Linkuri accesibilitate

Alexandru Mustea: „O pandemie este o catastrofă umanitară și doar cu investițiile în medicină e imposibil să fie evitată”


Doctorul Alexandru Mustea
Doctorul Alexandru Mustea

Alexandru Mustea are 45 de ani și provine dintr-o familie de medici. Acesta a activat în R Moldova timp de cinci ani, după care în 1995 a plecat în Germania, unde şi-a început cariera cu un stagiu la Berlin, ca mai apoi să fie numit medic-şef în oraşul Greiswald. Profesor universitar, doctor în medicină, Alexandru Mustea actualmente este director al unei clinici din Bonn. El explică într-un interviu pentru Europa Liberă cum administrează Germania eficient pandemia de coronavirus şi care este secretul acestei țări pentru mortalitatea redusă la Covid-19.

Interviu cu medicul Alexandru Mustea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:25 0:00
Link direct

Europa Liberă: Să vorbim despre această pandemie. Germania este considerată și dată drept exemplu de succes de luptă cu epidemia în Europa, dar în ultimele zile se pare că numărul celor infectați a început să crească. Cum explicați că în Germania rata mortalității din cauza coronavirusului e scăzută, cu toate că numărul bolnavilor e mare? De ce acolo se descurcă atât de bine cu această pandemie?

Sistemul nostru german a reacționat la timp...

Alexandru Mustea: „Eu cred că Germaniei i-a mers foarte mult, deoarece nu s-a început în Germania pandemia, dar s-a început în China și după asta s-a transferat în alte țări și noi am avut un pic de timp să studiem și să luăm toate know-how-urile sau toate opțiunile necesare și toate posibilitățile pentru a preveni această pandemie. Și aveți dreptate, noi, conform datelor de azi-dimineață, pe care eu le primesc în fiecare zi, noi avem în Germania 157.641 de concetățeni care sunt infectați, și de ieri până astăzi s-au infectat 1.304 pacienți noi. Și în Germania, în total, au murit numai 6.115 pacienți. Dacă săptămâna trecută pe zi aveam câte 5.000-6.000 de pacienți noi, acum avem numai câte 1.300 de pacienți care se molipsesc în 24 de ore; dacă înainte se infectau de la un pacient patru oameni, acum se infectează cu mult mai puțini oameni, adică de la un om se molipsește doar un om. Sistemul nostru german a reacționat la timp, așa că noi am avut posibilități pentru a crea paturi de terapie intensivă cu posibilitatea de a face respirație artificială la pacienți. Bunăoară, în această perioadă de timp, noi am creat secții speciale pentru pacienți care au probleme cu tractul respirator sau coronavirus și ei sunt izolați de alți pacienți. De asemenea, am redus numărul de operații pe zi pentru pacienții care au nevoie de terapie intensivă, astfel ca să păstrăm paturile pentru terapie intensivă pentru pacienți în caz dacă pandemia aceasta va lua o direcție pe care nu o putem controla. De exemplu, la noi în spital avem posibilitatea până la 40 de pacienți să conectăm la aparatele pentru respirație artificială, ieri în Clinica universitară din Bonn erau numai patru pacienți conectați la respirare artificială din cei 18 care sunt în total în spitalul nostru la tratament. De luni, fiecare pacient care intră pentru tratament chirurgical, noi îl controlăm dacă este infectat sau nu cu coronavirus. Ei vin cu o zi mai înainte de operație și a doua zi noi îi operăm.”

Europa Liberă: Ce alte modificări a făcut Germania pentru această pandemie de coronavirus? Ce altceva a schimbat Germania?

Am împărțit echipa mea de medici în două grupe, așa ca noi să nu avem contacte unii cu alții...

