Linkuri accesibilitate

Alexei Busuioc: „Cred că toată țara este deja în prizonierat absolut”


Alexei Busuioc

Interviu cu primarul de la Capaclia, raionul Cantemir, despre amînarea alegerilor parlamentare.

În ultima zi a sesiunii parlamentare, înainte de vacanța de vară, deputații de la Chișinău au decis ca alegerile parlamentare să aibă loc pe 24 februarie 2019. Președintele legislativului, Andrian Candu, a explicat că alegerile s-au amînat pînă la limita permisă de lege pentru a da timp electoratului și partidelor să cunoască mai bine noul sistem electoral mixt. Primarul de la Capaclia, raionul Cantemir, Alexei Busuioc se arată surprins de amînarea scrutinului.

Valentina Ursu în dialog cu Alexei Busuioc
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:12 0:00
Link direct

Europa Liberă: A fost stabilită data alegerilor parlamentare – sfârșitul lunii februarie. Vă surprinde această dată?

Alexei Busuioc: „Mă surprinde, mă surprinde foarte tare, pentru că ce am spus eu la începutul anului nu mai este valabil, căci spuneam că mulți primari vor putea să-și spună păsul și cum a ajuns Igor Dodon președinte după alegerile parlamentare din noiembrie 2018. Și chiar mă surprinde, dar lucrurile sunt foarte grave.”

Europa Liberă: De ce?

Alexei Busuioc: „Eu cred că cineva acum mătură niște urme și dacă cândva eram prizonieri ai sistemului, în marea majoritate eram primarii, funcționarii publici ș.a.m.d. eram prizonierii puterii, astăzi deja cred că se depășește granița care suntem noi, cei care suntem din sistemul administrativ, și cred că astăzi toată țara este deja în prizonierat absolut. Nu știu ce aș putea să vă spun aici, dar chiar nu-mi vine niciun gând bun. Știți, mă tem de situația ceea când masele nu mai pot suporta, nu mai pot trăi pe vechi, iar conducerea nu mai poate guverna și de aici apare o situație revoluționară. N-aș vrea să se întâmple lucrul acesta, dar din cele auzite prin sate, că doar noi trăim la firul ierbii, oamenii sunt foarte agresivi în ceea ce vorbesc și maniera în care se discută despre clasa politică este una foarte urâtă.”

Europa Liberă: Dar atunci pe cine avantajează stabilirea acestei date a alegerilor parlamentare la finele lunii februarie?

Alexei Busuioc: „Curat guvernarea, nici nu se discută…”

Europa Liberă: Dar ce câștigă guvernarea?

Alexei Busuioc: „Timp, timp câștigă și asta este cel mai important.”

Europa Liberă: Pentru ce-i trebuie timp?

Alexei Busuioc: „În primul rând, ca să șteargă niște urme, sunt niște urme pe care trebuie să le șteargă.”

Europa Liberă: Ce fel de urme?

Alexei Busuioc: „Eu bănuiesc, nu știu, acolo este și un termen limită – dacă nu greșesc – și cu furtul acesta al miliardului. Eu doar intuiesc acum că este un termen limită, care trebuie să treacă pentru ca să nu mai fie reactualizată întrebarea asta. Doi sunt „drumurile noi” sau cum au mai numit ei proiectul acela, căci noi n-am nimerit în proiect, chiar dacă au spus de toată țara, Capaclia nu a nimerit. Dar ar vrea ca să-l termine, chipurile, până la sfârșitul...”

Europa Liberă: Vă referiți la intenția Guvernului de a construi 1.200 km de drumuri?

Alexei Busuioc: „Da, deși nu cred că au să fie construite, intuiesc că n-au să fie construite, dar pentru mine clar este că se șterg urmele, dacă-i așa o perioadă de lungă, aici se șterg urmele la ceva sau încă n-au ajuns la o anumită... cu cineva cu care țin ei legătura poate pe exterior.”

Europa Liberă: Pe exterior, cunoașteți foarte bine reacțiile care au venit și din partea UE, și din partea Statelor Unite, și din partea Fondului Monetar Internațional. După ce a fost votată această reformă fiscală în Parlament...

Alexei Busuioc: „Da, dar în același timp vreau să vă mai aduc și altceva aminte...”

Europa Liberă: ...lucrurile devin și mai grave în relația Moldovei cu partenerii occidentali.

Alexei Busuioc: „Așa e, dar liderul Partidului Democrat a fost în Statele Unite, nu la mult timp a fost dl Filip, prim-ministrul. Deci, undeva, la un nivel oarecare, ei au niște legături, pentru că de unii singuri să fie așa de îndrăzneți... sau poate chiar au pierdut absolut toată frica deja și au înțeles că aici se poate de făcut totul. De ce pot să-și permită ei tot? Pentru că astăzi...”

Europa Liberă: Ei, cine ei?

Alexei Busuioc: „Guvernarea. Și eu sunt sigur că și liderul lor, Vladimir Plahotniuc, că nu-l cunosc personal, de atâta nici nu pot să vorbesc despre el nici de bine, nici de rău, pentru că nu-l cunosc și poate... mersi lui Dumnezeu că nu l-am văzut niciodată pe viu, că eu câteodată am impresia că se vorbește despre un erou din aceștia, știți, Koșcei Bessmertnîi (Nemuritorul), ceva din povești, că eu nu l-am văzut niciodată. Îl văd în poze ș.a.m.d., dar pe viu nu l-am văzut niciodată. Eu sunt sigur că liderul lor acum nu mai este nici el deja atât de liber, pentru că în jurul lui s-a format o castă și el deja nu mai poate da înapoi, chiar să vrea să iasă din joc dl Plahotniuc, el va fi pus în situații foarte grele chiar de anturajul lui deja, pentru că acolo anturajul de acum hotărăște. Cine-i anturajul lui? Habar nu am. Cum nu-l cunosc nici pe dl Plahotniuc, așa nici din anturajul lui nu cunosc pe nimeni.”

Europa Liberă: Între timp, 713 primari au făcut o adresare, după ce s-au adresat și 27 de președinți de raioane către Uniunea Europeană, că prin sistarea asistenței macrofinanciare vor avea de suferit cel mai mult cetățenii și că UE nu a procedat corect. Semnătura lui Alexei Busuioc nu a fost pusă pe această adresare?

Alexei Busuioc: „Nu, nu, n-o avem acolo, nici nu poate fi. Nici nu s-au adresat la mine, pentru că ei îmi știu poziția mea. Dar ce vreau să vă zic? Dna Valentina, nu vă îmbătați cu apă rece!”

Europa Liberă: Eu?...

Alexei Busuioc: „Din acești 713 primari care au pus semnătura, real dacă sunt cu convingerile că așa este vreo 300. Marea majoritate a primarilor – noi mai vorbim între noi – au pus semnătura de atâta ca să scape de ei, de guvernare, pentru că imediat îți vine a doua, a treia zi îți vine în teritoriu controale și tot felul din astea și pe urmă de la controalele acestea se încep dosarele penale și tot așa mai departe. Deci, ca primarul să scape de urgia asta care eventual ar putea veni...”

Europa Liberă: Dar Dvs. puteți să ne explicați ce vor primarii și președinții de raioane de la UE?

Alexei Busuioc: „Primarii și președinții de raioane nu sunt în aceeași barcă...”

Europa Liberă: Ce vor reprezentanții administrației locale de la Uniunea Europeană acum prin trimiterea acestui mesaj?

Alexei Busuioc: „Așa, nivelul unu. Noi vorbim acum de nivelul unu, că nivelul doi noi știm ce vor. Aceștia-s aceeași guvernare; asta-i bâta Guvernului în teritoriu.”

Europa Liberă: Ce răspuns așteaptă cei 713 primari de la UE?

Alexei Busuioc: „Reacția UE va fi inversă, adică ceea ce așteaptă guvernarea că, într-un fel, le-au dat în obraz autorităților europene cu scrisoarea asta, eu cred că reacția va fi inversă. Și noi o s-o vedem cât de curând. Ce așteaptă primarii noștri? Păi, bine, ceea ce vorbim noi tot timpul în cadrul CALM-ului. Noi dorim ca să fie o platformă paneuropeană unde proiectele toate să meargă direct, nu prin Guvern. Asta este tendința noastră.”

Europa Liberă: Dacă relația guvernării cu Uniunea Europeană se răcește, unde ajunge Republica Moldova?

Alexei Busuioc: „Doamne ferește de o Coree de Nord. Cam ar fi și la noi o Coree de Nord, numai că cu regim democratic. Asta în genere îi culmea! Autoizolarea asta deja cam se începe. Mă uit că și eurodeputații români, colegii de peste Prut, mă uit și alte discursuri în Parlamentul European care sunt în defavoarea totală a conducerii Republicii Moldova. Mă tem că Europa va merge la niște măsuri mult mai drastice. Chiar și cu scrisoarea asta pe care au făcut-o, chipurile, primarii. Chipurile, pentru că vă zic – din acești 713, minimum vreo 300-400 nu-s de acord cu asta, doar că au fost impuși. Nu au fost impuși cu bâta, dar în pofida anturajului și felul cum a fost pusă problema aceasta că de obicei îi chemau pe la raion... Elementul doi – bâta guvernării care-i la raion și le spune: „Uitați-vă, băieți, știți, noi trebuie să ajutăm țara!”. Că, de fapt, eu înțeleg că ei vor să arunce acum pisica moartă în ograda opoziției. Oare chiar noi credem că europenii au ajuns la mâna opoziției moldovenești și să sisteze asistența macrofinanciară? Chiar așa-s de nedumeriți europenii aceștia oare? Eu cred că s-a trecut o linie roșie după care nu mai trebuia să treacă. Cineva de aici, din Republica Moldova, n-a înțeles că-i linia roșie, tot credea că-i verde și-i verde. Lucrurile merg foarte prost acum. Ceea ce ține de relații externe, mai ales cu finanțele, Fiscul, cu reforma fiscală, că mă gândeam că nu poate un așa organism...”

Europa Liberă: Și FMI a spus că nu s-a coordonat și, din contra, ceea ce s-a discutat între Guvern și FMI nu s-a luat în calcul.

Alexei Busuioc: „Eu cred că acum guvernarea a ajuns, știți, în șah este așa un așa termen, zugzwang, când orice ai face, tu numaidecât pierzi. Eu singur îmi confirm ideea că ei sunt în zugzwang și ei măcar o țâră, dar să se mai mențină, poate se va mai calma ceva; poate între timp se va mai schimba și situația internațională, poate-poate-poate... Adică să apară ceva mult mai grav, ca problema asta a noastră pe care o avem aici gravă în Republica Moldova să devină minusculă și să nu mai fie atâta răscolită prin Europa, prin cancelariile europene.”

Europa Liberă: Dar ce vor decide alegerile parlamentare din februarie?

Alexei Busuioc: „Soarta... Bine, noi, de fapt, la fiecare alegeri parlamentare tot timpul venim cu gândul și cu ideea că, uite, de data asta noi salvăm țara. Și o salvăm până iarăși o băgăm în niște văgăuni... de nu mai vezi nici fundul, nici soarele. A lansat și opoziția, și mulți dintre noi au vorbit despre lucrul acesta ca moldovenii care sunt mai ales în Europa să vină acasă la vot. Aici iar mă gândesc dacă nu cumva s-au calculat niște lucruri că, într-adevăr, moldovenii dacă vin la vot aici, ar putea fi salvată situația, dna Valentina. Dacă vin masiv, măcar 30-40% din cei plecați în Europa, că e clar că n-au să vină toți, dar 30-40%, începând cu Portugalia, Spania, Franța, Germania, Italia, Grecia – toți, dacă vin acasă masiv, situația poate fi schimbată înspre bine. Regimul poate să cadă, deși are să cadă sută la sută. N-a fost niciun regim care să nu cadă. Și mai ales ținând cont de procedeele cu care regimul actual încearcă să se mențină la putere. Niște procedee foarte murdare.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG