Linkuri accesibilitate

Amnesty International își susține raportul critic la adresa unor practici ale armatei ucrainene


Secretarul general al organizației Amnesty International, Agnes Callamard, Paris, Franța, 6 aprilie 2021.

Organizația pentru apărarea drepturilor omului, Amnesty International (AI ) a declarat vineri că „îşi asumă întreaga responsabilitate" pentru raportul în care se arată că în unele instanțe, armata ucraineană pune în pericol viețile civililor, instalând baze militare în zone locuite. Raportul a provocat reacția furioasă a Kiev-ului, relatează AFP.

„Ne menţinem pe deplin concluziile”, a declarat pentru AFP secretarul general al organizației Amnesty International, Agnes Callamard, prin e-mail.

Ea a argumentat că raportul s-a „bazat pe dovezi obţinute în urma unor investigaţii de mare amploare, supuse aceloraşi standarde riguroase şi procese de verificare ca toate activităţile Amnesty International".

Callamard a deplâns totodată criticile violente ale autorităţilor ucrainene „care riscă să paralizeze o discuţie legitimă şi importantă asupra acestor probleme” privind protecţia civililor, precizând că guvernul de la Kiev nu a răspuns unei solicitări de reacţie sau comentarii înainte de publicarea raportului.

AI, a mai precizat Callamard, a indicat în mod clar că practicile militare ucrainene descrise în raport, inclusiv instalarea de baze militare în şcoli şi spitale, „nu justifică cu nimic încălcările sistematice ale dreptului internaţional umanitar de către Rusia" în cursul invaziei din Ucraina.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comentat joi, că printr-un asemenea raport „falsificat” și realizat în grabă „Amnesty Internațional caută să amnistieze statul terorist care e Rusia” și mută „vina și responsabilitatea de la călăi, la victime”.

Într-o postare video, Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba a declarat că raportul este „nedrept” și „distorsionează” realitatea.

Consilierul prezidențial Mihail Podoliak a susținut că armata ucraineană încearcă mereu, acolo unde se poate, să evacueze civilii din zonele de război, lăsând de înțeles că Amnesty International ar fi complice în răspândirea propagandei rusești.

Raportul a fost contestat și de filiala din Ucraina a organizației AI, care a susținut că nu a fost consultată iar atunci când a încercat să intervină în redactarea finală a raportului, a fost pur și simplu blocată.

„Argumentele noastre că raportul este inacceptabil și nu se bazează pe date complete, au fost ignorate”, s-a plâns Oksana Pokalciuk, șefa filialei ucrainene Amnesty International, citată de cotidianul britanic The Guardian.

Previous Next

XS
SM
MD
LG