Alexandru Mustea: „Noi am reacționat imediat ce a fost declarată pandemia și în clinica noastră eu am organizat astfel că am împărțit echipa mea de medici în două grupe, așa ca noi să nu avem contacte unii cu alții, adică scripting am făcut și în caz dacă se molipsește o jumătate de echipă, a doua jumătate poate funcționa și acorda 24 de ore pentru pacienți serviciile medicale. De asemenea, am omis toate contactele între noi, între medici, toate conferințele medicale dimineața se fac la telefon sau prin videoconferințe; la vizite dimineața în secție merge doar un medic și o asistentă medicală, dar nu așa cum mergeau de obicei 2-3 medici să vadă pacienții. La fel noi am interzis să intre în spital cu pacientul rudele sau persoana de însoțire a pacientului. Deci, intrarea în spital este interzisă, adică la ușa centrală rămâne afară persoana de însoțire și noi luăm doar pacientul. Excepție fac copiii sau în cazurile excepționale cu pacientul muribund poate să intre persoana de însoțire sau familia să-și ia rămas bun. Noi operăm în continuare, dar pacienților le explicăm că planificăm operația pentru a doua zi, dar dacă situația se schimbă, atunci o să omitem operația sau o s-o amânăm pe altă dată, dacă o să avem nevoie de patul respectiv pentru pacienți cu coronavirus. În fiecare secție avem un set special de urgență, în caz dacă apare un pacient cu coronavirus, noi să ne putem izola, îmbrăca corespunzător și purta mască specială. De asemenea, în sala de operație avem setul de urgență și în principiu acestea sunt măsurile de precauție. O dată în săptămână ne întâlnim, analizăm situația și facem recomandările pentru Clinica universitară. Totodată, am început să producem noi înșine materiale pentru dezinfecția mâinilor și am procurat rezerve de echipament pentru izolare.”


Europa Liberă: Ar fi bine să explicați pentru cei sceptici care cred că nu e neapărat să poarte măști, să poarte mănuși... Iată chiar Germania, pe fundalul ridicării unor restricții, oricum responsabilii din sănătate cer oamenilor să rămână acasă cât mai mult posibil, să rămână crucială păstrarea distanței sociale. De ce e nevoie să fie respectate aceste măsuri?

Alexandru Mustea: „Deci, s-au închis școlile, toți copiii stau acasă și fac lecțiile online, s-au închis toate bazinele, toate activitățile de sport și sunt interzise contactele cu alte familii, adică maximum o persoană poate să vină în familie și dacă iese afară cineva, nu mai mult de trei-patru persoane și pot să vină în contact numai cu o singură persoană care nu-i membru al familiei, respectând distanța de 1,5 metri. Începând de luni, de asemenea este necesar de a purta o mască în locurile publice, de exemplu, în transport sau când merg la magazine după cumpărături. Virusul se răspândește prin aerosoli, adică prin strănut sau prin tuse și din această cauză în Germania de luni s-a introdus legea de a purta mască. Măștile obișnuite sau cele cusute de mână nu te protejează să nu te molipsești de virus, dar ele protejează în caz dacă ești infectat să nu-i infectezi pe cei din jur, deoarece în urma tusei sau a strănutului picăturile de aerosoli vor rămâne în mască. Și aceasta-i precauția. În spital, noi purtăm obligatoriu măștile, când avem contact cu pacienții tot suntem cu măști, dar mănuși nu purtăm, deoarece nu sunt date suficiente că virusul se împrăștie prin mânerul de la ușă sau prin haine ș.a.m.d. Deci, când facem primirea pacienților în policlinică purtăm doar mască, nu dăm mâna cu pacienții sau cu colegii, ne salutăm doar din priviri și, din păcate, nu se vede dacă zâmbești sau nu, fiindcă porți permanent o mască...”

Noi avem în clinică peste 80 de colegi care sunt infectați, dar asta nu înseamnă că ei sunt simptomatici sau necesită o terapie...

Europa Liberă: Și ce mesaj aveți pentru colegii Dvs. din Republica Moldova? În rândul personalului medical s-au înregistrat foarte multe cazuri de infectare, sunt și decese. Ce sugestii aveți pentru colegii Dvs. de aici, de acasă?

Alexandru Mustea: „Situația e la fel și aici. Noi avem în clinică peste 80 de colegi care sunt infectați, dar asta nu înseamnă că ei sunt simptomatici sau necesită o terapie. Eu îi sfătui să ne comportăm așa cum se comportă un medic în situație de pandemie, să păstrăm calmul și să acordăm servicii în continuare pentru pacienții noștri. Sper că cu timpul vom avea un vaccin pentru acest virus și sper că peste vreo 4, 5, 6 luni vom reveni la rutina noastră și vom lucra în continuare ca și până la pandemie.”

Europa Liberă: Cât de important este ca statul să investească mai mult în domeniul sănătății?

Alexandru Mustea: „Medicina în orice stat are prioritate. Și eu pot vorbi despre Germania. La noi problema nu este cred că în investițiile în medicină, aici problema este în lipsa infirmierilor și a personalului medical, a asistenților medicali pentru sălile de operație. Cred că o pandemie este o catastrofă umanitară și doar cu investițiile în medicină e imposibil să fie evitată. Foarte important este să fie persoane profesioniste care cunosc regulile și știu cum trebuie de ieșit dintr-o epidemie. Cred că epidemia asta de coronavirus din 2019-2020 o să ne învețe cum în viitor să stopăm o catastrofă în faza inițială, atunci când este epidemie și nu a ajuns la o pandemie.”

Europa Liberă: Dar acolo, în Germania, există o celulă de criză creată doar din doctori?

Alexandru Mustea: „Exact! Este celulă de criză în Germania și este celulă de criză în fiecare spital, și în fiecare policlinică, și în fiecare universitate. La noi, în celula de criză sunt șefii de clinici, managerul spitalului, virusologul din spital, șeful pentru igienă, de asemenea, șefa pe toate surorile medicale și încă o persoană care răspunde pentru toate cumpărăturile, aprovizionarea spitalului. Întâlnirile noastre, la început, când a fost declarată pandemia, aveau loc zilnic, apoi am redus la o dată la 2-3 zile, iar acum ne întâlnim o dată în săptămână. În caz de necesitate, în decurs de o oră noi ne întâlnim între noi. De asemenea, fiecare cadru medical 24 din 24 de ore are telefonul inclus și în caz de o catastrofă este obligat să vină imediat la clinică.”

Foarte important este să fie persoane profesioniste care cunosc regulile și știu cum trebuie de ieșit dintr-o epidemie...

Europa Liberă: Pe parcursul celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova, foarte mult personal medical a ales străinătatea, profesează mulți dintre ei acolo, peste hotare. Dvs. sunteți unul dintre ei. Cum este să fii doctor într-o țară ca Germania?

Alexandru Mustea: „Specialitatea noastră de medic pe care am obținut-o în decurs de șase ani de studii destul de intensive și după asta rezidențiatul ș.a.m.d., este universală și să te simți medic în Moldova sau într-o țară europeană este același lucru. Deci, eu mă simt medic în Germania exact așa ca și medic în Moldova sau în altă țară. Și relația între pacient și medic cred că e fix aceeași.”

Europa Liberă: Probabil, totuși există anumite diferențe? Cel puțin, statul german motivează doctorii să muncească în domeniu și să nu plece din țară, nu?

Alexandru Mustea: „Nu, de ce? Noi suntem foarte deschiși și avem foarte mulți colegi care pleacă, mai ales în țările scandinave și, la fel, noi motivăm colegii noștri din Germania să plece minimum pentru un an, în special pentru cercetări științifice într-o altă țară și chiar pentru a obține o poziție de profesor este obligatoriu să fii plecat pe un an-doi într-o altă țară, la altă universitate, ca să ai experiența asta din străinătate și să poți comunica într-o altă limbă. Asta la fel ne ajută să colaborăm cu alte universități și să facem proiecte comune de cercetări științifice și studii clinice pentru pacienți.”

XS
SM
MD
LG