țări au cunoscut grade tot mai sporite de autoritarism cu mult timp în urmă.
Jurnalista tadjikă stabilită în Europa Humairo Bahtier i-a invitat pe toți să se gândească mai degrabă la Tadjikistan, decât la Turkmenistan, ca fiind cea mai represivă țară din Asia Centrală. Ea a prezentat în detaliu o lungă campanie guvernamentală împotriva opoziției politice, a presei independente și a mișcărilor civice începând cu 2010.
Dar Turkmenistanul pare a se afla totuși într-o categorie aparte. Ruslan Miatiev, redactor-șef al site-ului Turkmen.news, cu sediul în Olanda, a declarat spectatorilor unui grup de discuții privind libertatea presei că țara a „declarat război” internetului după ce a început să lucreze la un intranet în stil nord-coreean. Aproximativ trei sferturi din toate site-urile web sunt blocate în Turkmenistan, a declarat Myatiev.
Cea mai sângeroasă izbucnire de violență politică din regiune din ultimii ani a luat forma tulburărilor din ianuarie 2022 din Kazahstan, care s-au soldat cu cel puțin 238 de morți.
Principalul vorbitor, Erica Marat de la Universitatea Națională de Apărare din Washington DC, a declarat că evenimentele au demonstrat că „formula stabilității” promovată de primul președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, și alți lideri autoritari din regiune, „era în mod inerent instabilă”. „S-a bazat pe rețele de elită, nu pe instituții”, a argumentat Marat.
Iar cu o guvernare care nu este obișnuită să dea socoteală, ca mai peste tot în Asia Centrală, „protestele sunt inevitabile și pe viitor”, prezice Marat, având în vedere o „capacitate de auto-organizare în creștere” în regiune.
Complicata situație internațională
Având în vedere că aceste abuzuri de drepturi sunt generate de contexte specifice, ar părea ciudat să legăm situația din regiune de vecinii acestor țări.
Dar, dacă ne uităm la vecinii acestor țări...
După cum afirma analistul politic kârgâz Emil Juraev, „războiul Rusiei și influența globală crescândă a Chinei fiind chiar în vecinătate, nu pot fi vremuri bune pentru construirea democrației în Asia Centrală”.
Invazia Moscovei a exacerbat criza alimentară din Asia Centrală și a alungat, deopotrivă, zeci de mii de ruși de vârsta încorporării spre sud, Kazahstanul simțind din plin efectele exodului.
Pe de altă parte în Rusia, un număr și mai mare de migranți din Asia Centrală sunt captivii unei economii remodelate de sancțiuni, de o rublă în cădere și de eforturile Moscovei de a-i recruta pentru războiul din Ucraina.
Dar impactul general al războiului asupra atmosferei politice din regiune este un proces în evoluție, Juraev remarcând că cetățenii din unele țări „au început să-și pună întrebări mai îndrăznețe în ceea ce privește societățile lor”, inclusiv despre trecutul lor imperial și sovietic sub Rusia.
Adil Jalilov, directorul Medianet, o organizație nonprofit axată pe mass-media din Kazahstan, s-a plâns că războiul din Ucraina a agravat dezinformarea care făcea deja ravagii în publicațiile locale.
Falsurile rusești au devenit o problemă atât de mare în Kazahstan, spune Jalilov, încât experții se tem că guvernul ar putea folosi problema ca pretext pentru a întări controlul asupra spațiului online.
Rusia a jucat un rol-cheie în menținerea regimului autoritar al Kazahstanului în ianuarie 2022.
Potrivit experților, forțele de menținere a păcii conduse de Moscova au ajutat la consolidarea controlului armatei și poliției locale, care s-au sustras în mare măsură răspunderii penale pentru rolul lor în represiunea în care au fost uciși civili mitraliați la grămadă, precum și pentru torturarea sistematică a deținuților arestați în timpul crizei.
Puterea economică China este o influență mult mai puțin evidentă în regiune, dar nu mai puțin toxică, potrivit unor vorbitori.
Începând din 2016, Beijingul a supervizat o represiune gigantică a statului, deseori comparată de activiști cu un genocid, în regiunea sa vestică Xinjiang, unde etnicii uiguri, kazahi și kârgâzi au fost încarcerați în masă.
Supraviețuitorii acestei uriași crize umanitare pot fi găsiți în mai multe țări din Asia Centrală, în special în Kazahstan, dar ei trăiesc adesea fără documente sau drepturi, deoarece „nu există nicio țară din această regiune care să fie pregătită să își pună în pericol relațiile cu China”, potrivit lui Ainei Șormonbaeva, șefa Inițiativei juridice internaționale cu sediul la Almatî.
