Instituțiilor medicale private din municipiul Chișinău li s-a cerut să se implice în gestionarea pandemiei SARS-Cov-2 în trei moduri: cu ventilatoare și surse de oxigen, prin detașarea de personal medical și prin includerea unității în acordarea asistenței medicale spitalicești. Olga Șchiopu, directorul general al Spitalului Internațional Medpark, vorbește despre implicarea sectorului privat, precizând că în capitală sunt doar cinci spitale private și toate aceste instituții sunt monobloc, adică au o singură clădire și nu pot separa secții spitalicești pentru pacienții COVID de cei cu maladii non-COVID.
Europa Liberă: Ce poate și ce trebuie să facă o instituție medicală privată pe timp de pandemie? La aceste și alte întrebări o să încercăm astăzi să răspundem împreună cu dna Olga Șchiopu, director general „Medpark”. Numărul bolnavilor de COVID-19 decedați a ajuns la peste 1.600, se zice că fiecare a cincea persoană care este testată, este confirmată pozitiv. Despre ce vorbesc aceste date pentru o situație într-o Republică Moldova, așa cum este ea, ca dimensiune mică și ca număr de populație nu atât de mare?
Olga Șchiopu: „Sunt medic de specialitate, dar nu și specialist în sănătate publică, de aceea nu cred că este tocmai binevenit să dau aprecieri la situația epidemiologică la nivel de țară. Eu pot să vă spun cu ce ne confruntăm la nivel de instituție. Odată cu restabilirea intervențiilor chirurgicale planice, noi am introdus procedura de testare obligatorie la COVID înainte de intervenția chirurgicală și pot să vă spun că numărul de cazuri pe care le depistăm ocazional la pacienții asimptomatici sau cu unele semne minore, într-adevăr, a crescut pe parcursul lunilor septembrie-octombrie. Deci, în permanență ceea ce am depistat la nivel de instituție a coincis cu cifrele care au fost la nivel de țară și sunt înalte aceste cifre.”
Europa Liberă: Poate fi implicată instituția Dvs. ca să trateze și bolnavi de COVID-19 sau totuși ar trebui poate alte maladii, pacienții care așteaptă luni întregi, ani întregi să se trateze să vină la Dvs.?
Olga Șchiopu: „Resursele sunt mereu limitate și resursele în sănătate sunt la fel limitate, mai ales sunt limitate la nivel de țara noastră, de Republica Moldova, din varia motive. Atunci când ești în condiții de resurse limitate, utilizarea acestor resurse trebuie să fie maximal eficientă. Pentru a trata eficient o patologie în masă a populației este nevoie de acordarea acestor servicii în instituții mari, fiindcă se duce efectul acesta de economie de scară, deci cu cât mai mulți pacienți ai într-un loc, cu atât mai eficient ești. Nu este eficient să deschizi o secție, având în vedere că suntem o instituție relativ mică, cu un număr limitat de paturi și, în special, cu un număr limitat de paturi în terapia intensivă, mai logic ar fi să fim utilizați pentru maladiile non-COVID, unde putem să aducem mult mai mare contribuție la nivel de sistem sanitar din municipiu și chiar din țară pentru patologiile înalt specializate.”
Cu cât mai mulți pacienți ai într-un loc, cu atât mai eficient ești...
Europa Liberă: Numărul persoanelor cu maladii non-COVID este mare. Cât de des apelează la instituțiile de alternativă, pentru că deseori se zice că merg la o instituție de stat, am poliță de asigurare și acolo ar trebui prioritar să-mi fie acordată asistența?
Olga Șchiopu: „Odată cu pandemia, structura pacienților s-a schimbat semnificativ, numărul de adresări profilactice sau pentru situații non-majore s-a redus sau practic este absent. Acești pacienți care se adresează, din păcate, condiția lor de sănătate este destul de avansată din punct de vedere negativ, în special acei pacienți care vin pentru intervenții chirurgicale și îndeosebi în cardiologie, deci foarte mult s-a schimbat structura pacienților. Sunt pacienți compromiși care necesită mult mai îndelungate îngrijiri la nivel de terapie intensivă și la nivel de staționar. Deci, situația s-a reflectat considerabil și important asupra tuturor celorlalți. Foarte mult au avut de suferit și pacienții oncologici care fiind imuno-compromiși trebuie să fie mult mai precauți cu circulația prin transport, în societate în general. Și atunci, accesul pentru serviciile înalt specializate, cele de chimioterapie, radioterapie este iarăși mai dificil și mai complicat, la fel procesul de diagnosticare al pacienților oncologici nu neapărat a fost rapid. Astfel, acei care sunt cu maladii cronice, grave și complicate au avut cel mai mult de suferit. Pe de o parte, i-am rugat să stea acasă, ceea ce este foarte corect, dar nu le-am dat o alternativă clară ce să facă în cazul în care această situație de sănătate totuși necesită un ajutor medical și ceea ce vedem nu neapărat este bine.”
Europa Liberă: Dar care ar putea fi această alternativă?
Olga Șchiopu: „În sistemul medical din Republica Moldova nu știu dacă există prea multe alternative, de aceea că veriga între instituțiile medicale specializate și pacienți este una foarte mică și îngustă, ea este doar prin medicul de familie. Noi nu avem servicii care să se deplaseze activ la domiciliu, care să ofere tratamente și îngrijiri la domiciliu, în special pentru pacienții cronici, niciodată nu am avut aceste servicii larg răspândite și s-a văzut necesitatea acestora îndeosebi în aceste condiții, când a trebuit să rugăm acești pacienți din contingentul special să stea acasă. Deci, utilizarea unui instrument, schimbarea unui pansament, colectarea unor analize, un consult medical, sunt foarte multe situații care se pot îngriji de către echipe specializate care se deplasează la domiciliu.”
Pe de o parte, i-am rugat să stea acasă, ceea ce este foarte corect, dar nu le-am dat o alternativă clară...
Europa Liberă: Pe timp de pandemie ar exista frică în rândul populației ca că nu se adreseze neapărat cu alte boli, non-COVID la specialiști sau totuși cultura sănătății ar trebui să fie prioritară pentru fiecare familie, pentru fiecare persoană și atunci când are nevoie să se adreseze la medic ar trebui să o facă cu îndrăzneală?
Olga Șchiopu: „Da, dar nu știe când trebuie să se adreseze la medic, fiindcă anume această cultură sanitară nu este la cel mai bun nivel la noi în țară. Posibil că ține și de educația pacientului. Pacientul cronic trebuie să fie foarte, foarte bine școlarizat de către medicul său specialist, neapărat trebuie să știe care sunt temele de alertă, care sunt acele situații și condiții care necesită neapărat adresarea. Nu de fiecare dată comunicarea se face eficient și pacientul stă acasă pentru că nu are de unde să știe, nu i-a explicat nimeni și nu l-a instruit bine cineva ca să știe care sunt condițiile obligatorii și care nu sunt. Și atunci, cine este mai obedient, mai ascultător stă până nu mai poate, dar stă până nu mai poate fiindcă nu știe că sunt semne de alteră și că trebuie să se adreseze. Deci, iarăși s-a văzut un gol în comunicarea noastră cu pacientul și instruirea în special a pacienților cronici.”
Europa Liberă: Acum poate fi observată o aglomerație de persoane și la instituțiile private?
Olga Șchiopu: „Da...”
Europa Liberă: Nu-i sperie prețul, încercați și Dvs. să veniți în întâmpinarea celor care nu au tocmai o situație foarte bună financiară. De ce zic acest lucru? Pentru că știu că mult timp ați luptat ca și pacienții oncologici să ajungă la „Medpark”. Acum se pare că statul a acceptat ceea ce ați sugerat Dvs. și tratați și asemenea pacienți?
Olga Șchiopu: „Suntem contractați de către Compania Națională Asigurări în Medicină și astfel este deschis accesul pentru pacienții asigurați la noi doar pentru o categorie foarte limitată. Aceștia sunt pacienții care vin la chirurgie pe cord deschis, sunt pacienți pentru proceduri în cardiologia intervențională, cazuri de protezare de șold și de genunchi și am avut câteva cazuri de operații de cataractă. Cam astea sunt. Din păcate, deocamdată, toți ceilalți pacienți nu pot să beneficieze de polița de asigurare atunci când se adresează la noi, inclusiv pacienții oncologici.”
Europa Liberă: Dar serviciile contra plată îi fac pe unii să ezite să ajungă la o instituție privată?
Olga Șchiopu: „Nu pot să vă spun, fiindcă noi avem sondaje și feedback-uri doar de la acei pacienți care deja s-au adresat, care au ales să vină aici. Ca să venim în întâmpinarea pacienților, pe alocuri am redus, nu semnificativ, un pic am redus din prețuri și, ce-i mai important, noi am crescut, chiar dacă cheltuielile noastre odată cu situația de pandemie s-au majorat. Trebuie să facem mai multe investigații pacienților, trebuie la greu să utilizăm echipamente de protecție, dezinfectanți, lucrează mult mai mult personal auxiliar decât a lucrat în perioada până la COVID. Astfel, cheltuielile noastre au crescut, dar prețurile le-am ținut la fel, pe alocuri chiar și le-am redus un pic, deoarece înțelegem că situația este una complicată și trebuie să ne includem maximal în măsura posibilităților. Cât ține de pacienții asigurați, de la momentul declanșării situației de urgență, Uniunea de instituții medicale private a arătat disponibilitatea, a anunțat oficial inclusiv Ministerul Sănătății în repetate rânduri că este gata să preia din fluxul de pacienți asigurați la acele condiții pe care le oferă Compania de Asigurări, adică noi suntem gata să deschidem ușile, dar deocamdată astfel de decizii nu au fost luate, probabil se isprăvesc instituțiile publice cu fluxul de pacienți asigurați.”
Europa Liberă: Dar oricum sunteți gata oricând să ajungeți la un numitor comun împreună cu...
Noi suntem gata să deschidem ușile, dar deocamdată astfel de decizii nu au fost luate...
Olga Șchiopu: „Nu e neapărat un numitor comun. Am arătat disponibilitatea, acum este doar la decizia autorităților dacă doresc să utilizeze această posibilitate. Este o situație complicată în țară, este pandemie, trebuie să ne punem cot la cot și umăr la umăr și să facem treabă. Acesta este ajutorul real pe care noi putem să-l oferim, acele departamente și secții supra-specializate care s-au închis în instituțiile publice noi am putea să preluăm din fluxul acela de pacienți și aici nu mă refer doar la instituția pe care o reprezint, dar și la celelalte instituții private.”
Europa Liberă: Adică, aici continuați sarcina instituțiilor de stat, astfel încât pacienții să fie direcționați către instituția Dvs.?
Olga Șchiopu: „Da, exact, la condițiile pe care le are compania, deci nu mai căutăm că pe undeva aceste tarife sunt neconvenabile, deci nu ridicăm această întrebare.”
Europa Liberă: Dar aveți o conlucrare cu Compania Națională de Asigurări în general?
Olga Șchiopu: „În general, da. Avem unele intervenții chirurgicale care se procură concret de la instituția medicală pe care eu o reprezint și se procură și alte servicii în sectorul privat.”
Europa Liberă: A început perioada rece a anului, sigur că sunt infecții virale mai des întâlnite decât în alte sezoane. Și atunci ar putea să crească inclusiv numărul celor infectați de COVID-19 și sarcina pe umerii personalului medical ar putea să fie mult-mult mai mare?
Olga Șchiopu: „Da, personal medical nu prea avem la nivel de...”
Europa Liberă: Din contra, chiar am înțeles că și exodul angajaților din domeniul sanitar e mare...
Foarte mulți doctori nu avem, dar ceea ce se întâmplă în regiuni și în raioane cu specialiștii este...
Olga Șchiopu: „La noi, sistemul sanitar demult pierde, activ pierde din colaboratori, atât asistente medicale, cât și doctori și asta acum în această situație și condiții de criză a devenit deosebit de evident sau strigător faptul că nu avem specialiști suficienți, în special în terapie intensivă, anestezie, pulmonologie, deci foarte mulți doctori nu avem, dar ceea ce se întâmplă în regiuni și în raioane cu specialiștii este...”
Europa Liberă: Și asta spuneți Dvs. care administrați treburile unei instituții private unde cât de cât condițiile de muncă, inclusiv leafa îi motivează pe cei care activează în acest domeniu...
Olga Șchiopu: „Cu toții cunoaștem că condițiile financiare stau totuși undeva pe locul trei sau patru atunci când omul alege să părăsească locul, nu neapărat îl părăsește pentru condițiile financiare. Noi tot am pierdut mai mulți doctori pe parcursul acestor 10 ani de când activăm, am pierdut în sensul că oamenii au emigrat. De ce emigrează? Emigrează pentru sistemul sanitar în care poți să ai încredere. Deci vă spun cum s-a întâmplat la colegii mei. Au emigrat pentru sistemul educațional, pentru pachetul social, fiindcă pentru nimeni nu este un secret cum trebuie s-o duci în această țară la vârsta în care nu mai ești activ. Așa că sunt multe aspecte care îi fac pe oameni să plece și, din păcate, pleacă nu doar cei care-s imediat după băncile universității, de curând avem doctori „copți”, „copți” se are în vedere că au 15-20 de ani lucrați, cu experiență, care au 40-45 de ani, deci cea mai productivă și prolifică vârstă care se pregătesc să plece.”
Europa Liberă: Ce ar trebui să se întâmple, unde ar trebui să intervină statul ca să facă ordine și odată și odată să rămână lumea aici, acasă, pentru că foarte mulți specialiști îi regăsim că lucrează în instituții de prestigiu din Occident?
Olga Șchiopu: „Eu cred că aceasta este deja o întrebare politică, multe trebuie în sistem să se schimbe.”
Europa Liberă: Cum anticipați Dvs. situația în următoarele 5-6 luni de zile?
Olga Șchiopu: „Din care punct de vedere?”
Europa Liberă: În domeniul sanitar.
Olga Șchiopu: „Nu vedem că lucrurile vor lua o întorsătură clar pozitivă. Acest virus este în populație, situația pare a nu fi foarte bine controlată sau, poate, necontrolată, circulă virusul așa cum circulă, măsurile de restricție doar vor reduce temporar viteza de răspândire a virusului și atâta-i tot. Deci, probabil decât așteptarea vaccinului altă soluție, într-adevăr soluție, nu poate fi.”
Europa Liberă: Contează de unde va fi importat acest vaccin din moment ce va fi descoperit, pentru că și aici era o dispută?
Olga Șchiopu: „În instituția pe care o reprezint se lucrează în baza medicinii bazate pe dovezi. Medicina bazată pe dovezi este un concept clar și bine stabilit în Occident și aici ne referim la țările europene și Statele Unite. Și când zicem bazată pe evidențe în baza utilizării oricărui medicament sau oricărei resurse medicale, stau studii științifice, mari analize, unde este clar demonstrată eficacitatea unui preparat sau a altuia. Așadar, în funcție de ce argumente vor fi sau ce dovezi vor fi în spatele acelui vaccin și trebuie luată decizia cu privire la aplicarea la populația noastră, poate nu-i neapărat importantă țara de proveniență, dar evidența care se află în spate.”
