Linkuri accesibilitate

„Despre deschiderea în Transnistria a unor secții de votare pentru alegerile din Ucraina nici nu poate fi vorba”


La alegerile din octombrie 2015, Kiev
La alegerile din octombrie 2015, Kiev

Șeful oficiului consular al Ucrainei, în dialog cu Europa Liberă.

Luna aceasta în Ucraina au loc alegeri prezidențiale. Potrivit consulatului ucrainean de la Chișinău, în R. Moldova trăiesc circa 80 de mii de persoane cu pașapoarte ucrainene, dintre care 90% - în regiunea transnistreană. Nu este însă de așteptat ca participarea la vot să fie foarte mare, având în vedere că anii trecuți la alegeri s-au prezentat doar 2-3 mii de persoane, a decalrat într-un interviu cu Europa Liberă șeful secției consulare din cadrul Ambasadei, Mihailo Harișin.

Pentru alegerile prezidențiale Comisia Electorală ucraineană a înregistrat un număr record de candidaţi - 44 la număr. Doar o mica parte dintre aceștia sunt cunoscuți potențialilor alegatori din Republica Moldova.

Etnicii ucraineni constituie cea mai numeroasă minoritate din Republica Moldova. În statisticile oficiale figurează aproape 200 de mii de persoane. Nu toți însă au și acte ucrainene, dat fiind faptul că Ucraina nu acceptă deținerea dublei cetățenii. Majoritatea persoanelor care au acte de identitate ucrainene locuiesc în Moldova în baza permisului de ședere.

Europa Liberă: Cum se pregătește Ambasada Ucrainei de alegeri pe teritoriul Republicii Moldova? Adică cum va avea loc procedura din punct de vedere tehnic?

Mihailo Harișin
Mihailo Harișin

Mihailo Harișin: „Știți că anul 2019 este unul al alegerilor în Ucraina – pe 31 martie vor avea loc alegerile președintelui Ucrainei, iar pe 27 octombrie, așa cum se așteaptă, trebuie să aibă loc alegeri în Rada supremă. Și aici una din sarcinile cele mai importante ale instituțiilor diplomatice ucrainene în Moldova, dar și în orice altă țară, este de a crea pentru alegători condiții adecvate pentru ca aceștia să-și poată îndeplini acest drept constituțional.

Una din sarcinile principale este de a avea bine pusă la punct lista alegătorilor care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova. Iar a doua sarcină importantă este asistența acordată activității comisiilor electorale care vor lucra la secțiile de votare de pe teritoriul Moldovei. Avem în vedere în primul rând asistența pe care o pot oferi instituțiile diplomatice în asigurarea material-tehnică a activității comisiilor electorale, asistența informațională, securitatea și alte componente prevăzute de legislația Ucrainei. Aici vreau să subliniez în mod special că instituțiile diplomatice nu se implică în niciun fel și nu substituie activitatea comisiilor electorale. Este vorba doar despre oferirea asistenței în asigurarea materială și organizatorică.

În plus, ambasada Ucrainei are în competența sa partea informațională, de explicare a aspectelor ce țin de legislația ucraineană referitoare la alegeri, despre procedura alegerilor, despre documentele de care este nevoie. Pentru asta folosim toate mijloacele moderne, printre care mass media, resursele de pe internet, apelăm la comunitatea ucraineană, inclusiv prin comunicarea cu voi, jurnaliștii.”

Europa Liberă: Aveți ceva cifre legate de numărul de secții de votare care vor fi deschise în Republica Moldova și cam unde vor fi amplasate ele?

La Chişinău este strada Vasile Lupu 17, ambasada Ucrainei. Iar la Bălți este Consulatul Ucrainei de pe strada Kiev 143...

Mihailo Harișin: „Da, aceste secții există deja de câțiva ani. În 2012 a fost o decizie a Comisiei electorale centrale a Ucrainei și pe teritoriul Republicii Moldova au fost confirmate două secții de votare pentru străinătate – cea de pe lângă ambasada Ucrainei în Republica Moldova de la Chişinău, și de pe lângă Consulatul Ucrainei în orașul Bălți. Avem aceste două reprezentanțe diplomatice și pe teritoriul acestor două instituții sunt deschise aceste două secții de votare.

