Linkuri accesibilitate

„Albastru de Danilişin”


Tablou de Anatol Danilişin

De cel puţin o mie de ani, albastrul este culoarea preferată a europenilor, acum „oficializată” prin adoptarea drapelului înstelat al UE; olandezul Vermeer, „eminamente un pictor al albastrului” (Michel Pastoureau), îi dă strălucirea, conferindu-i totodată literele sale de nobleţe; mari artişti ai secolului XX au, rând pe rând, câte o „perioadă albastră”, infuzând astfel sânge proaspăt milenarei tradiţii.

Un artist „cu sânge albastru” este şi basarabeanul Anatol Danilişin (n. 1960), pictor de mare rafinament, ale cărui pânze sunt tot atâtea ferestre cu vedere spre Transcendenţă, peisajele sale metafizice având ceva din luminozitatea unduioasă a dealurilor noastre, acele „dulci sfere-mpădurite,/ ascunse jumătate în văzduh” ce definesc spaţiul mioritic. În descendenţa secularei tradiţii – păstrând proporţiile, aş spune că mănăstirea Voroneţ este Capela noastră Sixtină în aer liber –, se poate afirma că paleta naţională s-a îmbogăţit, prin opera artistului plastic născut la Frasin, Donduşeni, cu „albastru de Danilişin”, care trebuie omologat ca atare.

Nu-i puţin lucru să dai glas & nume unei culori, celei mai europene* dintre toate!

________

* „Anume aici rezidă una dintre caracteristicile principale ale albastrului în simbolica occidentală a culorilor: nu face valuri, este calm, pacific, îndepărtat, aproape neutru. Bineînţeles, te face să visezi (nimic nou, în cazul dat, la poeţii romantici, la floarea albastră a lui Novalis, la blues-uri), dar acest vis melancolic are în el ceva anesteziant. Astăzi se vopsesc în albastru pereţii spitalelor; în albastru sunt îmbrăcate toate medicamentele din familia calmantelor; albastrul este folosit în codul rutier pentru a exprima tot ce este autorizat; albastrul este solicitat în calitate de culoare politică moderată şi consensuală. Albastrul nu agresează, nu încalcă nimic; el salvează şi adună. Marile organisme internaţionale nu s-au înşelat atunci când şi-au ales albastrul drept culoare emblematică: altădată vechea Societate a Naţiunilor, apoi, în zilele noastre, ONU, UNEASCO, Consiliul Europei, Uniunea Europeană. Albastrul a devenit o culoare internaţională chemată să promoveze pacea şi buna înţelegere între popoare; căştile albastre ale ONU acţionează în acest sens în mai multe puncte fierbinţi de pe glob. Albastrul a devenit culoarea cea mai pacifistă, cea mai neutră dintre toate.”

(Michel PASTOUREAU, Albastru. Istoria unei culori, Cartier, 2006)

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG