În timpurile moderne, abdicarea unui rege nu este o noutate în sine pentru monarhiile europene, s-a întâmplat în Spania, Olanda (de două ori), Luxembourg sau Belgia. Danemarca și restul monarhiilor nordice, Suedia și Norvegia, nu au însă această tradiție.
După 52 de ani pe tron, Regina Margrethe a anunțat că abdică în favoarea Prințului Moștenitor Frederik în discursul tradițional de Anul Nou, mai precis la sfârșitul unui discurs în care a ținut să treacă în revistă marile provocări ale actualității: războiul din Ucraina și cel din Orientul Mijlociu, schimbările climatice și inteligența artificială.
Anunțul i-a luat total prin surprindere nu numai pe danezi, dar lumea întreagă, provocând un val de emoție.
Pe 1 ianuarie 2024, nu era ziar sau televiziune în lumea întreagă să nu scrie sau comenteze decizia Reginei, cunoscută până atunci pentru tenacitatea cu care apărase tradiția: „O să plec de pe tron când cad din picioare”, obișnuia să spună Regina Margrethe, la fel ca Elisabeta a Doua, Regina Marii Britanii.
Spre deosebire însă de Regina Elisabeta, Margrethe – care devenise cel mai longeviv monarh după dispariția Reginei Marii Britanii - începuse de câțiva ani să modernizeze monarhia, să o pună la unison cu o societate în care nu puțini se întrebau de ce trebuie să finanțeze, prin taxe și impozite, prinți, prințese, prințișori.
A redus drastic numărul „membrilor activi ai Casei Regale”, cu drept la un apanaj de stat. Decizia a adus dividende: la sfârșitul domniei, sondajele de opinie din Danemarca, făcute anual de televiziunea publică (DR), arătau că Regina, viitorul Rege Frederik al X-lea și noul Prinț Moștenitor Christian se bucurau de încrederea a peste 80% din respondenți.
Peste 70% din ei spuneau că vor ca Danemarca să rămână o monarhie constituțională.
Cum se împacă monarhia cu modernitatea?
Europa Liberă a stat de vorbă înaintea abdicării reginei daneze cu Theodor Paleologu, care în 2005-2008 a fost ambasadorul României în Danemarca, și a predat și la Universitatea din Copenhaga.
Europa Liberă: Cum apreciați decizia Reginei Danemarcei de a abdica, dar mai ales modul cum a făcut-o, în trecere aproape, la sfârșitul tradiționalului discurs de Anul Nou?
Theodor Paleologu: Întrebarea conține mai multe întrebări. În primul rând caracterul surprinzător al acestei decizii. Apoi, maniera de a o face.
Maniera este, cred, tipică pentru Regina Margrethe. A vorbit de tot felul de alte lucruri și la sfârșit, „by the way”, a anunțat că s-a decis să abdice. Este această modestie care o caracterizează. Întâi a vorbit de lucrurile importante, majore, și abia la final despre abdicare, prezentată ca un lucru nu atât de important.
Tipic, aș spune, pentru personalitatea Reginei și poate tipic pentru mentalitatea daneză. În fond, corespunde foarte bine unei trăsături a culturii daneze, o anume modestie (...) Vorbim de primatul colectivității asupra individului.
(Discursul) a fost o lecție de comportament pentru toată societatea daneză, iar Regina Margrethe, în acest fel, a întruchipat o trăsătură de bază a culturii daneze.
Am avut șansa să o cunosc pe Regina Margrethe, încă și mai bine pe Prințul Consort Henrik (n.r. 1934-2018), așa că nu mă miră deloc modul în care a făcut-o.
M-a mirat, este adevărat, faptul că a luat această decizie, dar dacă ne uităm puțin în urmă, nu este chiar așa o surpriză. A mai luat în trecut o decizie importantă, și anume de a-i elimina din linia de succesiune la tron pe descendenții celui de-al doilea fiu, Prințul Joachim. Fără îndoială o decizie dureroasă, pe care a preferat să o ia ea, să nu o lase în seama noului Rege (la vremea respectivă, Prinț Moștenitor).
Europa Liberă: Ați spus că ați cunoscut-o pe Regină, dar și mai bine pe soțul ei, Prințul Henrik. Ce amintiri aveți?
Theodor Paleologu: Pe Prințul Henrik l-am cunoscut bine. Avea mare simpatie pentru mine, pentru că vorbeam franțuzește, eram cetățean francez, eram „normalian” (n.r. ENA, Ecole Normale Superieure), tânăr diplomat ca și el, vedea în mine un fel de exemplar mai tânăr și probabil mai puțin reușit. Nu am avut un succes profesional atât de grozav precum Prințul Henrik.
Prințul Henrik a venit de multe ori la Ambasadă, când eram acolo, m-a invitat în mai multe rânduri, m-a invitat și la un dineu cu Regina Margrethe.
Era un dineu privat, (...) dar cum eram singurul ambasador, am stat la dreapta Reginei.
Studiasem cu mult zel personalitatea Reginei, citisem despre ea, așa că m-am pregătit foarte bine pentru eventualitatea unei conversații.
Trebuie spus ceva: între Margrethe și Henrik exista o distribuire a rolurilor. El făcea conversație. Prințul Henrik era un om strălucit, era un gentilhomme francez de cea mai bună calitate, un om foarte cultivat, pasionat de Proust.
Un om plin de haz, de spirit, pasionat și de gastronomie. De aceea se mânca bine la Curtea daneză, pentru că îl avea pe Prințul Henrik, un fel de Babette – dacă vă amintiți de faimosul filmul danez „Festinul lui Babette”. Prințul era o Babette regală la curtea Reginei.
Regina Margrethe, pe de altă parte, era, aș spune, mult mai timidă și rezervată. Așa că atunci când m-am dus la dineul privat, am pregătit nu mai puțin de 20 de subiecte de conversație, pentru că uneori Regina răspundea prin „da” sau „nu” la o întrebare.
Așa că eu m-am pregătit foarte serios, iar unele subiecte au interesat-o, a fost chiar foarte vorbăreață. Este o persoană foarte inteligentă, foarte cultivată, cu un simț al umorului tipic danez, fin și ușor dulce-amar, aparent distantă, dar în același timp generoasă cu interlocutorul.
O persoană pe care, pe bună dreptate, danezii au adorat-o și au considerat-o o „mamă a națiunii”.
Europa Liberă: Să ne întoarcem la abdicarea Reginei. Nu este anacronic faptul că în vremurile noastre moderne care se schimbă extrem de repede, Regina Margrethe și-a pregătit și organizat abdicarea în cel mai mic detaliu, evident în ideea că statornicește un precedent pentru alte sute de ani? Cum mai poți gândi în termeni de sute de ani în era TikTok-ului?
Theodor Peleologu: Aveți dreptate, totul a fost gândit în cele mai mici detalii.
Curtea daneză este foarte atentă la toate chestiunile care țin de protocol. Am fost ambasador acolo și știu cum funcționează.
Odată mi-am uitat mănușile albe acasă, pentru recepția de Anul Nou. Protocolul este foarte clar în această privință, la recepția de Anul Nou, trebuie să fii îmbrăcat în frac, cu decorații dacă ai - eu nu aveam - și cu mănuși! Nu poți să dai mâna cu Regina la această recepție fără mănuși. Cum îmi uitasem mănușile acasă, protocolul s-a ocupat să-mi dea o pereche. A fost greu, aproape imposibil, pentru că eu am mâini foarte mici, mănușile mele sunt de la raionul de copii. Dar ne-am descurcat!
Este un protocol strict, dar nu este stresant, iar monarhia daneză este una care ține la protocol, ceea ce mi-aș dori să facă și noul Rege. Poți fi protocolar și în același timp foarte relaxat. Cele două nu se exclud.
Protocolul nu are ca sens să introducă crispare. Spun mereu la cursurile mele de diplomație că trebuie făcută distincția între spiritul protocolului și litera protocolului. Și așa cum spune Sfântul Pavel, litera ucide, spiritul dă viață.
Or spiritul protocolului este foarte important, este bunăvoința față de celălalt. Rostul protocolului este să faciliteze relațiile, nu să le îngreuneze.
În acest sens, caracterul protocolar al monarhiei daneze este foarte bine-venit. Regina Margrethe a încarnat foarte bine acest aliaj, această alianță între tradiție și modernitate. Danemarca este o țară foarte performantă, este una dintre țările cele mai performante din lume, una dintre țările cele mai fericite din lume.
Aici trebuie să povestesc ceva: premierul Anders Fogh Rasmussen ținea să ne spună de fiecare dată la întâlnirile cu ambasadorii că Danemarca este cea mai fericită țară din lume, iar noi ambasadorii ne dădeam coate și râdeam, comentând că „Da, sunt fericiți cei care nu s-au sinucis”. În Danemarca, rata sinuciderilor este destul de ridicată, lucru pe care-l înțeleg, pentru că iarna daneză este deprimantă.
Revenind la sensul întrebării: Danemarca este un exemplu perfect de alianță între tradiție și modernitate.
Monarhia practic facilitează progresul, în cazul țărilor scandinave.
(Mai multe informații despre abdicarea Reginei Margrethe AICI)