Luând cuvântul în cadrul conferinței prin intermediul unei legături video, Steve Swerdlow, avocat specializat în drepturile omului și profesor universitar la University of Southern California, a menționat utilizarea tehnologiei chineze de recunoaștere facială pentru a-i viza pe activiștii din Asia Centrală.
Swerdlow a spus că reuniunea 5+1 a șefilor de stat din Asia Centrală cu președintele american Joe Biden, în marja Adunării Generale a Națiunilor Unite de la New York, la sfârșitul lunii septembrie, a fost o „ocazie unică” de a pune drepturile omului în prim-planul relațiilor Washingtonului cu Asia Centrală.
Dar, chiar dacă Washingtonul încearcă să construiască un consens asupra problemelor legate de război, ca de pildă respectarea sancțiunilor împotriva Moscovei, va dori el să facă asta? Și în ce măsură donatorii occidentali și organizațiile internaționale - presupușii aliați ai societății civile din regiune - își îndeplinesc datoria față de partenerii lor în această atmosferă tot mai nedemocratică?
Sebastien Peyrouse de la Elliott School of International Affairs de la Universitatea George Washington a încercat să dea un răspuns detaliat acestei întrebări, iar criticile sale au fost reluate de activista tadjikă pentru drepturile omului, Nigina Bahrieva.
„De cele mai multe ori vedem că multe organizații internaționale încearcă să reacționeze și să se adapteze situației, mai degrabă decât să încerce să apere drepturile omului”, a spus Bahrieva despre Tadjikistan, unde în ultimii ani sute de organizații ale societății civile au preferat să se desființeze pe fondul presiunii tot mai mare a statului.
Criza climaterică în timp real
Zonele în care se intersectează un management local prost și un mediu geopolitic dur sunt nenumărate, dar este greu să ne gândim la una mai presantă decât cea a schimbărilor climatice
Asia Centrală este una dintre cele mai afectate de secetă, iar Kazahstanul, în special, suferă în ultimul timp din această cauză.
A noua țară ca mărime din lume după teritoriu depinde de râurile care izvorăsc din alte țări pentru o mare parte a apei sale. Nivelurile apei din râuri precum Ural, care curge din Rusia și Irtiș, aflat în aval de China, au scăzut în ultimii ani.
Între timp, fluxurile reduse din Volga și Ural din Rusia în Marea Caspică au făcut ca volumul celui mai mare corp de apă interioară din lume să se afle sub amenințarea dezastrului care a secat Marea Aral.
Expansiunea industriei și a agriculturii din țările din amonte reduce și mai mult fluxul slab de apă de la izvoare.
Dar Astana are puțină influență asupra Beijingului, iar relațiile sale cu Rusia sunt încordate din cauza neutralității guvernului kazah față de invadarea Ucrainei.
În schimb, luna aceasta a dovedit cum problemele generate de administrarea apelor ar putea adânci tensiunile în interiorul regiunii, pe măsură ce aglomerația la frontieră a crescut pe partea Kârgâzstanului la granița cu Kazahstanul, la scurt timp după ce autoritățile kârgâze au anunțat că nu mai este apă într-un rezervor care din care se alimentează terenurile agricole din sudul Kazahstanului.
Kârgâzstanul a declarat că și-a îndeplinit acordul de împărțire a apei cu Kazahstanul, deși autoritățile kazahe încearcă să negocieze pentru mai mult înainte ca recoltele din fertila provincie Jambyl să se usuce din cauza verii calde și uscate.
Vadim Ni, președintele consiliului de administrație al Fondului Social Ecologic, a susținut că, într-o lume în încălzire, guvernele din regiune ar trebui să ia decizii dificile și să renunțe la felul obișnuit de a face afaceri.
„Fie nu există apă, fie e tot mai puțină, iar oficialitățile vor să fie cultivat mai mult pământ, cu culturi care pretind mai multă apă pentru că sunt mai profitabile. Nu vor să înțeleagă că nu este suficientă apă nici în amonte, nici în aval”, se plânge Ni.
Și în făcând o analogie a problemelor de mediu din regiune cu cele politice, Ni spune că schimbările climaterice „vor discrimina, persecuta și chiar tortura” oamenii din Asia Centrală dacă guvernele și societățile nu sunt în măsură să ia decizii comune și durabile la această problemă.