Europa Liberă: Specialiștii zic că e bine să confirme dacă e bun vaccinul Organizația Mondială a Sănătății și atunci există o siguranță, pentru că se trec anumite trepte pentru oricare țară care vrea să propună un vaccin anti-COVID?
Olga Șchiopu: „Nu doar Organizația Mondială a Sănătății, sunt mai multe organizații de referință care aprobă medicamentele. Evident că procesul este foarte birocratizat în acceptarea unui medicament și vaccin și atunci dintr-o țară mai puțin birocratizată ar putea să vină mult mai repede, dar, oricum, pentru a alege este important să analizăm evidența din spate, nu țara de origine.”
Europa Liberă: Și pe final vreau un sfat al Dvs. pentru populație, pentru că în rândul cetățenilor încă foarte mulți oameni se arată a fi sceptici, nu cred că există COVID-19. Ce le spuneți Dvs. celora care nu neapărat vor să se protejeze, să poarte mască, să poarte mănuși, să aibă dezinfectant? Ce le spuneți acestor oameni?
Trebuie nu doar să supraviețuim, dar să încercăm maximal să ne adaptăm, ceea ce fără măsuri de protecție este imposibil...
Olga Șchiopu: „Pentru mine este de mirare, eu nu înțeleg cum poți să ignori sau să refuzi să crezi. Posibil că este o reacție de apărare?... Parcă nu-mi vine a crede că nivelul de educație este chiar atât de jos. Poate mai degrabă este o reacție de apărare? Atunci când este vorba de o boală serioasă, de un diagnostic serios, omul nu vrea să-l primească, omul nu vrea să-l recunoască, să-l ia aproape, posibil că e o reacție de apărare. În calitate de doctor și administrator de instituție medicală, pot să spun că există, e real, oamenii se îmbolnăvesc, din păcate, oamenii decedează, se răspândește rapid și măsurile de precauție sunt absolut necesare. Și la nivel de instituție pot să vă spun că am avut depistați mai mulți pacienți ocazional, fiindcă nu suntem o instituție cu profil COVID, dar, datorită respectării stricte a măsurilor de siguranță în interiorul instituției, noi nu avem niciun caz de îmbolnăvire din instituție, colaboratorii noștri, da, mai mulți au făcut boala, dar de fiecare dată sursa de îmbolnăvire a fost din comunitate, din societate. Deci, noi contactăm cu pacienți COVID, dar nu ne îmbolnăvim, fiindcă avem grijă masca să fie purtată corect, avem grijă să dezinfectăm mâinile și avem grijă să stăm departe unii de ceilalți. Este important, trebuie să fie făcut, trebuie să fie respectat pentru siguranța celor din jur și pentru a ne purta nouă de grijă. Am intrat într-o epocă nouă, într-o nouă normalitate a vieții, o acceptăm și mergem așa cum este. Nu poți să ignori și nu poți să te ascunzi, noi suntem aici, trăim această pandemie și, respectiv, trebuie nu doar să supraviețuim, dar să încercăm maximal să ne adaptăm, ceea ce fără măsuri de protecție este imposibil.”
Europa Liberă: Despre moldoveni se zice că ei sunt petrecăreți și cum ar renunța la o cumetrie, la o zi de naștere, la un alt eveniment din familie și nu numai și de asta poate că și această atitudine uneori neglijentă?
Olga Șchiopu: „De conștiința omului depinde, în primul rând. Da, în acest an nu pot fi făcute nunți moldovenești cu câte 150, 200, 300 de persoane, nu poți să ai chiote și strigăte la nuntă, nu se pot face jocuri populare etc. Ei și ce, de la asta evenimentul devine mai puțin important? Da, l-ai făcut în sânul familiei, cu câțiva oameni care s-au așezat răzleț la mese, tot eveniment este, tot se bucură acești tineri, deci important e cum privești, întrucât orice situație depinde de ochii celui care o privește. Adevărul este în noi!”