Folosindu-mă de ocazie, cred că voi spune și adresa, ca oamenii să știe unde să vină. La Chişinău este strada Vasile Lupu 17, ambasada Ucrainei. Iar la Bălți este Consulatul Ucrainei de pe strada Kiev 143.”

Europa Liberă: Cât de multă lume așteptați la secțiile de votare?

Mihailo Harișin: „Moldova este o țară unde locuiește un număr important de cetățeni ai Ucrainei, nu doar etnici ucraineni. Dacă e să luăm în general pe Moldova, atunci avem aproximativ 80 de mii de cetățeni ai Ucrainei. Dacă e să luăm sectorul consular de pe lângă Ambasadă, centrul și sudul Moldovei, atunci avem aproximativ 50 de mii de cetățeni ai Ucrainei care au drept de vot și pot participa la alegeri. Interesant este că aproximativ 90 la sută dintre aceștia sunt cetățeni care locuiesc pe malul stâng al Republicii Moldova.

Cum arată practica anilor precedenți, la alegeri participă aproximativ 2-3 mii de persoane, cel puțin la Chişinău. E un număr nesemnificativ. Adică experiența arată că aceste două secții de votare, din Chişinău și Bălți, sunt suficiente pentru ca oamenii să-și poată realiza dreptul lor de vot. Acestea sunt amplasate cam în mijlocul sectoarelor consulare, astfel încât pentru oameni în principiu nu este foarte departe să vină la secția lor să voteze.”

Europa Liberă: Vroiam să vă întreb despre ucrainenii din regiunea transnistreană – aceștia unde pot vota cel mai ușor? Mai degrabă la Bălți și Chişinău, sau totuși la secțiile de votare din Ucraina?

Mihailo Harișin: „În Ucraina nu. Doar la Bălți și Chişinău - avem doar aceste două secții de votare. Cetățenii Ucrainei care locuiesc în Transnistria în raioanele de mai sus, adică Râbnița și Camenca, pot vota la Bălți, pentru că ei acolo stau la evidență consulară. Iar cei care locuiesc de la Dubăsari și mai jos trebuie să vină la secția de votare de la Chişinău, cea de pe lângă Ambasada Ucrainei.”

Europa Liberă: Din punct de vedere tehnic există posibilitatea de a merge și a vota în Ucraina?

Cetățenii Ucrainei care locuiesc în Transnistria pot vota la Chișinău sau Bălți...

Mihailo Harișin: „Există. Dar pentru asta e nevoie de niște proceduri – persoana trebuie din timp să-și ridice înscrierea de la secția de votare la care este arondată și să-și schimbe adresa electorală – fie permanent, fie provizoriu. Și atunci va putea vota concret la secția la care are stabilit domiciliul. Toate cerințele și procedurile sunt afișate pe site-ul Comisiei electorale centrale – oamenii pot intra acolo, pot face cerere, pot face cunoștință cu procedura care trebuie parcursă pentru a-și putea asigura dreptul la vot.”

Europa Liberă: Adică și în anii trecuți cei care mergeau din Transnistria să voteze în Ucraina parcurgeau aceeași procedură?

Mihailo Harișin: „Probabil cineva o fi mers, pentru că oamenii circulă, e normal. Și dacă omul vrea să voteze acum există toate posibilitățile. Singura chestie este că din timp trebuie să-și facă înregistrarea, să scrie o cerere și să indice adresa unde se va afla în ziua respectivă pentru a fi inclus în listă acolo.

Adică, alegătorul nu poate vota unde vrea ei, ci doar concret acolo unde va fi înregistrat. Astfel este exclus așa-numitul fenomen al „caruselului electoral”.”

Europa Liberă: Spuneați că informația despre concurenți ajunge la alegătorii locali prin intermediul presei din Republica Moldova, a presei ucrainene etc. Credeți că este suficientă informația care există în Republica Moldova pentru ca cetățenii Ucrainei să poată face o alegere conștientă?

