Linkuri accesibilitate

Ana Calinici (PAS): Vom lupta cu corupția, este momentul să curățăm acest sistem, să-l reformăm


Vasile Botnaru a stat de vorbă despre dreptate și justiție în R.Moldova cu deputata PAS Ana Calinici, șefa de cabinet a ministrului Justiției.

Ana Calinici: Vom lupta cu corupția, este momentul să curățăm acest sistem, să-l reformăm
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:27:41 0:00
Link direct

Europa Liberă: Bine ați venit la Europa Liberă, în calitatea dvs. de proaspăt deputat, intrat din supleanți pe lista de bază, dar și funcționară la Ministerul Justiției. Acum sunteți cu două funcții, dar un singur salariu. E temporară chestiunea asta?

Ana Calinici: „Da, am câteva zile pentru a-mi rezolva situația de incompatibilitate, asta conform legii este posibil, adică mai am până pe 20 octombrie...”

Europa Liberă: Să închideți dosarele de la minister?

Ana Calinici: „Să-mi dau demisia de la minister, da, și să revin cu totul la Parlament.”

Europa Liberă: O să vorbim cu Dvs. din ambele ipostaze și încep de la o întrebare care îi interesează pe toți oamenii dacă justiția și dreptatea sunt același lucru? Lumea înțelege perfect și dvs. la Facultatea de Drept învățați acest lucru, dar atunci când oamenii așteaptă dreptate, vine justiția și spune: „Noi nu putem să facem dreptate, noi facem ceea ce scrie legea”. E adevărată senzația aceasta?

Ana Calinici: „Simțul dreptății poate fi diferit, poate fi subiectiv la diferiți oameni, este în general un concept filosofic dreptatea și oamenii chiar gândesc subiectiv, justiția însă vine cu anumite principii, cu o măduvă care construiește un sistem care să asigure un echilibru între interesul general public și interesul personal și nu neapărat în urma unui proces părțile vor fi mulțumite permanent...”

Europa Liberă: Dimpotrivă, ambele părți sunt nemulțumite.

Ana Calinici: „Dimpotrivă, da.”

Europa Liberă: Dar când spun dreptate, mă gândesc la justiția care s-a făcut în cazul unor infractori notorii, ei sunt condamnați, dar dreptate nu-i, că ei au fugit, se eschivează de la ispășirea pedepsei, caută tertipuri, prin avocați să scape de pedeapsă și atunci lumea care se uită la televizor, mai ales acum când se derulează un scandal enorm – avocații, pe de o parte, vor să-i facă dreptate celui învinovățit, societatea așteaptă învinovățirea lui sau, cel puțin, clarificarea situației. Iată, această competiție care se dă în public între avocați, procurori, eventual și judecători sau foști judecători, ajută societatea sau, dimpotrivă, o bagă în ceață mai tare?

Ana Calinici: „Este un proces care se întâmplă acum, sunt de acord că aceste cazuri în care infractorii care au săvârșit infracțiuni foarte grave, care au impactat întreaga societate, au furat din buzunarul oamenilor și totuși nu s-au recuperat nici banii aceia, nici oamenii nu văd finalitate în proces și nu văd dreptate, într-adevăr. Acest concept s-ar numi „justiție selectivă”, când pentru unii dreptate și justiție se face, iar pentru alții – nu. Sigur că acest lucru nu este corect, iar tot ce se întâmplă acum, aceste ieșiri publice nu ar trebui să influențeze procesul care se întâmplă conform legii, conform unei proceduri. Deci ar trebui să fie actorii justiției – judecătorul, procurorul, avocatul sau dacă sunt mai mulți – și lucrurile să se hotărască exclusiv conform literei legii, conform procedurilor, cu respectarea drepturilor și atât. Lucrurile care se întâmplă în societate, da, sunt cazuri de rezonanță, sunt importante pentru societate, e bine că se vorbește, dar lucrurile trebuie să se soluționeze totuși în camera de deliberare sau în cadrul unui proces judiciar transparent, corect, conform legii.”

