Linkuri accesibilitate

Ana Racu: Suntem clădiți din substanțe și valori diferite. Am întâlnit bogați zgârciți și săraci foarte mărinimoși


Ana Racu, aprilie 2020
Ana Racu, aprilie 2020

Inițiativa civică „Împreună pentru voi” a fost lansată de Ana Racu, Anatol Untura și Victoria Dunford pentru susținerea celor care sunt expuși unui risc mai mare de infectare.

Activitatea activistilor civici este decisivă pentru susținerea medicilor, lucrătorilor sociali, Poliției și Penitenciarelor. Ana Racu, membru al Comitetului ONU împotriva torturii vorbeşte despre Campania de strângere de fonduri pentru susţinerea celor implicaţi în lupta cu pandemia de COVID-19 „Împreună pentru voi!”.

Link direct

Ana Racu: „Suntem în a cincea săptămână de campanie. Prin ceea ce am reușit noi până acum să colectăm, să donăm, să mobilizăm, cu certitudine pot să afirm că nu suntem pierduți din perspectiva mobilizării comunitare și a carității, există foarte multă lume care din puținul pe care îl are încearcă să ajute medicii. Și asta este de lăudat și de admirat. Evident că avem contribuții substanțiale de la companii, instituții care, în pofida crizei existente, își pot permite să facă donații mai mari din care am cumpărat deja echipamente medicale scumpe care sunt la mare căutare acum la nivel global. Dar noi apreciem fiecare donație, fie că este vorba de 50 de lei pe care-i face cineva din salariul modest pe care îl are, fie că este vorba de donații care pleacă mai sus de 50 de mii de lei, pentru noi fiecare donație contează, deoarece când zic 50 de lei, asta înseamnă 5 măști, iar 5 măști înseamnă că 5 medici pot fi asigurați aproape o zi întreagă cu o mască de protecție și asta înseamnă destul de mult.”

Europa Liberă: Dar și acum, când cuvântul „solidaritate” este la ordinea zilei, aud fel de fel de constatări. Unii spun că sunt solidari cei care înțeleg greutățile și au trecut poate prin necazuri și acum chiar vin în ajutor; alții spun că cei care sunt bogați-bogați și goana asta după avere îi face să fie poate și mai avari ca altă dată. Din observațiile de pe parcursul acestor 5 săptămâni, ce apare în prim-plan totuși?

Ana Racu: „Îmi vine foarte greu să fac o temperatură medie pe spital, ca să zic așa, la nivel social.”

Europa Liberă: Dar temperatura societății poate fi măsurată?

Ana Racu: „Da, noi suntem cumva clădiți din substanțe și valori diferite totuși. Am întâlnit oameni bogați zgârciți și am întâlnit oameni săraci foarte mărinimoși. Până la urmă, ține de o decizie personală dacă te implici sau nu, pentru că a face bine corect e o mare artă. Nu e suficient pur și simplu să donezi sau să aduci ceva, trebuie să fie și de calitate, și conform rigorilor, și verificăm calitatea, și solicităm certificate, pentru că imaginați-vă că duci o mască necalitativă, asta înseamnă că tu ai cheltuit și bani, și nu oferă protecția necesară. Ce pot să spun cu siguranță, este că oamenii se adaptează la criză foarte diferit. Există câteva tipuri de personalitate, astfel că unii se adaptează mai repede la criză, alții mai greu, iar alții nu acceptă nici în ceasul de pe urmă, deci au mecanismul acesta de apărare și de negare gen: „cu mine n-o să se întâmple așa ceva; mie nu mi se poate întâmpla asta”. Este regretabil faptul că acest mecanism de negare îl au și decidenții în unele cazuri și asta face lucrurile dacă nu grave, atunci imposibile. E foarte grav să ai un primar sau să ai un polițist, un preot care gândește în felul acesta. De aceea mobilizarea asta comunitară se instalează involuntar, pentru că oamenii înțeleg că la o anumită etapă am realizat că suntem pe cont propriu și trebuie să facem ceva ca să ne salvăm viețile. Încă o dată spun: este admirabil efortul și coalizarea asta socială care s-a produs. Campania noastră nu este unică. Noi am pornit primii, ca să zic așa, și asta a fost un fel de torță, o forță care i-a mobilizat și pe alții să facă și ei atât cât facem noi, să facă și mai bine dacă pot.”

Europa Liberă: Voi v-ați focusat să veniți în ajutor, înainte de toate, celor din prima linie, mai cu seamă personalului medical, celor de la poliție, din vamă. Ce ați citit în ochii celor pe care i-ați ajutorat?

