Linkuri accesibilitate

O aeronavă din R. Moldova lucrând pentru ONU mai așteaptă instrucțiuni pentru evacuare din Afganistan


Afganii (stânga) se adună pe aeroport în vreme ce militarii americani fac de gardă, Kabul, 16 august 2021.
Afganii (stânga) se adună pe aeroport în vreme ce militarii americani fac de gardă, Kabul, 16 august 2021.

Autoritățile moldovene spun că pe teritoriul Afganistanului, unde talibanii au răsturnat pe 15 august guvernul sprijinit de Occident, se mai află o aeronavă moldoveană cu echipaj care include cetățeni moldoveni, lucrând pentru o subdiviziune a ONU.

Autoritatea Aeronautică Civilă a R. Moldova a făcut precizările într-un comunicat pe 16 august, în timp ce numeroase țări încearcă să-și evacueze cetățenii din Afganistan, după ce talibanii au preluat controlul la Kabul, iar președintele afgan Ashraf Ghani a fugit în străinătate.

După luptele între talibani și trupele afgane de securitate, orașul Kunduz, nordul Afganistanului, 8 august 2021
După luptele între talibani și trupele afgane de securitate, orașul Kunduz, nordul Afganistanului, 8 august 2021

„Companiile aeriene care erau contractate pentru a opera în Afganistan au fost evacuate. Actualmente, doar o singură aeronava se mai afla pe teritoriul Republicii Afganistan”, se spune în comunicat.

Nu se precizează câte alte aeronave și cetățeni moldoveni au fost evacuați, tipul aeronavei moldovene rămasă în Afganistan, locul aflării ei sau numărul cetățenilor moldoveni membri ai echipajului.

În comunicat, se spune însă că aeronava „așteaptă instrucțiunile părții contractante” în vederea evacuării și că nicio companie aeriană moldoveană care transportă pasageri nu survolează spațiul aerian al Republicii Afganistan

Autoritatea de aviație civilă afgană a recomandat la 16 august companiilor aeriene să evite zborurile comerciale prin spațiul aerian al țării, plecările și sosirile din Afganistan fiind controlate acum exclusiv de militari.

Controlul la aeroportul internațional de la Kabul este exercitat de trupele americane, care sprijină procesul evacuării, aeroportul fiind asaltat de mii de afgani și străini în încercarea de a se refugia de teama instaurării în țară a unui regim islamist dur.

Nu se știe câți cetățeni moldoveni se află actualmente în Afganistan.

Nu se știe câți cetățeni moldoveni se află actualmente în Afganistan. Ministerul de Externe a spus la 16 august că nu a primit solicitări de repatriere din Afganistan din partea cetățenilor moldoveni.

„În caz de necesitate, ministerul se va implica plenar în procesul de evacuare a cetățenilor moldoveni prin asigurarea comunicării coordonate prin canale diplomatice cu țări partenere care dispun de o reprezentanță diplomatică la Kabul”, se spune într-un comunicat.

R. Moldova s-a aliniat unei declarații comune susținute de peste 70 de țări prin care se solicită să se permită plecarea cetățenilor afgani și străini care doresc să părăsească Afganistanul, iar aeroporturile și punctele de trecere a frontierei să rămână deschise, a mai spus ministerul de Externe.

Republica Moldova nu a participat la campania de aproape 20 de ani condusă de Statele Unite în Afganistan, dar companii moldovene au prestat servicii pentru subdiviziuni ale ONU.

În februarie 2019, autoritățile moldovene au anunțat că doi piloți de elicopter moldoveni au fost eliberați în Afganistan, după ce au petrecut în captivitatea talibanilor aproape trei ani și jumătate.

Lionel Buruiană și Mihai Crihan, piloți ai firmei „Valan International Cargo Charter”, au fost capturați de talibani în noiembrie 2015, când elicopterul lor Mi-17 care îndeplinea o misiune civilă de transport de persoane a aterizat forțat în provincia Faryab din nordul Afganistanului. S-a relatat că un al treilea moldovean membru al echipajului ar fi fost ucis.

Talibanii au preluat controlul la Kabul duminică, după ce ofensiva lor s-a accelerat în ultima săptămână, guvernul afgan cedând oraș după oraș, în multe cazuri fără luptă.

Ofensiva talibanilor a fost lansată în luna mai, când Statele Unite au anunțat că încep retragerea trupelor americane și aliate din țară, după aproape două decenii.

Statele Unite au invadat Afganistanul în 2001 pentru a distruge rețeaua Al-Qaeda responsabilă de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, care era găzduită de talibanii aflați la putere la Kabul.

Președintele american Joe Biden și-a apărat decizia retragerii, spunând că, în cei 20 de ani de război, Statele Unite au investit enorm în Afghanistan, dar că nu pot rămâne la nesfârșit în mijlocul unui conflict civil din altă țară.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG