Linkuri accesibilitate

„Am învățat să prețuiesc timpul cu familia și am învățat că peste 14 zile poți să nu mai fii”


COVID-19 este boala infecțioasă cauzată de coronavirusul descoperit acum aproape un an.

Noul virus nu a fost cunoscut înainte de apariția focarului din Wuhan, China, în decembrie 2019. Despre pandemie și lecțiile învățate, dar și lecții de învățat, vorbim la acest sfârșit de săptămână.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:31:47 0:00
Link direct

* * *

În Republica Moldova continuă să se înregistreze un număr-record de contaminări cu COVID-19. Peste 1.000 zilnic, iar capitala rămâne pe departe regiunea cea mai afectată și în cod roșu de alertă din cauza pandemiei. Acest lucru presupune o serie de limitări mai severe ale vieții sociale: purtarea obligatorie a măștii și păstrarea distanței sociale, adunările în aer liber nu sunt interzise, în locuri închise acestea sunt însă limitate la 50 de persoane. Europa Liberă a căutat să afle de la oamenii întâlniți ocazional pe străzile Chișinăului ce știu ei despre pandemie și lecțiile care au fost sau nu învățate.

– „Bineînțeles că pot fi trase niște concluzii, învățăm și iar învățăm, că avem mereu de învățat și să ne adaptăm la schimbări din ce în ce mai deocheate și nu știm niciodată ce ne mai așteaptă. Așa-i viața. Cei cu șapte ani de acasă știu să își respecte igiena proprie, un lucru știut de toată lumea, că să-ți speli mâinile după ce ai făcut anumite lucruri, le făceam și până la pandemie. În rest, cred că e un lucru normal să ai grijă din urma cuiva, să nu pui mâna pe orice, să nu duci mâna la nas și fără pandemie, dar asta cred că încă o dată ne accentuează și ne amintește de ceea ce trebuia să știm sau știam, dar uitam.”

Europa Liberă: Câte măști în familie s-au cumpărat din primăvară și până astăzi?

– „Nu le-am numărat, dar avem seturi întregi, suntem patru membri în familie și am cumpărat, avem de două mărimi suficiente, avem în dulap de rezervă și avem și în mașină, și la serviciu în sertar; avem măști noi și le schimbăm măcar o dată pe zi.”

Europa Liberă: A fost mare cheltuiala?

– „La început ne miram de ce a crescut brusc prețul, de la câțiva bănuți la tocmai șase lei, dar pe urmă omul se deprinde și nu mai calculează, adică a intrat în produse social-importante, așa să spunem, și nu mai calculăm.”

Europa Liberă: Dar acum mai trăiți cu teamă sau v-ați obișnuit totuși că există un dușman invizibil?

– „Nu ne temem, nu panicăm, dar cifrele arată că trebuie să fim precauți de la zi la zi, dacă am ajuns la 1.300, asta înseamnă că nu trebuie să ne relaxăm.”

Europa Liberă: Au fost afectați cineva din apropiați?

– „Da, am avut un membru al familiei cu testul pozitiv și am stat în carantină, fără simptome absolut, dar am ieșit peste două săptămâni din carantină.”

Europa Liberă: De câte ori v-ați gândit și la povara care cade pe umerii doctorilor?

– „Nu poți să nu te gândești, când îți imaginezi că toți se plimbă prin parc și medicii stau în mașină cu mască și în combinezoane și la serviciu în spațiu închis, ore întregi peste programul de lucru, te gândești, pentru că și noi suntem acei cu program de lucru și nu poți să nu-ți dai seama că și ei sunt într-o situație neplăcută și nu-și permit ceea ce își permite un alt om din alt domeniu.”

Europa Liberă: Vaccinul îl așteptați?

– „Mi-e greu să răspund, atâtea controverse despre vaccinul acesta, că nu mai știi dacă îl aștepți sau nu îl aștepți. Îl aștepți numai ca să fie în termeni rezonabili, testat, așa cum spune teoria, dar nu în grabă și peste o lună sau peste două-trei și nu știi consecințele adverse. Nu știu dacă îl așteptăm, ne mai gândim.”

Europa Liberă: Contează de unde vine - din Rusia sau din Uniunea Europeană, sau din altă țară?

– „Așa, în subconștient pentru noi contează, știm că din țările dezvoltate, cu o reputație bună în domeniul medicinei ai o mai mare încredere, pentru cei care produc pentru viață și nu contra viață, adică m-aș orienta mai degrabă spre un produs din Germania sau Franța, să zicem, sau Statele Unite și nicidecum din Rusia, de la cei care se grăbesc să-și facă PR și bani, probabil.”

Europa Liberă: Vorbim de această pandemie de COVID-19. Ce lecție au învățat moldovenii?

– „Fără mască nu se poate de umblat, trebuie să ne protejăm. Fără mască... de-atâta și se îmbolnăvesc câte 1.000 și ceva de oameni, că oamenii nu respectă măsurile.”

Europa Liberă: Și această neglijență a oamenilor face ca numărul celor infectați să crească zilnic?

– „Da, da...”

Europa Liberă: V-a fost frică de acest COVID-19?

– „Nu mi-a fost, fiindcă eu am stat mai mult în casă, că am mai multe boli și eu cronice și mă păzesc, dar lumea nu crede, spune că aici îi business, asta-i politică, mai multe.”

Europa Liberă: Conspirație...

– „Da.”

Europa Liberă: Vă gândiți și la povara care cade pe umerii personalului medical?

– „Vai de capul lor, nimeni nu-i jelește și nimeni nu-i crede pe dânșii că într-adevăr ei fac așa o muncă, dar oamenii chiar ajung și acolo și tot nu cred, el moare și zice că nu-i, ca păduchiosul cela, se îneacă, dar totuna mai zice că...”

Europa Liberă: Dvs. ce credeți?

– „Asta-i ceva real, pentru că este scris și în scripturi de situația asta critică, că oamenii vor fi aroganți, vor fi iubitori de bani, neloiali, neascultători. Și epidemia asta globală e scris și în scripturi că va fi, și noi trebuie să respectăm organele superioare și organele chiar și religioase, oriunde mergem – să mergem cu mănuși, cu dezinfectant, numai așa o să scăpăm de acest iad.”

Europa Liberă: Câte măști ați schimbat din primăvară și iată până acum în mijloc de noiembrie?

– „Nu, nu le țin numărul în minte, numărul la măști, în orice caz la fiecare două zile, dar îmi iau de acestea de material, nu îmi iau de asta de o singură folosință, asta o arunc, pentru că e grea situația și unde merg trebuie să ne protejăm.”

Europa Liberă: Dar e și o povară financiară pentru cetățean?

– „Bineînțeles, dar sănătatea e mai scumpă decât povara asta să-ți cumperi o mască, te dezici de o haină, de o pereche de ciorapi, dar cumperi mască și îți protejezi sănătatea.”

Europa Liberă: Așteptați vaccinul?

– „Nu știu ce să zic în privința vaccinurilor, pentru că persoanele științifice se luptă ca să apară o protecție oarecare, un vaccin, dar nu știu ce să zic despre vaccin.”

– „Chiar și când fac testul acesta, plătesc câte 800 de lei. Eu n-am făcut, dar spune lumea, se jeluiesc că nu pot să facă un test, te pune să stai în rând. Medicul de familie e dator să dea, dar nu, că n-avem, că nu știu ce și trebuie omul să scoată 800 de lei să plătească pentru testul acesta. Asta-i culmea! Nu știu ce se mai gândesc. Chiar e o greutate pentru pensionari, dar chiar și pentru acești care lucrează, nu știu ce să facă, trebuie să plătească și comunalele, acum vine iarna, căldura trebuie achitată și mâncarea, dar mai au și copii. Familiile tinere ce lucru au și ce salariu au ele aici? De atâta fug toți din țara asta.”

Europa Liberă: Dvs. v-ați făcut testul, ați încercat să ajungeți să vă faceți testul?

– „Nu, eu nu mi-am făcut testul, dar sunt foarte atentă cu mine și eu mă protejez și cred că asta-i și sănătatea. Nu mă duc în ospeție, nu-mi vine nimeni în ospeție, la magazin respect distanța și respect regulile igienice, la bancă tot așa, la poștă, în spital, unde merg pe drumuri, în autobuz și-i sfătui pe toți să respecte aceste reguli și trebuie toți - și cei mici, și cei mari, și cei care stau în casă - cum ies din casă, masca s-o pună la gură și la nas. Vreau să vă spun că sunt oameni infectați care nici nu știu că sunt bolnavi și umblă fără mască. Dar ar trebui și statul să aibă grijă măcar de cei care nu au bani să-și cumpere mască, să-și cumpere dezinfectant, pentru că toate acestea-s o cheltuială într-adevăr și acum nu fiecare om are posibilitate, și nu fiecare este conștient ca să meargă cu măști. Uitați-vă, eu la mine am mască și geanta mi-i plină cu măști dacă vreți să mă credeți.”

Europa Liberă: Vorbim despre această pandemie de COVID-19. Ce lecție au învățat moldovenii?

– „Eu personal am învățat să mă spăl mult mai bine pe mâini, am învățat să prețuiesc timpul cu familia și am învățat că peste 14 zile poți să nu mai fii.”

Europa Liberă: Ați calculat cam câte măști ați schimbat din primăvară până azi?

– „N-am calculat, dar cred că zeci.”

Europa Liberă: Vă gândiți și la povara care cade pe umerii personalului medical?

– „Da, ne gândim deseori, mai ales când mergem cu mașina și personalul medical trece pe roșu, uitându-se în stânga și în dreapta și cu ochelarii pe ochi. Ei duc o povară extraordinară.”

Europa Liberă: Ce ziceți despre această pandemie de COVID-19, s-au învățat lecțiile de către cetățenii Republicii Moldova?

– „Multă lume s-a învățat să fie mai distantă social, dar mai aproape din punctul de vedere al relațiilor interumane. Oamenii au început să comunice mai mult, chiar fiind la distanță.”

Europa Liberă: Chiar dacă online stau mai mult?

– „Dar nu contează, contează însăși esența discuției noastre, nu forma ei.”

Europa Liberă: Sunteți tineri, iar în mediul vostru, al tinerilor, distracțiile sunt la ordinea zilei. Ați renunțat la distracții, ținând cont că moldovenii sunt o națiune petrecăreață?

– „Nu, n-am renunțat, distracțiile s-au mutat din stradă în ogradă, ne-am adaptat; cu oamenii mai apropiați, decât cu oamenii mai străini.”

Europa Liberă: Și Dvs. ce ne spuneți despre lecțiile care trebuie învățate?

– „În timpul pandemiei ne-am învățat să apreciem lucruri simple pe care înainte nu le observam. De exemplu, socializăm mai des, dar înainte asta ni se părea ceva simplu, obișnuit, însă acum asta ne lipsește mult și eu cred că dacă se va termina, eu sper că se va termina, vom fi mult mai apropiați unul față de altul, ca societate, ca oameni apropiați. Și persoanele apropiate mie au devenit mai responsabile, au luat în serios problema vizată și cred că se responsabilizează societatea.”

Europa Liberă: Autoritățile fac tot ce le stă în putere ca să țină sub control această epidemie?

– „Dacă vorbim de nivelul de politici administrative dacă au fost luate într-adevăr, eu cred că se putea și mai mult. Unele măsuri au fost neglijate, se putea de luat, altele erau în plus, adică putea fi gestionată pandemia un pic mai diferit, după părerea mea.”

Europa Liberă: Care sunt lecțiile pe care le învață cetățenii Republicii Moldova de pe urma acestei pandemii de COVID-19?

– „În primul rând, să iubească viața, în al doilea rând, să atragă atenția la lucrurile mici, pentru că, de fapt, ele sunt cele care contează în viață și, în al treilea rând, să nu asculte la ceea ce cineva vrea să asculte ei, dar la ceea ce le spune inima, în primul rând și, în al doilea rând, mintea.”

Europa Liberă: Câte măști ați schimbat din primăvară și până acum?

– „Eu le schimb permanent, în măsura în care ele iese din uz.”

Europa Liberă: Pentru Dvs. bănuiesc că nu e o povară financiară, dar mulți cetățeni ar putea să ia în calcul și costul.

– „Da, dar sunt măști care pot fi spălate și folosite din nou și, iarăși, știința nu este foarte precisă care sunt mai bune și atunci asta ar fi o opțiune, adică într-adevăr să luăm măști de folosință, să spunem așa, repetată și rezolvăm și problema asta, ca și toate problemele din viață. Adică ne aruncăm uneori după produse alimentare scumpe, care sunt cele mai proaste, de fapt, pentru organism și nu vedem alături că crește ceva care este mult mai bun pentru noi.”

Compozitorul Eugen Doga
Compozitorul Eugen Doga

Europa Liberă: Vaccinul îl așteptați?

– „Nu. Mai degrabă aștept efectul imunității de turmă, cum îl numesc liderii occidentali, pentru că mi se pare că aici mai degrabă este soluția decât în vaccinurile astea discutabile și chestionabile.”

Europa Liberă: Cetățenii se gândesc și la povara care cade pe umerii lucrătorilor medicali, pentru că zilnic statisticile arată că e în creștere numărul celor infectați?

– „Cămașa mea este mai aproape de mine este o zicală tradusă acum. Și atunci, oamenii deseori procedează anume în felul acesta, fiind egoiști și neînțelegând că, de fapt, altruismul nu este ceva deosebit, dar trebuie să fie un lucru de care trebuie să te conduci în fiecare zi, pentru că astfel devii un membru al societății cu drepturi depline.”

* * *

Voci adunate la întâmplare pe străzile capitalei. Și dacă autoritățile anunță noi cazuri de infectare cu coronavirus, situația devine și mai dificilă pe secțiile de terapie intensivă, unde numărul pacienților infectați a urcat în ultimul timp, iar sistemul sanitar este pus sub mare presiune. Discutăm și cu doctorul Constantin Luchian, care activează la Spitalul de Urgență și la Centrul de triere a pacienților cu noul tip de coronavirus despre lecții, dacă au fost învățate.

Medicul Constantin Luchian
Medicul Constantin Luchian

Constantin Luchian: „Eu cred că lecția încă nu este învățată nici de moldoveni și nici de cei care conduc moldovenii, și chiar nici de doctori.”

Europa Liberă: De ce?

Constantin Luchian: „Deoarece deja, hai să spunem, aproape e anul și încă n-a fost sistematizat, n-a fost informația pusă astfel ca oamenii să poată să o asimileze, e atât de haotic și informațiile sunt date diferit, unele chiar se bat cap în cap și de aceea oamenii sunt derutați. Numai atunci când nimeresc deja în capcana suferinței, atunci ei încep să-și dea seama că este o realitate de care nu știau, despre care nu credeau și atunci încep a se boci și a se văicăra.”

Europa Liberă: În stradă, lumea totuși e văzută cu mască, deseori cu mănuși, mulți din ei spun că au și dezinfectant în geantă, în transportul public iarăși vedem că există dezinfectant, nu se permite călătorului să urce dacă nu are masca pusă...

Constantin Luchian: „Da, cei mai organizați, într-adevăr, sunt oamenii care au nevoie de a călători dintr-un punct în altul, dar și aici numai atunci când este impus, spre exemplu: a intra în magazin nu se poate fără mască, a intra în autobuz sau în troleibuz nu se poate fără mască și atunci majoritatea înțeleg că, dacă vrei să te deplasezi, atunci îmbraci mască și dacă vrei să intri în magazin, atunci îmbraci mască. Iată numai așa omul înțelege, când regulile sunt clare, dar atunci când vedem că fac diverse mitinguri, fac diverse adunări, oamenii se uită derutați la toate lucrurile acestea și de-acum chiar nu mai înțeleg ce se întâmplă în lumea asta.”

Europa Liberă: Adică, totuși autoritățile statului ar trebui să fie niște modele, niște repere după care să se orienteze populația?

Constantin Luchian: „Exact! Acolo unde autoritățile sunt modele, acolo oamenii privesc și îndeplinesc exact ceea ce trebuie să îndeplinească, dar acolo unde este haos...”

Europa Liberă: Moldovenii, în general, sunt o națiune petrecăreață, le place să se distreze, să organizeze evenimente de familie, nunți, cumetrii, mai ales că e și toamna, sezonul acestor petreceri. Aveți un mesaj și pentru ei?

Constantin Luchian: „Spre fericirea noastră, mulți din moldoveni au realizat că e mai bine să amânăm, dar celor care au rămas fideli la toate tradițiile - frumoase, ce să spunem? -, aș vrea să le spun că pe moment sunt lucruri pe care nu le poți neglija și nu poți să te face că nu le vezi. Și de aceea mai bine amânăm decât pe urmă, la câteva săptămâni, să bocim că, uite, dacă nu făceam poate nu se întâmpla ceea ce s-a întâmplat. Să nu ajungem în situația cu mintea moldoveanului cea de pe urmă.”

Europa Liberă: Ce se întâmplă în spital?

Constantin Luchian: „Începe să se întâmple urât, foarte urât. Lumea care nu înțelege sau care crede că totuși asta este o glumă sau o conspirație se înșală amarnic. Acum tot mai des sunt situații când nu sunt locuri în spital, când stăm cu pacienții confirmați la Centrul de triere și nu avem unde-i duce. Câte o jumătate de zi sau chiar o zi întreagă stau deja testați și confirmați, exact la fel e situația și cu pacienții mai gravi care nu au loc într-o secție de terapie intensivă sau în reanimare și cu fiecare oră îi tot mai urâtă situația generală sau starea sănătății. Iar atunci când nimeresc la reanimare, deja starea îi foarte gravă și rezultatul îi corespunzător - sunt tot mai mulți bolnavi care nu reușesc să învingă boala.”

Europa Liberă: În ultimul timp, statisticile arată că s-ar înregistra peste 1.000 de cazuri de persoane infectate și numărul e în creștere, a început și sezonul rece, ar putea să se suprapună și răcelile cu acest COVID-19. Ce povară cade pe umerii personalului medical?

Constantin Luchian: „În ultimele zile, într-adevăr, numărul total e peste 1.000.”

Europa Liberă: 1.000, 1.100, 1.300...

Constantin Luchian: „Așa este. Și dacă atunci când a fost primul val de 400-600 nouă ni se părea extraordinar de mult, acum 1.000, deja ce să mai vorbim? Nu ai nici cu ce compara, dar medicii care lucrează cu așa pacienți de-acum într-adevăr sunt extenuați. Nu mai știm cum să ajungem la urechile populației ca să înțeleagă că trebuie să ne ajute pentru a fi și ei ajutați.”

Europa Liberă: Și în rândul personalului medical situația e tristă, pentru că s-au înregistrat și decese, sunt și oameni în halate albe infectați. Ce atmosferă domină în rândul angajaților din sănătate?

Constantin Luchian: „Suntem din același aluat făcuți și sigur că sunt persoane care cedează, sunt care strâng dinții și pumnii și merg înainte și, cel puțin, la acest moment, nu se vede nici un fel de capăt, nici un fel de lumină, doar speranță.”

Europa Liberă: Acum trebuie să fiți la Spitalul de Urgență, trebuie să fiți și la Centrul de triere?

Constantin Luchian: „Da, luând în considerare că, pe timp ce trece, suntem tot mai puțini și lucru-i mai mult, trebuie să ne „rupem” și într-o parte, și în alta. Am revenit la spital, pentru că îmi era dor, dar am rămas și la Centrul de triere, fiindcă este nevoie, este nevoie încă acolo. Tot ceea ce simțim noi este una, dar atunci când vezi pacientul în fața ta și el începe să îți demonstreze că el se sufocă purtând o mască, asta de-acum un pic enervează, adică eu stau în echipament câte 5-6 ore pentru dânșii și sunt nevoit să ascult „teorii” că nu poate respira omul cu o mască pe față...”

Europa Liberă: Care din mărturiile pacienților v-au impresionat cel mai mult?

Constantin Luchian: „Fiind și eu pacient la un moment dat, am nimerit cu alt pacient infectat acolo, era un bătrânel și, fiind deja în aceeași barcă, a început să-mi povestească că, „iaca, eu până acum n-am crezut în toate astea, credeam că-i o conspirație”, dar îl vedeam că se simte prost și la fiecare apel telefonic răspundea: „Rugați-vă pentru sănătatea mea”. Peste un timp oarecare iarăși revenea cu telefonul în mână, destul de des, cam la fiecare oră și zicea: „Hai să ne rugăm pentru sănătatea noastră”. Și atunci m-am gândit: oare n-ar fi mai bine să urmăm niște reguli care s-au prestabilit și să nu nimerim în situația în care cineva să se roage de sănătatea noastră, dar să avem grijă, să ne protejăm și să fim sănătoși?”

Europa Liberă: Cât de mari sunt suferințele celui care ajunge pe patul spitalului?

Constantin Luchian: „Da, sunt foarte mari! Atunci când nu știi mâine ce se va întâmpla, azi te simți rău, mâine te simți și mai rău, adică aici nu este vorba de săptămâni sau de luni, ci de ore și de zile. Și atunci când vezi pacientul pe picioare, iar la câteva ore îl vezi că abia de se mișcă, e foarte dificil.”

Europa Liberă: Speranța e că va fi acest vaccin salvator și poate-poate situația se va începe a ameliora. Se discută foarte mult și de unde să fie adus acest vaccin, pentru că și Estul, și Vestul încearcă să spună că au descoperit cel mai de calitate vaccin. Ar fi o problemă de unde să fie adus, importat acest vaccin?

Constantin Luchian: „Problema constă în faptul că sunt reguli clare care au fost primite de către toate țările din comunitatea internațională care trebuie urmate și atunci când cineva vrea să împingă un medicament sau un vaccin fără a urma toate etapele, atunci apar multe semne de întrebare și suspiciuni.”

Europa Liberă: S-a politizat și acest subiect?

Constantin Luchian: „Da. Noi trebuie să acceptăm vaccinul care a trecut toate stadiile, fără a implica politicul. Eu cred că fără dubii trebuie să urmăm anume regulile prestabilite de autoritatea internațională a sănătății. Și asta-i tot.”

Europa Liberă: Ar putea, totuși, lumea să se împrietenească și cu acest inamic invizibil numit COVID-19?

Constantin Luchian: „Inevitabil, lumea trebuie să revadă multe din comportamentul său și la un moment dat să accepte că nu este altă ieșire. Cred că și virusul o să devină mai puțin agresiv, o să sufere modificări ca și orișicare agent patogen, ca orișicare problemă la un moment dat. Și noi ne putem schimba, și celelalte organisme care conviețuiesc cu noi.”

Europa Liberă: Ce sfaturi aveți pentru cei care urmăresc Europa Liberă la această oră?

Constantin Luchian: „Să fie sănătoși și să fie mai blânzi unul cu altul, să aibă grijă unul de altul, că atunci când porți o mască pe față nu te gândești la tine, dar te gândești la cei dragi, pe care ai putea să-i supui riscului și să-i pierzi pe cei mai vulnerabili, că noi dacă suntem un pic mai tari în sănătate, asta încă nu înseamnă că nu avem oameni dragi care ar fi mai slabi și am putea să-i supunem marelui risc acum.”

Europa Liberă: De câte ori trebuie schimbată masca?

Constantin Luchian: „Regulile spun că la fiecare două ore, dar luând în considerare faptul că chiar și masca asta de material dacă o purtăm, ea tot ne oferă o protecție, fiindcă aceleași picături de salivă nu zboară chiar așa, haotic, cum zboară atunci când n-o purtăm. De aceea îi bine s-o purtăm atâta timp cât este nevoie și este răspândirea virusului. Sper și cred că o să vină timpul când o să ne aducem aminte numai de ea și vom pune-o acolo, într-un loc, pentru a nu uita că se mai întâmplă și lucruri de acestea în viață.”

* * *

Au fost opiniile doctorului Constantin Luchian, iar editorialistul Nicolae Negru face o paralelă între Igor Dodon și omologul lui electoral de peste Ocean, Donald Trump, pe care îl imită aproape la șablon, mai puțin povestea cu purtatul măștii, dar apelează la exact aceleași resentimente și frustrări, inclusiv mitinguri de masă în timp de COVID, ne amintim și de Hramul la Chișinău, și de alte evenimente. Interesant fenomen și echidistant, te declari ideologic cu Putin, dar urmezi exemplul lui Trump. Să fie asta o politică echilibrată? Dar mai întâi să ne spuneți, dle Negru, dacă pot fi observate asemănări la cei doi șefi de stat.

Nicolae Negru, comentator politic
Nicolae Negru, comentator politic

Nicolae Negru: „Da, sunt asemănări uimitoare, am putea crede chiar că Dodon l-a imitat pe Trump într-o anumită privință. Ei, nu cred că Trump l-a imitat pe Dodon, fiindcă egoul lui Trump e mult mai mare decât al lui Dodon, dar și unul, și altul au subapreciat pericolul COVID-ului, au zis că trece repede, nu au purtat nici unul, nici altul măști. Chiar după ce s-a întors de la spital, Trump a urcat la Casa Albă la balcon, a ieșit în fața admiratorilor săi și demonstrativ a scos masca. Și la mitingurile, la marșurile, la raliurile pe care le organizau de asemenea erau mulți fără mască și nu o purtau în mod demonstrativ, fiindcă asta a fost, să zicem, atitudinea lui Trump, care s-a transmis multor americani. Și interesant chiar că în localitățile în care au fost multe infectări Trump nu a avut de suferit electoral, adică unii într-un fel s-au jertfit pentru cariera politică a lui Trump, într-un fel ca să demonstreze că Trump a avut dreptate, deși desigur că nu a avut dreptate, numărul morților este foarte mare în Statele Unite și trezește îngrijorare.”

Europa Liberă: Liderii politici spun populației că manifestă respect, stimă față de cetățeni. Faptul că chiar ei încearcă să neglijeze măsurile pe care le impun autoritățile sanitare, dar care sunt valabile și pentru opincă, și pentru vlădică?

Nicolae Negru: „Da, dar aici e și o lipsă de respect față de experți, față de specialiști, așa cum Dodon vrea să pară că pricepe în toate lucrurile, e și medic, și sanitar ș.a.m.d. El zicea că o să treacă ușor, un pic de răceală, nu știu ce acolo, și nici nu o să observi când o să te eliberezi de acest virus, deși, desigur, consecințele sunt, acum se vede, sunt foarte grave și era necesar să asculte ce spun specialiștii, ce spun experții.

Nu cred că Dodon ia seama la ce se mai întâmplă prin lume

Aici de asemenea se aseamănă acest dispreț într-un fel sau faptul probabil că se află la o înălțime socială, să zicem așa, foarte mare, îi amețește, îi face să piardă simțul realității, să nu mai ia seama la ceea ce spun cei dimprejur, specialiștii. Ba cu atât mai mult, adversarii politici trebuie luați în derâdere cum îl lua, de exemplu, Trump pe Biden în râs sau ironiza pe seama lui, fiindcă poartă tot timpul mască, zicea: oricând te uiți, el are mască pe față. Cam asta e și Dodon, comportamentul lui, dar nu cred că Dodon ia seama la ce se mai întâmplă prin lume, dar e un anumit tipaj de oameni, adică o anumită atitudine care apare iarăși din faptul că pierzi simțul realității, că ți se pare, cum se spune la noi în popor, că l-ai apucat pe Dumnezeu de picioare. Asta e.”

Europa Liberă: Cercetătorii încearcă să depună toate eforturile ca să fie acest vaccin anti-COVID, dar și aici a fost amestecul politicienilor, pentru că subiectul este politizat, în Republica Moldova cel mai mult se politizează de unde ar trebui importat vaccinul.

Nicolae Negru: „Păi, iată aici, iarăși, dl Dodon și-a asumat niște responsabilități care nu-i aparțin lui. El zice că e responsabil, dar tocmai că e iresponsabil, nu el trebuie să cumpere sau să spună de unde, de la cine trebuie să cumpărăm acest vaccin și care vaccin e mai bun...”

Europa Liberă: El a mers și mai departe, spunând că chiar el va fi primul care îl va administra.

Nicolae Negru: „Da, da, s-a făcut de râs, a zis că el va testa pe propriul organism vaccinul, pe urmă desigur că au fost și ironii, zeflemele pe seama lui, că el a fost silit de Putin să testeze acest vaccin. Putin doar a mai spus că l-a testat una din fiice și, dacă a testat una din fiice, de ce să nu testeze și Dodon? Dodon voia să pară curajos în fața cetățenilor Republicii Moldova, că el nu se teme, dar știind și demonstrând medicii că totuși acest virus afectează și capacitățile intelectuale pe o anumită perioadă, dar poate chiar și pe foarte multă vreme, dar și inima, și plămânii, și întregul organism, desigur că declarația lui Dodon este puțin spus iresponsabilă, este chiar prostească, într-un fel. Adică nu numai că se face de râs, dar pune în pericol capacitatea sa intelectuală, câtă este desigur.”

Europa Liberă: Din primăvară și, iată, până la început de iarnă despre ce concluzii, despre ce lecții putem vorbi că au învățat cetățenii Republicii Moldova?

Nicolae Negru: „Ei până la urmă au învățat că totuși COVID-ul este o chestiune serioasă, adică că trebuie să te păzești, fiindcă unii care se dădeau mari eroi, când au ajuns să fie infectați, și-au dat seama...”

Europa Liberă: Inclusiv fețe bisericești...

Nicolae Negru: „Inclusiv fețe bisericești, care la început ziceau că în biserică nu poți să te infectezi, că suntem protejați de sus ș.a.m.d. S-a dovedit totuși că e un pericol. Mai există unii care sfidează sau care în mod sfidător nu poartă această mască de protecție, dar tot mai multă și mai multă lume aud zicând că da, trebuie să avem o atitudine serioasă față de această pandemie. Și asta cred că este învățătura principală, în pofida faptului că eu, cel puțin, am avut această impresie, că s-a strecurat și aici acest factor geopolitic în atitudinea populației, adică dacă ești pro-estic, atunci nu-ți prea pasă, atunci teoria conspirației, înseamnă că cineva vrea să profite de noi, vrea să ne limiteze libertățile, vrea să testeze capacitatea noastră, să zicem așa, de a îndura, de a suporta dictatura, tirania, că cineva vrea să experimenteze pe seama noastră, să ne introducă niște nano-cipuri și să ne dirijeze oriunde le place lor. Și asta este în mod evident, aceste teorii ale conspirației, cel puțin la noi era vizibil că vin dinspre oamenii care sunt legați, atașați de Est și poate chiar unii au folosit aceasta în lupta pe care o duce Putin, pe care o duce Rusia, lupta antioccidentală și în a demonstra această superioritate a valorilor tradiționale, pravoslavnice față de valorile occidentale, care nu sunt atât de pure și atât de profunde ca acestea din Est.”

XS
SM
MD
LG