Imaginați-vă doar pentru o clipă că vă treziți dimineața și mergeți să vă întâlniți cu moartea

Ana Racu: „Comunic cu zeci de medici, inclusiv asistente medicale și văd foarte multă recunoștință, văd foarte multă lume care nu vrea să lase mâinile în jos, oameni puternici, determinați să lupte și o fac în modul cel mai profesionist posibil, chiar dacă au tensiunile lor interne, pe care, bănuiesc, nu le arată, pentru că își fac griji pentru copiii lor, pentru părinții pe care îi au în vârstă sau departe, fiindcă au și ei familiile separate ca și toată lumea care acum e prinsă de această pandemie, dar din ceea ce văd eu, văd foarte multă demnitate. Am toată admirația și recunoștința pentru medicii noștri, în pofida tuturor lucrurilor care s-au mai spus pe alocuri despre prezența actelor de corupție în sistemul medical. Deci, există, cu toată certitudinea afirm în ceasul acesta greu că există foarte multă lume profesionistă, există foarte mulți medici buni, asistente medicale jos pălăria, infirmieri și infirmiere, tehnicieni de laborator, șoferi de ambulanțe, oameni care... imaginați-vă doar pentru o clipă că vă treziți dimineața și mergeți să vă întâlniți cu moartea. Nu mi se pare cel mai simplu exercițiu.”

Europa Liberă: Situația a arătat că totuși în Republica Moldova, un stat mic, numărul personalului medical care a fost infectat este destul de mare și iată că sunt și cazuri tragice, fiindcă s-au înregistrat și decese în rândul personalului medical.

Ana Racu: „Din păcate, cifrele vin să susțină acest lucru. Nu pot să afirm cu toată certitudinea care au fost cauzele îmbolnăvirii atât de masive a medicilor, fie că este vorba de lipsa echipamentului de protecție, pe alocuri admit că ar putea să fie și din necunoaștere...”

Europa Liberă: Erori umane...

Ana Racu: „Erori umane, în sensul că nu toată lumea, nu toți medicii, inclusiv din spitalele raionale au avut acces la instructaj sau instruiri cum trebuie să fie stocat sau îmbrăcat acest echipament de protecție. Deci nu cred că există o singură cauză.”

Europa Liberă: Se învață și din mers.

Ana Racu: „Da, multe lucruri s-au învățat. Toate statele au fost luate prin surprindere de această pandemie, nu cred că noi suntem o excepție. Mai mult decât atât, nu ai cum să știi că ești super-protejat la muncă medic fiind și poți să mergi să-ți cumperi pâine și să înhați virusul de la alimentară. Deci nu poți să stabilești cu exactitate. Eu nu știu dacă noi am putea să ne permitem luxul să facem asemenea investigații, mai ales că acum suntem pe linia de front. Pe urmă, probabil au să apară mai multe interpretări, mai multe opinii, cert este că noi în această campanie „Împreună pentru voi” ne dorim să avem medicii funcționali, sănătoși și protejați, pentru că asta înseamnă șansa noastră de salvare.”

Europa Liberă: Voi ați demonstrat cât de importantă este transparența. Acest lucru v-a ajutat foarte mult să obțineți credibilitate și din partea donatorilor, și din partea celor pe care îi ajutați. Până la urmă, mulți se mai întreabă: totuși, unde ajung banii și dacă statul este impotent atunci când cetățenii pun mână de la mână să salveze situația?

