Alegerea acestora a avut un impact semnificativ asupra poziției americane în probleme globale, inclusiv în Ucraina și alte puncte fierbinți geopolitice.
O analiză a principalelor tabere ideologice din politica externă republicană arată trei grupuri distincte, fiecare reprezentând o abordare diferită asupra rolului Americii în lume și influența lor asupra lui Trump a variat de-a lungul timpului.
Neo-conservatori, ca Bolton sau Pompeo
Primii, neo-conservatorii, într-o ordine care nu reflectă importanța sau ponderea, susțin ideea de conducere globală Americană și folosirea forței militare pentru a proteja alianțele tradiționale și a combate amenințările externe. Ei sunt favorabili unui buget militar crescut și unei politici externe agresive împotriva adversarilor precum Rusia și China.
Printre figurile reprezentative ale primei administrații Trump, din această categorie se numără fostul consilier pentru securitate națională John Bolton și fostul secretar de stat Mike Pompeo. Acești oficiali au adus o anumită stabilitate în prima administrație Trump, dar relația lor cu președintele a fost adesea conflictuală.
Trump a văzut în aceste figuri mai degrabă obstacole decât aliați, ceea ce a dus la înlocuirea lor cu persoane mai puțin inclinate să-l contrazică. Acest grup este privit probabil cu cea mai mare ostilitate de exponenții mișcării MAGA, de aici și scepticismul initial față de secretarul de state desemnat, Marco Rubio, deși pozițiile acestuia vizează o politică externă activă, dar nu sunt întotdeauna compatibile cu neo-conservatorii.
Libertarieni: sceptici față de alianțe ca NATO
Libertarienii, cum ar fi senatorii Rand Paul și Mike Lee sunt sceptici față de intervențiile militare externe și alianțele tradiționale, cum ar fi NATO. Ei văd războaiele lungi și costisitoare, precum cel din Irak, ca greșeli strategice și consideră că Statele Unite ar trebui să se concentreze pe probleme interne.
Pozițiile lor au o suprapunere notabilă cu opinii ale stângii americane, din Partidul Democrat, care critică complexul militar-industrial american.
Tulsi Gabbard, fostă democrată și acum un susținător vocal al lui Trump – propusă să conducă agențiile de informații americane - reprezintă cel mai clar acest curent în administrație. Pozițiile sale, inclusiv criticile față de sprijinul american pentru Ucraina și întâlnirile cu lideri autoritari precum Bashar al-Assad au generat controverse și întrebări privind riscuri de securitate.
A treia tabără, preocupată de China
Există și o a treia grupare care combină elemente din celelalte două. Ei sunt de acord cu restrângerea angajamentelor americane în Europa și Orientul Mijlociu, dar susțin realocarea resurselor pentru a face față amenințării pe care o reprezintă China.
Printre susținătorii acestui curent se numără senatorul Josh Hawley și vicepreședintele ales J.D. Vance, posibil chiar și consilierul desemnat pentru securitate națională, Michael Waltz.
Această abordare reflectă o tendință mai largă în politica externă americană, începând cu administrația Obama, care a încercat să se concentreze mai mult pe Asia. Ei cred că o astfel de reorientare necesită sacrificii în alte regiuni, pe care administrații anterioare nu le-au făcut.
În al doilea mandat al lui Trump, consilieri personali și aliați apropiați, cum ar fi comentatorul politic Tucker Carlson, fiul președintelui ales, Donald Trump Jr. și investitorul miliardar David Sacks, la care se adaugă omni-prezentul Elon Musk pot juca un rol în anumite aspecte ale politicii externe. Aceștia au exercitat presiuni pentru excluderea neo-conservatorilor din administrație, preferând figuri loiale lui Trump.
Alegerea unor persoane precum Pete Hegseth, fost militar decorat și comentator la Fox News, pentru funcția de secretar al apărării și Tulsi Gabbard pentru directoratul informațiilor naționale subliniază această tendință.
Ce alege Trump?
Trump, un lider mercurial, nu aderă strict la niciuna dintre aceste tabere, dar preferințele sale au influențat în trecut dinamica internă a administrației. De exemplu, el a susținut o retragere militară din Afganistan, dar a ordonat și atacuri aeriene împotriva regimului sirian.
În Ucraina, Trump a promis să negocieze un acord de pace, ceea ce implică probabil presiuni asupra Kievului pentru a accepta concesii teritoriale. Totuși, poziția sa este încă ambiguă, iar administrația sa ar putea chiar escalada implicarea militară, dacă presiunile diplomatice eșuează.
Pentru Ucraina, o administrație Trump mai puțin interesată de alianțele transatlantice ar putea însemna o scădere a sprijinului militar și diplomatic. Acest lucru ar putea încuraja Rusia să adopte o poziție mai agresivă, complicând eforturile de a încheia conflictul. Totuși, poziția fluctuantă a lui Trump înseamnă că orice scenariu rămâne posibil, inclusiv o escaladare, el considerând că fiind imprevizibil își mărește marja de negociere.
În alte regiuni, cum ar fi Orientul Mijlociu, sprijinul puternic al administrației Trump pentru Israel și reticența față de Iran vor continua să influențeze dinamica geopolitică. De asemenea, prioritizarea Chinei ca principală amenințare strategică ar putea antrena decizii privind Taiwanul și Marea Chinei de Sud.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