Europa Liberă: La umila mea părere, trebuie să se întâmple ca la alegerea Papei - cardinalii acolo să se adune și când aleg Papa să dea fumul respectiv, semnalul. Până atunci, dăunează declarațiile figuranților mai ales, când procurorul în treacăt pe la televiziune spune: „Asta-i răzbunarea președintei”, pune gaz pe foc, de fapt, pentru că după asta întreaga societate se apucă și discută, și cere eliberarea lui imediată și să intervină factorii decizionali să-l elibereze. Deci, asta nicidecum nu-i justiție, asta-i tele-justiție?

Ana Calinici: „Da, justiția se va face în instanță, ce se întâmplă acum în public, vorbim de procurorul general, ultimele lui ieșiri mai mult seamănă a ieșiri ale unui politician de carieră, deci au fost declarații politice și chiar la limita legii atunci când s-au dat detalii din conversații private care n-au de-a face cu obiectul unei interceptări legale în cadrul unui proces penal. Deci la limita legalității, foarte politizat, iar dacă dăunează sau nu, eu sper că totuși actorii justiției nu vor fi influențați de aceste mișcări, pe alocuri le consider chiar concertate, o mișcare antireformatoare. Reforma justiției este o prioritate pentru actuala guvernare și suntem foarte determinați să nu facem concesiuni, nu există niciun fel de pas înapoi, suntem foarte determinați să mergem înainte cu această reformă și ea este incomodă.”

Europa Liberă: Dar chiar credeți că judecătorii n-o să se uite la asta? Justiția în general și judecătorii, dar și procurorii vin dintr-un regim sau dintr-o vreme, descendenți chiar dintr-o perioadă când ei se uitau totuși la putere, ei se uitau la factorii de decizie, simțeau foarte bine de unde suflă vântul, nu neapărat să li se fi telefonat, dar se întâmpla să le telefoneze, se întâmpla să li se spună cum faci justiție selectivă, cui îi dai dreptate. Vladimir Voronin la o adunare a judecătorilor, l-am auzit cu urechile mele, le reproșa judecătorilor că la voi îi ca la licitație – cine dă mai mult, câștigă. S-au schimbat de atunci lucrurile?

Ana Calinici: „Greu de spus, pentru că încrederea în justiție este foarte slabă, foarte mică și, într-adevăr, sunt foarte multe exemple, mai ales pe cazuri de rezonanță, când se vede că lucrurile nu prea s-au schimbat și chiar poate au degradat în unele cazuri, dar actuala guvernare dă mesaje foarte clare că justiția, sistemul judecătoresc, procurorii trebuie să fie independenți de toți actorii, de politic, de oligarhi, deci trebuie să fie doar cu legea. Noi încercăm să scăpăm de acest viciu, de acest obicei care distruge vieți de fapt. Înțeleg că avem mult de lucru, rezultatele se vor vedea în timp, pentru că sunt anumite comportamente, din acest motiv avem și în program acest proces de evaluare externă extraordinară a judecătorilor și procurorilor, pentru că situația într-adevăr este gravă în sistem.”

Europa Liberă: Au trecut 30 de ani totuși. Picătura asta de cerneală care s-a picurat în sistemul judecătoresc, mă refer la tinerii care deja au absolvit școala națională de justiție, care nu au background-ul acesta sovietic, ei au reușit câtuși de puțin să schimbe compoziția, să dilueze această percepție?

Ana Calinici: „Chiar am discutat cu mai mulți colegi despre acest aspect. Analizând situația din sistem, într-adevăr înțeleg că este o parte critică formată în majoritate de tineri în sistemul judecătoresc și față de acești tineri este o mare speranță și față de tinerii care vor veni în sistem, pentru că, într-adevăr, ei nu au fost parte a unui sistem vicios și au șansa să schimbe lucrurile spre bine, spre folosul cetățeanului, să fie acest curent de schimbare în sistem de care foarte mare nevoie are sistemul. Da, există o parte din tineri care pot schimba sistemul și acum, și vor veni alți tineri care...”

Europa Liberă: Pot, dar încă n-au schimbat?

Ana Calinici: „Rezistența eu cred că este foarte mare, dar noi...”

Odată ce se vor lua măsuri, vor fi pedepsiți cei corupți, eu cred că sistemul își va reveni

Europa Liberă: Uitați-vă la filmările care s-au arătat recent de la aeroport, erau niște tineri, inclusiv o tânără. Deci, ei când au ajuns acolo cred că în 3 zile au înțeles că pot să câștige niște bani. Sistemul, de fapt, așa îi corupe, foarte concret – nu fi prost, ia niște bani, cumpără-ți mașină, fă niște mișmașuri și într-o săptămână îți rezolvi problemele pe care nu ți le rezolvă statul cu salariul mizerabil. E greu să reziste la asemenea ispite?

Ana Calinici: „Este greu atunci când acel funcționar, acel om înțelege că nu va fi pedepsit, dar în cazul dat asistăm la o situație în care aceste filmulețe au ajuns în public și lumea a rămas pur și simplu șocată, eu cred, de această situație când un funcționar vamal poate să-i zică unui cetățean că poate să-i distrugă toată viața. Adică, într-atât de... Nu am cuvinte să descriu, dar odată ce se vor lua măsuri, vor fi pedepsiți cei corupți, eu cred că sistemul își va reveni. Pentru funcționari cred că este un semnal foarte serios că lucrurile trebuie să se redreseze.”

Europa Liberă: Deci, ca să înțeleg – dacă punem pe cântarul acestei zeițe a justiției cu ochii legați frica de pedeapsă, punitatea și educația etică, morală, Dvs. credeți că în momentul acesta mai eficientă este pedeapsa?

Ana Calinici: „Cred că etica și această formare, educație este un proces îndelungat, ține de școală, ține de sistem, ține de mediul în care te afli, chiar ia foarte mult timp. Însă pedeapsa și măsurile preventive, adică rolul preventiv al pedepsei poate avea un impact mult mai rapid, atunci când legea se aplică și omul înțelege că orice acțiune are consecințe, atunci fiecare pas va fi gândit și calculat. Deci, eu cred că în acest fel rezultatele vor fi atinse mult mai rapid, dar, în același timp, trebuie dezvoltate anumite valori societății și de comunicat despre importanța solidarității și a respectării legii. Da, sunt importante ambele aspecte, dar rolul preventiv al pedepsei este foarte puternic.”

Europa Liberă: Ana, să vă întreb direct un lucru care mă preocupă pe mine în raport cu generația Dvs. Eu mă simt un obstacol în fața dvs., sunteți de vârsta fiicei mele și, obiectiv vorbind, eu am o vârstă și am un background, o experiență, parte din ea e sovietică și ar trebui să mă retrag, să vă fac vouă loc. Dvs. simțiți asta o problemă socială, că generația care este conservatistă, care gândește mai inert, care e ușor de ispitit nu se retrage la vreme și nu vă face loc vouă sau poate, dimpotrivă, voi, generațiile astea noi nu sunteți suficient de persuasive ca să vă faceți loc, să spuneți: dați-ne voie să decidem noi cum să trăim azi și cum o să trăim mâine, ce ați făcut până acum, mulțumim...

Ana Calinici: „Eu nu aș merge pe așa accepțiune din simplul motiv că respect oamenii de toate vârstele și văd inspirație în voi, în generația voastră de multe ori. Am colegi tineri în parlament, văd foarte mulți funcționari tineri în ministere, eu văd că ei se pot afirma dacă doresc și cred că lucrurile se schimbă. În acest moment, tinerii prind valul schimbării, această globalizare, revoluție tehnologică, suntem mai aproape de toate schimbările și putem mai rapid să influențăm lucrurile, eu la nivel pur subiectiv, personal vorbesc acum, nu simt o problemă în acest sens, de a mă afirma. Și nu pot învinui pe nimeni, fiecare are un loc în societate și fiecare vrea să contribuie...”

Eu cred că tinerii au toate șansele să se afirme în această perioadă

Europa Liberă: Faptul că ați ajuns în parlament sigur că aceasta-i o dovadă clară sau că sunteți funcționară la Ministerul Justiției la o vârstă, cred eu, destul de fragedă, în comparație cu a mea, dar ca generație voi puteți să vă produceți deja în materie de justiție sau în materie de legislație, de exemplu? Dacă ne uităm la viteza cu care se modifică legislația, Codul civil, Codul penal, Codul electoral, asta nicidecum nu e un factor benefic pentru dezvoltarea societății; dacă o afacere are nevoie de fiscalitate clară, previzibilă, cel puțin pentru 5 ani, tot așa societatea are nevoie de previzibilitate și în Codul civil, și în Codul penal ș.a.m.d. Dvs., ca generație, vă puteți produce în sensul acesta să contribuiți la o legislație care să fie, cel puțin un deceniu înainte, valabilă în continuare?

Ana Calinici: „Aș vrea să încep cu prima parte a întrebării Dvs. – afirmarea tinerilor și puterea pe care o au tinerii. Eu cred că tinerii au toate șansele să se afirme în această perioadă mai ales și chiar îi încurajez să vină cu propuneri, să contribuie la aceste schimbări sau să vină cu critici constructive.”

Europa Liberă: La modul practic, cum?

Ana Calinici: „Să participe, facem consultări publice foarte des...”

Europa Liberă: Așa, deci, consultări publice...

Ana Calinici: „Consultările publice sunt chiar un instrument democratic foarte eficient pe care noi îl punem în aplicare, oricine poate veni la parlament să-și spună cuvântul asupra unui proiect.”

Europa Liberă: Și chiar se întâmplă să fie luate în seamă?

Ana Calinici: „Păi toate cele spuse în cadrul consultărilor sunt după aceea sistematizate într-o sinteză de propuneri, amendamente, după care se argumentează de ce se acceptă sau nu se acceptă. Și chiar multe legi au avut amendamente care vin din aceste consultări, deci este un instrument viu foarte util actualei legislaturi.”

Europa Liberă: Doi – să vină în funcții?

Ana Calinici: „Să vină în funcții, da, să participe la concursuri, avem foarte multe concursuri anunțate în cadrul ministerelor.”

Europa Liberă: Aici fac o paranteză – unul care ar vrea să vină o să spună: „Salariul e mic, nu știu cât o să stați voi la putere”...

Ana Calinici: „Cu a doua parte nu aș fi de acord, dar cu prima, da, din păcate, lucrul acesta va trebui să fie remediat și, da, într-adevăr, salariile nu sunt foarte mari.”

Europa Liberă: Dumneata cum te-ai descurcat cu salariul de la Ministerul Justiției? Poate salariul de deputat o fi mai mare un pic, dar tot nu e extraordinar, dumneata cum te descurci?

Ana Calinici: „Eu am un mod de viață modest. Plus la asta, încă mai închiriez, nu locuiesc în locuința mea, nu am nimic în proprietate, dar, nu știu, cred că e modul de viață.”

Europa Liberă: Deci, îi problema de plafon unde-l pui, cum îți stabilești prioritățile?

Ana Calinici: „Probabil mult ține și de asta, de modul tău de viață, ce consumi, dar fiecare trebuie să tindă spre un confort, spre un mod de viață bogat, interesant. Eu înțeleg acest lucru, va trebui să mergem împreună spre un alt nivel de viață, acum sunt lucruri pe care le-am moștenit de la 30 de ani de guvernare așa cum a fost.”

Europa Liberă: Generația voastră este mai receptivă la valorile și principiile europene, logic, le-a asimilat în mod absolut firesc.

Ana Calinici: „Da.”

Europa Liberă: Există iarăși problema asta de ciocnire cu mentalul unei generații care nu acceptă, de exemplu, egalitatea de genuri, gândirea europeană în materie de egalitate, în materie de libertate?

Ana Calinici: „Probabil există. Într-adevăr, valorile au evoluat. Noi recent am votat în prima lectură Convenția de la Istanbul, da, într-adevăr, valorile sunt în evoluție. E un proces normal. Da, cred că la un moment dat se simte o diferență de valori.”

S-a denaturat esența acestei convenții, s-a denaturat esența vaccinului

Europa Liberă: Și cum faci aici, pentru că aici imediat în vecinătate sunt vaccinurile, valul patru vine inevitabil, toți cei care ajung la respirație artificială deja spun că vaccinați-mă, faceți ce vreți, numai nu mă lăsați să mor, dar până a ajunge acolo, el e convins că nu-i COVID ș.a.m.d.? Tot așa e și cu acceptarea Convenției de la Istanbul, femeia e bătută, dar noi totuna nu vrem convenția.

Ana Calinici: „S-a denaturat esența acestei convenții, s-a denaturat esența vaccinului într-un anumit mod, teoria conspirației, da, într-adevăr are impact, un impact negativ semnificativ și vreau să zic că am încercat să vorbesc cu diferiți oameni care au aderat la aceste concepții, dacă dezvolți o discuție mai lungă, argumente nu au pur și simplu. E mai mult o atitudine bazată pe frică, adică oamenii se tem de ceva necunoscut pentru ei, dar de fapt nu au de ce să se teamă. Cu convenția, în general, este un subiect aparte, pentru că acolo este chiar vorba de violență domestică. Cine ar vrea să perpetueze această violență domestică, care este foarte gravă la noi în Republica Moldova? Sigur că nu vrem acest lucru și eu sunt sigură că nimeni nu vrea ca cineva să fie agresat fizic sau moral în continuare, pur și simplu anumiți actori au denaturat esența acestei legi.”

Europa Liberă: Hai să spunem lucrurilor pe nume. Un anumit actor este cunoscutul episcop, care zice: „Aaa, asta totu-i făcut ca să deschideți portița pentru legitimarea celor doi părinți”. Și de dragul ca să se închidă acea portiță, acel episcop acceptă să fie femeia umilită, să fie situația perpetuată, așa cum spui dumneata. Deci, cu acești actori cum să discuți, când ei sunt apărați de umbrela majorității ortodocșilor, care sunt în proporție de 95 la sută și el se înarmează cu această reprezentare și, de fapt, vine la discuție cu Dvs. și spune: „Voi urmăriți un scop ascuns și noi trebuie să luptăm cu acel scop”?

Ana Calinici: „Cred că singura cale este, nu știu dacă putem schimba neapărat opinia dlui respectiv, dar putem comunica și explica esența acestei legi. O face și societatea civilă, pentru că până acum s-a discutat foarte mult, dar nu a existat voință politică. Această convenție, într-adevăr, nu conține astfel de elemente. Dacă o citești cap-coadă, ea se referă doar la violența domestică și, evident, contra femeii, pentru că asta este problema care s-a depistat, că rata violenței față de femei este foarte mare și e mult mai mică față de bărbați. Eu vreau să zic că noi încercăm să comunicăm, să explicăm esența acestei convenții care se referă exclusiv la violența domestică și nu conține alte elemente, care sunt artificial comunicate, introduse în comunicare și în mesajele către societate. Fiecare cetățean poate să deschidă această convenție, ea este publică, s-o citească și să vadă că lucrurile se referă...”

Europa Liberă: Știți că în Rusia de multe ori se acreditează ideea că noțiunea „suverennaia demokratia” (democrație suverană), de fapt, asta viza, că societatea rusă nu ar fi pregătită pentru așa ceva, nu trebuie forțată să se ducă pe calea democrației? Și acum când s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, le-a dat apă la moara lor, le-a spus: „Vedeți ce ați făcut voi când ați forțat Afganistanul să meargă pe o cale improprie?” Cum credeți, Republica Moldova, după trei decenii de independență, este deja un teren în care se poate eficient promova convenția, egalitatea genurilor, feminismul în general?

Ana Calinici: „Da, eu cred că da. Asta ne-a arătat-o și votul din 11 iulie, că oamenii nu mai vor să trăiască așa cum până acum s-a întâmplat, nu mai vor aceste mesaje de dezbinare, de ură, ele sunt foarte nocive, distrug viețile oamenilor și votul din 11 iulie masiv pentru democrație, pentru anticorupție, pentru valori democratice, de fapt, este expresia voinței oamenilor, că ei vor această schimbare. Și în acest sens chiar cred că nu mai avem timp de așteptat.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, o scânteie cum a fost reținerea procurorului general poate aprinde foarte ușor niște spirite distructive, nu? Sau cum au fost protestele din stradă pe vremea lui Plahotniuc, când se organizau niște detașamente vizibil „conspiraționiste”, care încercau să intervină, chipurile, în numele poporului.

Ana Calinici: „Eu nu cred că aceste forțe au foarte mare susținere în acest sens, nu am observat această susținere, dimpotrivă, oamenii cumva au înțeles circumstanțele, au înțeles că există câteva capete de acuzare foarte serioase, grave, care acum sunt cercetate în procuratură și aceasta este circumstanța care a determinat reținerea dlui Stoianoglo. Acum înțeleg că este în arest la domiciliu, dar eu nu aș spune că aceste forțe care au criticat decizia noastră beneficiază de mare susținere.”

Europa Liberă: În sud, în Găgăuzia, cel puțin acolo se împachetează drept o voință a deputaților din Adunarea Populară, sprijinită de populație, mai ales s-a introdus elementul acesta că, de fapt, în discuție este naționalitatea dânsului, apartenența etnică.

Ana Calinici: „Acest element de etnie a fost introdus artificial, chiar nu este vorba de acest lucru și cred că majoritatea oamenilor au înțeles că este vorba despre anumite acțiuni ale fostului procuror general, care cad sub incidența legii și toți sunt egali în fața legii, atât procurorul general, cât și oricare om din această țară. Și așa trebuie să se întâmple – dacă sunt suspiciuni, bănuieli rezonabile că procurorul general a săvârșit câteva infracțiuni, în cazul dat, deci, lucrurile trebuie cercetate, trebuie aplicată legea. Restul? Deci, nu putem să mergem contra legii.”

Europa Liberă: Dar e un cerc vicios, vedeți că oamenii care sunt nerăbdători și spun: „Dați-ne probele la vedere”, ei, de fapt, nu au încredere în judecători? La fel, refrenul acesta îl folosește Șor: „Eu aș veni acasă, dacă aș fi sigur că o să fiu judecat așa ca să fie dreptate”, Plahotniuc la fel, știind cum a acționat judecata pe vremea lui, știe foarte bine sau bănuiește că și el s-ar putea să intre sub tăvălugul acesta al unei justiții teleghidate. Deci, cercul este vicios. Dvs., cei care ați venit la putere spuneți așa: „Avem o justiție manipulabilă” și atunci, cei pe care îi băgați în fața justiției sunt în drept să spună: „Dar voi ziceți că e o justiție coruptă și nu face dreptate”. Nu-i cerc vicios?

Ana Calinici: „Eu nu aș lua în serios aceste argumente de apărare ale lui Șor sau ale lui Plahotniuc, adică lucrurile sunt destul de evidente: ei încearcă cumva să camufleze niște lucruri, se tem, de fapt, să se aplice legea în raport cu ei. Faptul că justiția nu este neapărat corectă, deci am avut mai multe cazuri care ne-au demonstrat aceste lucruri, dar iarăși, în acest moment, noi dăm mesaje foarte clare că nicio imixtiune nu poate să existe în justiție, noi pur și simplu vrem ca justiția să fie independentă. Totodată, noi înțelegem că am moștenit un sistem viciat de-a lungul anilor și el nu se va reforma în câteva zile sau, în cazul dat, în două luni, de aceea iarăși revin la această evaluare externă extraordinară care va fi o acțiune de curățare a sistemului.”

Europa Liberă: Care o să dureze și ea...

Ana Calinici: „Da, o să dureze, dar lucrăm la un concept bun, care să nu blocheze sistemul. Despre acest lucru am comunicat foarte mult cu partenerii internaționali, cu societatea civilă, am explicat raționamentul și sper că va fi într-adevăr un proces, vom depune tot efortul să ajungem la o finalitate, să nu dureze enorm de mult și să avem un rezultat bun.”

Europa Liberă: Ultima întrebare – o să apucați să vedeți Dvs. rezultatele muncii sau când credeți că, iată, o să puteți spune Dvs. că în Republica Moldova avem o justiție comparabilă cu cea din România măcar?

Ana Calinici: „Eu m-aș uita la exemplul României înseși, cu DNA. Într-adevăr, de la înființarea acestei direcții a trecut ceva timp până când s-au văzut rezultatele. Au trecut cred că vreo 5 ani până au început să se vadă într-adevăr dosare serioase contra politicienilor, contra funcționarilor corupți, dar această direcție acum beneficiază de o încredere foarte mare și are un rol foarte important în România. După același model vrem și noi, adică să punem bazele unui sistem independent care să lucreze, să nu fie dependent de politic. Deci, acest lucru pur și simplu va fi eliminat și sperăm să vedem rezultatele în câțiva ani. Acum exact în câți ani nu pot să zic, dar în câțiva ani eu cred că noi toți o să apucăm rezultatele acestei reforme.”

Europa Liberă: Am s-o citez pe Monica Macovei, în interviul pentru Europa Liberă, cea care a fost figură-cheie în această construcție la care vă referiți. Ea spunea: „Independența procurorului în special, dar și a magistraților în general înseamnă, de fapt, independența celor pe care îi judecă”. Asta ea vrea să accentueze. Și e un concept german, ea l-a preluat de la nemți, care insistă pe chestiunea asta – independența procurorilor, a judecătorilor trebuie văzută nu ca o bulă, ca o castă care să fie ferită de orice influențe din toate părțile, dar ea trebuie văzută cu două nuclee: magistrații și cei care sunt judecați. Ei să fie independenți, ei să fie în afara oricăror influențe, nimeni să nu poată trage sforile, astfel încât cuiva să i se facă justiție selectivă. Și asta îmi place foarte mult și îmi doresc și eu să văd cât mai repede rezultatele eforturilor dvs., pentru că în cariera mea jurnalistică am văzut tot felul de reforme peste reforme, ca să ajungem în punctul acesta când discutăm despre normalitate și când procurorul general a dat drept performanță faptul că nu se mai deschid dosare la comandă și nu dau buzna mascații. Asta a devenit o normalitate, când cineva nu ia mită și nu-i corupt, asta deja e o performanță, asta e o mare realizare.

Noi chiar vrem să luptăm pentru ceea ce vrea cetățeanul

Ana Calinici: „Cu părere de rău, așa este. Știu că foarte multă lume este dezamăgită și pe bună dreptate, reieșind din experiențele anterioare, din cauza proceselor mimate, dar vreau să vă zic că acum lucrurile se întâmplă cu adevărat, noi chiar vrem să luptăm pentru ceea ce vrea cetățeanul, noi facem tot posibilul pentru acest lucru. Aș vrea să le cer un credit de încredere poate, dar cel mai bine este să urmărească tot ce se întâmplă și să vadă că lucrurile chiar vor fi realizate întocmai cum noi am promis în campania electorală. Vom lupta cu corupția și acum este, într-adevăr, momentul să curățăm acest sistem, să-l reformăm, și nu poate fi comparat cu tot ce s-a întâmplat până acum.”

Europa Liberă: N-am decât să vă urez succes, să ne urăm nouă succes, pentru că beneficiarii suntem cu toții, cetățenii acestei Republici Moldova. Mulțumesc!

Ana Calinici: „Mulțumesc și eu!”

XS
SM
MD
LG