Raportul pentru 100 de zile de activitate a guvernului Chicu nu a fost prezentat de prim-ministru în parlament deoarece tribuna centrală a fost blocată de către deputații PAS și PPDA. Ceea ce a vrut să facă guvernarea în parlament „este din arsenalul practicilor plahotniuciste, anti-democratice, anti-parlamentare”, constată analistul politic Alexei Tulbure. Premierul Ion Chicu trebuie să știe că în legislativ vii nu numai să raportezi, ci și să răspunzi la întrebări, să explici lucruri, să fii gata pentru discuții. Demersul opoziției trebuie să îl trezească pe Chicu, dar și pe Dodon, mai susține Tulbure, care trebuie să înțeleagă că întoarcerea la practicile autoritare de pe timpul guvernării PD este păguboasă.
Europa Liberă: După cele întâmplate pe scena politică, după dezbinarea PD, credeți că e cu șanse să fie constituită o majoritate parlamentară PSRM-PD?
Alexei Tulbure: „Credeam, însă acum mă gândesc că ei n-au să instituționalizeze această cooperare, deși este o majoritate bine mersi, mai n-am spus cu acte în regulă. Acte nu vor fi, dar ei funcționează ca o tradițională majoritate. Probabil vom vedea și anumite remunerări, poate în executiv, poate prin agenții centrale...”
Europa Liberă: Deci, așa cum se vorbește, patru portofolii ar putea să revină PD?
Alexei Tulbure: „Da, cred că e posibilă și o astfel de mișcare, însă ei probabil vor continua să spună, ca să creeze impresia că nu-i o restaurare a situației anterioare, vor continua să spună că nu-i coaliție, dar e un guvern tehnocrat, minoritar ș.a.m.d. Însă, oricum te-ai autointitula, orice ai declara, este o coaliție funcțională între PSRM și PDM. Ceea ce urmărim acum în țară, este o restaurare a statului capturat.”
Europa Liberă: Pe ce vă bazați?
Alexei Tulbure: „Mă bazez pe faptul că, uitați-vă, după demiterea guvernului Sandu, s-a schimbat și agenda politică în Republica Moldova și s-a simțit imediat. Deci, fundamentalele și cele mai importante probleme cu care se confruntă societatea, pe care trebuia să le soluționăm și părea că ne-am apucat, mă refer aici la reforma justiției, mă refer la investigații în furtul miliardului, mă refer la tragerea la răspundere a celor care se fac responsabili pentru mai multe crime și încălcări comise în anii anteriori, toate aceste lucruri încet-încet au dispărut din vizorul publicului, au devenit marginale. Mie mi-e greu acum să spun care sunt prioritățile acestui guvern Chicu.
Dacă să ne referim la ceea ce s-a întâmplat în parlament, izbitor de tare ne amintește de ceea ce se întâmpla în parlamentul din timpul guvernării PD-iste, care era controlat din afară de cineva. E clar că împins de președintele țării, prim-ministrul Chicu a venit și a încercat să prezinte un raport cu privire la primele 100 de zile de guvernare, atunci când Biroul Permanent al Parlamentului a decis că acest raport trebuie să fie audiat pe data de 27. Ce-i cu încercările acestea de a călca în picioare regulamentul, deciziile parlamentului, parlamentarismul, la urma urmei?
Aceasta-i practica pe care am urmărit-o pe parcursul mai multor ani în trecut, când parlamentul nu mai conta. Nu mai conta ce cred deputații, nu mai contau dezbaterile din parlament, ceea ce este un element fundamental, indispensabil într-o democrație funcțională, că lumea trebuie să audă întrebările care sunt înaintate prim-ministrului, răspunsurile, criticile, pentru că asta face parte din ceea ce numim transparență și deschidere în procesul de luare a deciziilor. Totul s-a ignorat.
Reacția opoziției mi-a plăcut. A fost o reacție solidară, în primul rând, a două fracțiuni – PAS și Platforma DA – și pe măsură...
Nu m-aș mira dacă acum se va purcede la asumarea de răspundere pentru anumite legi, tot ce s-a întâmplat în anii anteriori. Dodon crede că el poate să-și permită așa ceva în aceste noi condiții, numai că asta arată penibil, arăta penibil și în trecut, acum arată penibil, pentru că Dodon e un altfel de om, cu altfel de caracter. Eu nu cred că-i va reuși totuși să instaureze acel regim de care părea că am scăpat definitiv în iunie anul trecut. De aceea spun că reacția opoziției mi-a plăcut. A fost o reacție solidară, în primul rând, a două fracțiuni – PAS și Platforma DA – și pe măsură. Au fost și reacții verbale, și blocarea tribunii, ceea ce e normal; fizic nu i-au permis să încalce regulamentul șefului executivului. Și asta-i bine!”
Europa Liberă: Frământări multe și pe marginea vectorului politicii externe. În timp ce socialiștii încearcă să promoveze ceea ce promovează și președintele Igor Dodon, liderul lor informal, o politică echilibrată, cel puțin democrații spun că ei vor lupta până în pânzele albe ca drumul european să fie ireversibil, acest lucru și-l dorește și opoziția ACUM. Se va duce o luptă acerbă pe acest subiect și ce schimbă lupta asta care se duce? Unul zice că politica echilibrată e cea mai înțeleaptă, altul spune că ireversibilitatea integrării europene salvează Moldova.
Alexei Tulbure: „Eu cred că sunt niște fumigene, jocuri politice care sunt folosite pentru a se poziționa în anumite discuții, tratative pentru a-și consolida pozițiile în consultări și în târguri politice care nu au nimic comun cu orientarea externă a Republicii Moldova. Deci, grupul Filip vorbește despre integrarea europeană și, probabil, Dodon, care a organizat acest show cu ședința comună, cu interacțiune și discuții cu acest grup, va folosi acest grup pentru a arăta că, uitați-vă, eu fac o politică echilibrată, pentru mine partenerul strategic e Rusia, dar la noi în majoritate sunt și cei care promovează ideea integrării europene. Candu va face jocul său, insistând pe faptul că ei nu vor schimba și nu vor coopera cu cei care sunt pentru Uniunea Eurasiatică, încercând să rămână în grațiile Occidentului și să fie luat în viitoarele ecuații politice.
Asta este miza acestor declarații: să mergi cu cineva care pur și simplu a distrus tot ce a fost european pe parcursul mai multor ani, dar făcând declarații pro-europene. E o pierdere de timp, dar asta-i pierdere de imagine și este contraproductiv, de exemplu, dreapta noastră pro-europeană, PAS, Platforma DA să încerce să promoveze anumite idei pro-europene cu alde Candu, de exemplu, care sunt simbolul anti-europenismului în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Dar președintelui Dodon și premierului Chicu le va reuși să reseteze dialogul moldo-comunitar, cooperarea dintre Chișinău și UE?
Alexei Tulbure: „Judecând după ceea ce se întâmplă și după reacția înalților funcționari europeni, mă refer aici la declarațiile șefului Serviciului Relații Externe al Comisiei, care s-a aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova, dialogul nu că merge greu, mie mi se pare că în genere nu există acest dialog. Și asta e încă o caracteristică a unei situații de déjà-vu, a unei stări pe care am avut-o în anii precedenți. Am impresia unei izolări internaționale a Republicii Moldova nu numai în sensul lipsei asistenței financiare, dar și judecând după niște aspecte mai canonice, să spunem, diplomatice, de relații internaționale. Uitați-vă, pe parcursul a trei ani de mandat, dl președinte a efectuat șase vizite oficiale, dintre care două, dacă nu mă înșel, sau trei în Rusia, una în Turcia, în Armenia, deci în spațiul CSI. Nicio vizită nici de lucru, nu mai vorbesc de oficială sau de stat, pentru că acestea sunt extrem de importante pentru șefii de stat la Kiev sau la București, la Bruxelles...”
Europa Liberă: La Bruxelles a fost de două ori.
Alexei Tulbure: „A fost, dar a participat în cadrul unor evenimente. Acum, de 100 de zile avem un nou guvern, un serviciu diplomatic sau conducerea serviciului diplomatic, nu avem progrese, adică eu nu văd rezultate în urma activității acestui minister. Da, politica externă este expresia politicii interne, asta nu-i atât problema Ministerului de Externe, însă comportamentul ministrului nu este unul prudent și asta, bineînțeles, nu contribuie la schimbarea lucrurilor spre bine.”
Europa Liberă: Dar pe fundalul răcirii dialogului Republica Moldova – Uniunea Europeană se intensifică cooperarea moldo-rusă?
Alexei Tulbure: „Nu văd o intensificare simțitoare în această dimensiune. Ar fi fost un semn de schimbări mai fundamentale în cazul în care primeam acest credit promis. Nu știu la ce etapă se află acum discuțiile în acest sens, însă eu nu văd aici progrese semnificative.”
Europa Liberă: Dar toată cooperarea moldo-rusă se rezumă doar la această linie creditară pe care vrea s-o acceseze Republica Moldova?
Alexei Tulbure: „Nu, bineînțeles. Un indicator important ar fi fost sporirea volumului de schimburi economice, alte realizări în domeniul social, cultural, investiții, nu atât credite cât investiții, poate. Însă întrebarea este dacă Moldova are nevoie de astfel de investiții. Este acest investitor numărul 1, să zicem, pentru Igor Dodon în Republica Moldova, Igor Ceaika, dar pentru mine astfel de investiții sunt mai degrabă nocive decât benefice pentru țară. Și în sensul acesta, eu nici nu prea aș saluta progrese de felul acesta în relațiile noastre bilaterale.
Modernizarea europeană nu poate veni din Rusia...
Deci, Moldova are o poziție unică, într-un fel, în spațiul CSI, pentru că noi avem Acord de Asociere și Acord de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, pe de o parte, pe de altă parte, avem acest regim de liber schimb în spațiul CSI. Iată aici eu văd un potențial, aici există potențial pentru dezvoltare, pentru cooperarea Occidentului și Rusiei sau acestui spațiu estic pe teritoriul Republicii Moldova, dar asta tot trebuie să fie cu bunăvoință, cu deschidere reciprocă și cu idei altruiste, de a nu amăgi unul pe altul, dar, într-adevăr, de a obține niște rezultate benefice pentru toată lumea, dar dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Rusia în detrimentul unei căi magistrale totuși de dezvoltare pentru Republica Moldova care este modernizarea europeană. Modernizarea europeană nu poate veni din Rusia.”
Europa Liberă: Ținând cont că totuși anul 2020 este unul electoral, credeți că în culise se pun la cale și alte scenarii cum va fi guvernată Republica Moldova în continuare?
Alexei Tulbure: „Da, bineînțeles că scenarii pot fi foarte multe. Am mai auzit că ar fi bine ca Dodon în genere să nu mai ajungă candidat în alegerile prezidențiale, sunt idei de demitere a guvernului Chicu, de reformare a majorității etc., ceea ce eu, de exemplu, aș saluta. Altă treabă e că eu nu văd altă cale de a obține aceste lucruri decât alegeri parlamentare anticipate până la alegerile prezidențiale.”
Europa Liberă: Dar Igor Dodon a declarat tranșant și a spus că premierul Chicu va rămâne în fruntea executivului, doar remanieri guvernamentale, asta e la ce pot să se aștepte cetățenii în curând și cam atât.
Alexei Tulbure: „Remanieri guvernamentale care ar cimenta această majoritate PSRM-PD. Este o majoritate semi-mafiotă, ceea ce plămădea și Plahotniuc împreună cu Dodon. Dodon a fost sluga lui Plahotniuc, acum sluga a devenit stăpân. Iată asta-i diferența. Și el nu are talentele acestea autoritare, slavă Domnului!, ale fostului său stăpân, îi mai slab în sensul acesta și asta ne lasă o speranță. Noi, mă refer aici la opoziție, la societatea civilă și la societate în genere, noi vom reuși să punem capăt acestui regim mai repede decât un ciclu electoral. Aici, în studioul Dvs., am declarat că eu consider că acest parlament nu are legitimitatea democratică necesară și alegerile anticipate sunt iminente, sunt binevenite, dar...”
Europa Liberă: Dar s-a scurs un an de mandat din actuala legislatură...
Alexei Tulbure: „S-a scurs un an de mandat, alegerile anticipate probabil vor avea loc, dar după alegerile prezidențiale și dacă Dodon va deveni președinte, bineînțeles că el va porni de pe prima poziție cu socialiștii săi în alegerile anticipate și nu va fi ușor. Dar trebuie să rămânem optimiști. A fost un moment de ezitare și dezorientare la o bună parte din concetățenii noștri atunci când s-a schimbat guvernul în noiembrie, lumea a vrut să continue să creadă că Dodon totuși va fi altfel decât a fost până în iunie, că va lucra un pic altfel, va promova anumite idei, dar totul devine clar deja. Acum nu se mai vorbește despre revenirea definitivă la sistemul proporțional, de exemplu, în alegerile parlamentare, parcă s-a votat anularea sistemului mixt...”
Europa Liberă: S-a votat în vară...
Alexei Tulbure: „Păi da, dar de ce s-a lăsat această posibilitate de a organiza alegerile anticipate după sistemul mixt? S-a anulat, s-a anulat; orice alegeri parlamentare care urmau după asta...”
Europa Liberă: Urmează, se pare, să se pronunțe Curtea Constituțională.
Curtea Constituțională întotdeauna a fost un mijloc și un instrument politic în mâinile unor băieți dibaci...
Alexei Tulbure: „Dar Curtea Constituțională întotdeauna a fost un mijloc și un instrument politic în mâinile unor băieți dibaci. Uitați-vă, acum în Hâncești s-a creat o situație potențial periculoasă pentru opoziție.”
Europa Liberă: De ce?
Alexei Tulbure: „Pentru că ar fi fost normal ca opoziția să fi înaintat o candidatură acolo de la toate forțele pro-europene. Nu s-a reușit și nu ar fi bine să se repete situația și în scrutinul prezidențial. Eu insist asupra ideii că noi trebuie să revenim la alegerea președintelui în parlament și ar fi fost logic să avem alegeri anticipate, să avem un parlament nou, acest parlament să solicite Curții Constituționale revizuirea propriei decizii din 4 martie 2016, să revenim la alegerea președintelui în parlament, parlamentul alege un președinte. Acesta-i un exercițiu democratic foarte bun de consultări, de compromisuri ș.a.m.d. Și alegem poate nu un jucător, dar un simbol, o persoană-simbol și asta ne-ar fi întors la o normalitate oarecare, constituțională, legală etc. Acum, nu știu, e un potențial negativ în aceste alegeri prezidențiale foarte mare pentru țară, pentru stabilitate și dezvoltare, dincolo de faptul că și calitatea oamenilor care vor pretinde tot nu este cea mai bună, dar și condițiile legale sunt dubioase.”