„Noi continuăm lucrările. Aproape zilnic se efectuează diferite studii, în baza expertizelor desemnate. Suntem deschiși pentru cei care doresc să ne ajute”, a spus Neagu.
Potrivit lui, Procuratura Republicii Moldova își desfășoară propria anchetă și Tiraspolul „este gata să-i pună la dispoziție toate documentele și informațiile necesare”.
„Sunt mai multe versiuni la care lucrăm, însă nu avem niciun progres până acum”, a recunoscut Neagu, într-un interviu la un post de televiziune din regiune.
La o săptămână după uciderea comunistului transnistrean Oleg Horjan, Tiraspolul a declarat că a identificat un suspect care, potrivit șefului comitetului de investigații al regiunii nerecunoscute, Veaceslav Brînzari, „și-ar fi ispășit pedeapsa în închisoare împreună cu Horjan”.
- Te-ar putea interesa și: Tiraspolul spune că a identificat suspectul care l-ar fi omorât pe comunistul Oleg Horjan
La scurt timp după acest anunț, suspectul a declarat presei că nu s-a aflat în R. Moldova în momentul asasinării lui Horjan.
Și Chișinăul s-a arătat sceptic față de versiunile Tiraspolului, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a numit „deschiderea” autorităților secesioniste spre cooperare „mai degrabă declarativă”.
- Te-ar putea interesa și: Chișinăul este sceptic față de versiunile Tiraspolului în dosarul asasinării lui Oleg Horjan
Autoritățile de la Chișinău insistă ca acest caz să fie investigat sub auspiciile OSCE și ale Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), însă nu este clar dacă Tiraspolul a căzut de acord să coopereze și să transmită date.
Timp de patru luni, nici PCCOCS nu a publicat detalii despre investigația sa, separată, în dosarul asasinării lui Horjan.
Oleg Horjan a fost unul dintre puținii opozanți ai regimului de la Tiraspol, care locuia în stânga Nistrului. Pe 17 iulie el a fost găsit mort în locuința sa dintr-un sat de lângă Tiraspol, cu semne de moarte violentă.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, el a spus că autoritățile de la Chișinău și-ar putea folosi mai bine pârghiile la dispoziție pentru a îmbunătăți respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.