Mihailo Harișin: „În orice caz noi lucrăm strâns cu organizațiile obștești ucrainene și de pe malul drept, și de pe malul stâng. Acestea la rândul lor lucrează cu membrii și simpatizanții lor și astfel informația ajunge în regiune, în localități. Există o rubrică specială și pe site-ul Ministerului de Externe al Ucrainei, și pe site-urile Ambasadei și Consulatului unde plasăm informații de actualitate. Comunicăm și prin contacte directe atunci când lucrăm cu oamenii, când avem consultații consulare, inclusiv în deplasările secției consulare mobile în regiunile Republicii Moldova, inclusiv în Transnistria. Informația circulă bine și prin intermediul presei. Adică eu cred că sunt suficiente surse de informare. Cel puțin noi folosim toate canalele de informare moderne și legale care există.”

Lucrăm strâns cu organizațiile obștești ucrainene și de pe malul drept, și de pe malul stâng...

Europa Liberă: Ați spus că vă așteptați la câteva mii de alegători la secțiile de votare, asta în condițiile înc are există câteva zeci de mii de cetățeni ucraineni cu acte în regulă, iar etnici ucraineni - și mai mulți. De ce doar câteva mii vin la alegeri?

Mihailo Harișin: „Este doar din cauza faptului că atâția oameni merg în mod tradițional să voteze. Știți probabil că acum în toată lumea există tendința ca activismul oamenilor să nu fie foarte mare și alegerile din Republica Moldova sunt o confirmare în plus în acest sens – mai puțin de jumătate din alegători s-au prezentat la vot, dacă e să credem cifrelor oficiale.

Există condiții pentru participare pentru toată lumea. Anii trecuți așa a fost, și probabil că și în acest an va fi la fel – organizațiile neguvernamentale organizau ajutor în transportarea votanților, oamenii veneau organizat. Adică, cine vroia să vină la alegeri o putea face.”

Europa Liberă: Am discutat cu unii experți care s-au ocupat de Ucraina și ei ne spuneau că nu există o legătură foarte puternică dintre cetățenii ucraineni din Moldova și Kievul oficial – la nivelul Guvernului, la nivelul unor programe de stat. În orice caz experții spuneau că până în 2014 a existat un interes foarte mic al Kievului față de aceste comunități din afară și respectiv a cetățenilor ucraineni de a vota. Vedeți vreo revigorare a acestui interes în ultimii ani?

Mihailo Harișin: „Eu cred că în realitate cauza este cu totul alta. Oamenii trăiesc departe și nu toți au destule mijloace, destui bani pentru a veni la Chişinău și Bălți și a vota. Sunt mulți pensionari cărora la fel le este greu să vină aici. Tinerii mulți pleacă în străinătate. Așa că aici cauze sunt multiple.

În ceea ce privește situația de până în 2014 despre care ați întrebat, pot spune din propria experiență din mandatul meu precedent că atunci exista un program de asistență a conaționalilor din străinătate, organizat de președintele Victor Iușcenko de atunci. Comunitățile ucrainene și școlile cu predare în limba ucraineană din toată Republica Moldova, nu doar din Transnistria, primeau o asistență materială consistentă din partea statului ucrainean. Și de aceea nu cred că legătura era slabă – era normală, ca peste tot, ca a oricărei alte comunități cu patria istorică.”

Europa Liberă: Nu a existat dorința de a deschide o secție de votare în regiunea transnistreană, sau acest lucru este exclus în principiu?

Mihailo Harișin: „Este un lucru imposibil în principiu, nu doar teoretic, pentru că teritoriul Transnistriei este în prezent un teritoriu cu un statut nedeterminat și necontrolat de autoritățile centrale ale Republicii Moldova. Și despre deschiderea unor secții de votare acolo nici nu poate fi vorba. Totul se face exclusiv în câmpul legal reglementat de legile Republicii Moldova, ale Ucrainei și de acordurile internaționale.

În acest moment, după cum am mai spus, Ucraina are două reprezentanțe pe teritoriul Republicii Moldova – este vorba despre Ambasada de la Chişinău și Consulatul de la Bălți. Pe teritoriul acestor instituții ucrainene și sunt deschise secțiile de votare. Am mai spus de la început că acestea sunt amplasate în așa fel încât Bălțiul și Chişinăul sunt în centrul sectoarelor consulare și este o distanță aproximativ egală pentru cei care vor să vină din nordul sau din sudul, din vestul sau din estul sectorului electoral – distanțele sunt cam la fel. Și în principiu aceste secții de votare sunt suficiente pentru realitățile zilei de azi.”

XS
SM
MD
LG