Linkuri accesibilitate

Ajutoare anuale pentru veterani, lichidatori de la Cernobîl și foști deportați


Documentul aprobat de Guvern reprezintă un prim pas în implementarea reformei sistemului de asistență socială „Restart”.
Documentul aprobat de Guvern reprezintă un prim pas în implementarea reformei sistemului de asistență socială „Restart”.

Mai multe categorii de persoane cu dizabilități și familiile acestora vor primi anual câte un ajutor material în sumă fixă. Guvernul a aprobat, pe 19 iulie, un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative, pentru a pune în aplicare reforma sistemului de asistență socială „Restart”.

Câte 1.000 de lei anual vor primi persoanele cu dizabilități care au luptat în războiul din Afganistan și în conflictul de pe Nistru, care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, precum și familiile celor decedați.

Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi câte 10.000 de lei anual. Soții participanților la cel de-al Doilea Război Mondial căzuți la datorie sau ai celor care s-au ales cu dizabilități în război și ulterior au decedat vor primi câte 1.000 de lei.

De ajutor material anual în valoare de 1.000 de lei vor beneficia și victimele reabilitate ale represiunilor politice din anii 1917–1990.

Documentul aprobat de Guvern reprezintă un prim pas în implementarea reformei sistemului de asistență socială „Restart” și conține rectificări la 19 legi care vizează protecția socială a populației.

Principalele modificări legislative se referă la instituirea agențiilor teritoriale de asistență socială, care vor prelua atribuțiile în acest domeniu de la primării și reorganizarea modului de finanțare a asistenței sociale.

Reforma a fost lansată în luna martie de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și urmărește asigurarea unui acces uniform și echitabil al populației la servicii sociale de calitate.

  • 16x9 Image

    Eugenia Apostu

    Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG