Linkuri accesibilitate

Ancheta pe faptul uzurpării puterii în stat: cu o finalitate incertă


Astăzi se împlinesc patru luni de când a fost învestit guvernul Maiei Sandu, după crearea unei alianțe neașteptate între blocul cu vederi în general pro-vestice ACUM și socialiștii pro-ruși ai lui Igor Dodon. Învestirea noului cabinet la 8 iunie a fost urmată de contraofensiva vechii guvernări, care s-a folosit de o Curte Constituțională obedientă ca să-i pună bețe în roate. După ce PD-ul lui Vlad Plahotniuc a cedat totuși puterea, noii guvernanți l-au acuzat de uzurparea puterii de stat; o anchetă cu această bănuială continuă într-o comisie din noul parlament, iar alta la procuratură.

Ancheta penală pe faptul uzurpării puterii: cu o finalitate incertă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:18 0:00
Link direct


Ultimele evoluţii sunt că ancheta parlamentară a reuşit să-i audieze pe un fost şef de poliţie şi un reprezentant al procuraturii, iar ancheta legală, pare să se fi ciocnit de imunitatea magistraţilor, chiar dacă deja foşti, ai vechii Curţi constituţionale şi Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a cerut o clarificare în acest sens noii curţi, care încă nu a formulat un răspuns.

Deputaţii democraţi, printre ei preşedintele de acum al partidului şi premierul de atunci, Pavel Filip, cel care şi-a pus semnăturile în locul preşedintelui Igor Dodon pe decretele de dizolvare a parlamentului şi cel de numire a anticipatelor, anticipate a căror nevoie, aşa cum se ştie, a decăzut odată cu schimbul ulterior de putere, refuză să se prezinte la audierile din comisie, considerând întreaga anchetă o răzbunare, aşa cum a repetat astăzi într-o conferinţă un democrat, Vladimir Cebotari:

Vladimir Cebotari
Vladimir Cebotari

„Nu vrem să legitimăm activitatea unei comisii care nu este legitimă. Şi ea nu este legitimă pentru că nu reprezintă toate grupurile parlamentare, în al doilea rând, pentru că se pare că rezultatul este demult decis şi se pare că verdictul acestei anchete este demult scris”.

Deputatul Mihai Popşoi, şeful anchetei parlamentare, a repetat şi el astăzi, după o nouă rundă de audieri în comisie, că existenţa sau nu a tentativei de puci o va constata procuratura, nu comisia, iar rostul acesteia este să ajungă la nişte concluzii ce ar permite evitarea unor astfel de situaţii pe viitor:

„Rolul comisiei este elucidarea adevărului şi elaborarea unui raport cât mai detaliat, astfel încât cetăţenii să cunoască ce s-a întâmplat pe 7 iunie, iar cel mai important – cum să facem ca situaţia în care s-a pomenit întreaga ţară de pe 7 până pe 14 iunie să nu se mai întâmple.”


Atunci când a declanşat dosarul, procuratura a pornit de la două denunţuri ale ministrului de interne şi unul din liderii blocului ACUM, Andrei Năstase, unul împotriva magistraţilor curţii, iar altul – a liderului de atunci al PD, Vlad Plahotniuc. Probabilitatea ca ancheta legală să se încheie cu vreo condamnare este estimată totuşi drept extrem de mică de către experţii în drept, iar unul dintre aceşti jurişti, Gheorghe Ulianovschi, ne-a explicat pe ce se bazează neîncrederea:

Probabilitatea ca ancheta să se încheie cu vreo condamnare este estimată extrem de mică...

„Din punct de vedere juridic, reieşind strict din articolul corespunzător din Codul Penal, trebuie să se demonstreze că s-a făcut în mod intenţionat. Dacă nu o să stabilească intenţia şi înţelegerea între PD şi CC, cu scopul ca PD să se menţină la putere, e puţin probabil să aibă vreo perspectivă juridică acest caz”.

Ce vor avea de câștigat şi ce de pierdut partidele puterii şi cel al opoziţie în cazul unui eşec al anchetei legale nu este clar deloc, dar analistul politic Igor Boţan crede că acest lucru nici nu este important:

„Oamenii trebuie să înţeleagă un singur lucru: cum a fost posibil în R. Moldova ca să avem două guverne timp de o săptămână. Că vor găsi pe cineva vinovat, că nu vor găsi, că vor ieşi bine sau nu, asta nu e important. Ce contează e să te asiguri că nu admiţi o dualitate de putere, care pune societatea pe muchie de prăpastie.”

Un raport asupra anchetei parlamentare este aşteptat să fie prezentat în Parlament după 18 octombrie, dacă, fireşte, comisia nu va avea nevoie de extinderea termenului de cercetare, iar în ce priveşte rezultatele anchetei legale, aici chiar nu se poate vorbi despre vreun termen concret.

Vezi comentarii

AntiNostalgia – privind spre viitor

Zece documentare, zece dezbateri publice si mult mai multe reportaje despre trecutul comunist și viitorul țărilor și comunităților din Europa Centrală și de Est. „Cu cât privești mai departe în spate, cu atât vei vedea mai departe în viitor” (Winston Churchill)

XS
SM
MD
LG