Ana Racu: „Transparența este oricând binevenită, fie că este vorba de o achiziție la nivel de primărie, fie că este vorba de o achiziție de milioane, sute de milioane la nivel statal. În primul rând, operăm cu bani din donații și omul vrea să știe dacă donează unde ajung banii lui, pentru că au fost pe alocuri și niște sugestii de genul că ar trebui caritatea să fie făcută în tihnă și în liniște și nu în văzul lumii. E adevărat, de multe ori încerc să fac un bine fără ca să-l etalez, problema este că, atunci când operezi cu bani din donații, trebuie să existe transparență, oamenii trebuie să vadă unde au ajuns banii și dacă aceste echipamente au ajuns la destinatari, adică la personalul medical. Noi facem publică fiecare procurare, în sensul că anexăm toate facturile, conturile de plată, facem poze, video acolo unde ne permite inclusiv restricția epidemiologică. Dar avem pe alocuri și situații foarte dificile, cel puțin una dintre contabilele unei instituții mari cu care am lucrat timp de trei săptămâni are și ea COVID acum și nu putem să obținem actele. Deci avem blocaje de tot felul, dar încercăm maxim posibil să facem totul transparent, suntem conștienți că ne-am pus și reputațiile noastre profesionale și personale la bătaie. Miza este foarte mare și nu ne permitem să gafăm și ar fi mișelește în situație de criză să îți permiți așa ceva. Eu ajung uneori în situații că nu am dezinfectant acasă, asta în timp ce livrez cu tonele în instituții medicale. Pe de altă parte, încercăm să facem lucrurile maximum calitativ, transparent, la timp și un accent foarte mare îl punem și pe posibilitatea de a lucra cu furnizori locali. Noi încercăm să achiziționăm maximum de la companiile locale. Dacă vorbim de echipamente de protecție, atunci lucrăm cu Fabrica de confecții de la Soroca, dacă vorbim de măști, am lucrat cu întreprinderea de stat la Penitenciarul Rusca, pentru că și impactul social contează. Acolo stau aproape 100 de femei-deținute care coase și au și ele sentimentul acesta că pot ajuta pe cei din libertate și în plus este și avantajul acesta că ele, fiind în izolare totală, nici nu contactează cu nimeni și avem siguranța că lucrează în condiții sterile și verificate. Același lucru îl putem spune și despre Fabrica de confecții de la Soroca. Am lucrat cu furnizorul local care produce dezinfectant și săpun antibacterian la prețuri foarte bune, astfel am reușit să achiziționăm săpun antibacterian de calitate foarte bună la un preț de 10 lei per litru. În cifre reale asta însemnând peste 10 mii de tone de săpun livrat în instituțiile medicale din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Și acest ajutor pe care l-ați adunat și continuați să-l adunați voi arată totuși faptul că statul rămâne impotent?

După sărbătorile pascale, sunt sigură că curba noastră va urca ușor în sus.

Ana Racu: „Mie îmi vine foarte greu să spun cât de potent sau impotent este statul Republica Moldova, pentru că în momentul în care fac o analiză și fac niște concluzii trebuie să fac referință la niște lucruri pe care le-am studiat cap-coadă. Eu am început această campanie din inițiativă civică, din entuziasm civic, dacă vreți. Ca să înțeleg cum funcționează procurările sau cum funcționează în general sistemul medical, mi-ar trebui timp ca să intru în detalii, dar un lucru știu sigur: și statele care au bugete mari, de zeci, de sute de ori mai mari bugete decât statul Republica Moldova și acolo societatea civilă este foarte activă, pentru că dincolo de partea materială medicii au nevoie și de suportul acesta moral, să știe că ei sunt susținuți, să se audă vocile celor din comunitate. Deci nu vorbim doar de autorități și sistem medical. Pe de altă parte, necesitățile cresc de la o zi la alta și noi niciodată nu putem să știm câți pacienți urmează să avem mâine, bunăoară. După sărbătorile pascale, sunt sigură că curba noastră va urca ușor în sus. Asta înseamnă că automat spitalele care recepționează pacienți cu COVID vor avea necesități crescânde și chiar dacă statul Republica Moldova ar fi cel mai potent stat posibil, eu nu cred că, în condițiile actuale de blocaj global, tu poți să faci livrări ca ceasul, chiar dacă ar fi făcute toate sută la sută foarte calitativ. Deci nu ai cum. De aceea este necesară această mobilizare totală, pentru că acest virus nu alege. Noi suntem într-o bărcuță acum toți - de la pensionar la ministru, de la măturător la ambasador, de la jurnalist la președinte... Suntem deopotrivă vulnerabili și răspunsul trebuie să fie comun.”

Europa Liberă: Astăzi puteți spune totuși cât de frumoasă a fost această inițiativă la începuturi? Și ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat această inițiativă?

Ana Racu: „Eu am un răspuns foarte simplu: dacă prin acest efort nebun, colosal de aproape 5 săptămâni, noi am putut salva măcar o asistentă medicală, eu cred că lucrurile au meritat. Un medic poate salva o armată. Este regretabil că au decedat și aduc sincere condoleanțe familiilor, prietenilor, colegilor medicilor care au plecat. Au plecat medici buni. Din păcate, virusul acesta îi afectează pe cei în vârstă și în cazul medicilor, iar medicii în vârstă înseamnă cei mai experimentați și cei mai buni care pot școli și educa medicii tineri, dar dacă am putut proteja, salva un singur doctor, asta a meritat tot efortul.”

Europa Liberă: O știre care a făcut înconjurul lumii e că un bătrânel ajuns la vârsta de 100 de ani din Marea Britanie a ieșit în stradă și a început să adune și el bani și suma a devenit una fabuloasă. În Republica Moldova un asemenea exemplu ar fi avut același impact?

Ana Racu: „Noi nu avem tradiții de mobilizare comunitară. Iată de ce spun că această urgie, această năpastă cumva a trezit în noi niște sentimente și niște emoții, pentru că noi am cam uitat după război cum e. Pe alocuri, nu zic, sporadic vorbind, mai sunt inițiative foarte frumoase și în cunoștință de cauză pot spune că, cu mici excepții, oamenii în ultimii 20 de ani au demonstrat că pot fi făcute lucruri frumoase în comun. Întotdeauna trebuie să existe cineva care aprinde o torță și atrage oamenii după sine. Cum să zic? Noi avem în sângele nostru sentimentul acesta de clacă, când oamenii se ajutau unii pe alții să construiască o casă. Eu cred că ceea ce predecesorii noștri au lăsat în codul nostru genetic poate fi activat la un moment dat, ca să venim cu un genetic frumos contra virusului, pentru că altă soluție nu avem. Cel mai prost lucru pe care putem să-l facem acum e să ne dezbinăm și să ne lansăm în competiții politice, în tot felul de lozinci, pentru că noi și așa suntem puțintei și dacă rămânem și mai puțintei, și mă refer în mod special la elita societății, care sunt medicii, cu exodul de medici pe care îl avem, noi o să murim ca muștele. Și de asta ar trebui să fim conștienți. Pardon că îmi permit asemenea formule, dar uneori aceste formule pot să trezească la realitate. Învățăm să fim solidari și să ne mobilizăm comunitar.”

Europa Liberă: Gestul vostru a fost și este apreciat de foarte multă lume. Dar ce sentimente trăiți atunci când tot din informații aflați că cineva își propune ca scop să se îmbogățească pe acest timp de pandemie? Iată, contrastul acesta la ce duce?

Ana Racu: „Am fost abordați chiar la modul direct de către un furnizor care a cerut asigurări că noi nu revindem lucrurile. Iată de ce e important să faci video-uri și poze, pentru că din momentul în care a văzut câteva imagini, gata, n-a mai avut întrebări. Este vorba de un producător de viziere care ne-a spus franc, în ochi: „Dacă sunteți agent economic, nici nu discutăm mai departe, dacă sunteți campanie de solidaritate și de caritate, evident, vă fac și reduceri”.”

Europa Liberă: Dar v-ar durea sufletul să aflați că cineva totuși își propune drept scop să se îmbogățească?

Există profitori, există oameni care fac afaceri pe suferința oamenilor

Ana Racu: „Oameni de genul acesta există, nu-i nimic nou sub soare, există profitori, există oameni care fac afaceri pe suferința oamenilor. De aceea spuneam că atunci când aveam opțiunea să aducem ceva dintr-o țară la prețuri exorbitante, întotdeauna am avut planul B sau C și ne-am reprofilat pentru producătorul local. De altfel, producătorul local este destul de competitiv, dar e o problemă a noastră națională că noi nu știm să fim conștienți de calitățile noastre și cumva ne lăsăm pe planul 2, 3, pentru că nu avem sentimentul acesta de etnie sau mândrie, nu avem un pic de orgoliu sau demnitate și integritate. Deci, acolo unde am putut susține producătorul local, am făcut-o, am încercat să evităm toate procurările care ni s-au părut exagerate sau n-au meritat, pentru că evidențiez încă o dată: sunt bani din donații și oamenii stau cu ochii pe noi. Ultimul lucru pe care ni l-am dori acum e să gafăm în sensul prost și să nu ajungem să ducem lucrurile acestea la cei care au atâta nevoie de ele și să-i dezamăgim pe cei care au făcut donațiile.”

Europa Liberă: Și pe finalul acestei discuții: putem vorbi despre o lecție?

Ana Racu: „Trebuie să treacă ceva timp ca să se așeze niște concluzii. Concluzia certă este că domeniul sănătății este unul prioritar...”

Europa Liberă: A fost pus pe butuci?

Ana Racu: „Da, dacă facem o analiză de ani buni să vedem cât buget a fost alocat sistemului medical și cât s-a alocat pentru alte domenii, eu cred că inclusiv de aici ar trebui să pornim, dar nu doar banii, ține și de calitatea studiilor, și de prestigiul profesiei, și de încredere etc., pentru că da, au existat situații când medicii au fost învinuiți de luare de mită, dar pe de altă parte, au fost trecute cu vederea operațiile sau descoperirile absolut fantastice pe care le-au făcut medicii noștri și n-au fost puși în valoare. Deci, cumva ne-am orientat mai mut pe partea proastă decât pe partea bună a lucrurilor.”

Europa Liberă: Dar lecția pentru solidaritate?

Ana Racu: „Durerea trebuie să ne unească, altfel pierim.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG